Au început filmările pentru sezonul doi al serialului „Lia - soţia soţului meu“

0
Publicat:

Mai sunt doar șase săptămâni până la finalul primului sezon al serialului de la Antena 1, dar protagoniștii lucrează deja la sezonul următor.

„Lia - soţia soţului meu“ va avea sezonul 2 Foto Antena 1
„Lia - soţia soţului meu“ va avea sezonul 2 Foto Antena 1

Telespectatorii care urmăresc fiecare episod al serialului și trec, alături de personajele lor preferate, prin toate emoţiile, sunt curioși să afle cum se încheie acest sezon, ce se va întâmpla cu Lia (Ana Bodea) și Petru (Ştefan Floroaica), ce mai pun la cale Alice (Ioana Blaj) și Otilia (Ilinca Goia), ce schimbări vor apărea în trio-ul amoros Gabi (Doiniţa Oancea)-Pavel (Alexandru Ion) – Dana (Oana Zara), ce mai pun la cale Mira (Kira Hagi) şi Andi (Vlad Gherman), ce descoperiri mai fac Maria (Carmen Ionescu) şi Marcel (Bebe Cotimanis) sau dacă va reuși Gianni Rocca (Andrei Aradits) să își ducă până la capăt planul de răzbunare față de Petru.

„Sunt mândră de evoluţia acestui serial, de echipa mea şi, nu îl ultimul rând, de actorii excepţionali din distribuţie. Un asemenea proiect presupune o muncă fantastică de echipă, însă faptul că telespectatorii noştri, cărora profit de ocazie să le mulţumesc pentru susţinere, ne urmăresc în număr atât de mare, ne motivează să ne găsim resursele să mergem mai departe”, a declarat producătoarea Ruxandra Ion.

Filmările pentru sezonul doi au început deja, iar actorii din distribuție, care au citit deja ce urmează să se întâmple, mărturisesc că sezonul următor va fi cel puțin la fel de captivant, că povestea va lua o turnură total neașteptată, că personajele vor trece prin evoluții dramatice și că sezonul 1 este doar începutul a ceea ce va urma.

Maturizarea mea actoricească s-a petrecut pe platourile de filmare, pe parcursul primului sezon al proiectului «Lia, soția soțului meu». M-am maturizat in același timp cu personajul pe care îl interpretez. Am trăit un amalgam de emoții atunci când am aflat ce se va întâmpla in următorul sezon al serialului. Lia va trece prin multe încercări, prin situații pe care nici nu mi le puteam imagina și va deveni din ce in ce mai puternică. Viața ei se va schimba complet“, a dezvăluit Ana Bodea, interpreta Liei.

Ştefan Floroaica, cel care îl aduce pe micile ecrane pe Petru Vornicu, promite noi surprize: „Pot spune că sezonul 1 a fost o «încălzire» pentru ce va urma de acum încolo. Un personaj-cheie îşi va găsi locul în poveste şi ne va da planurile tuturor peste cap! Despre cine este vorba, telespectatorii vor afla curând“, a spus acesta.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite