Exclusiv INTERVIU. Irina Rimes spune că alerga printre cruci: „Sună macabru, dar pentru mine cimitirul a fost mereu un loc de joacă“
0Călătoria muzicală a Irinei Rimes ne poartă din adâncurile sufletului și ale folclorului spre marile scene internaționale, unde trecutul și prezentul se întâlnesc într-un dans al contrastelor și al emoțiilor neîmblânzite.
De-a lungul unei cariere marcate de explorări muzicale, dar mai ales de sinceritate și vulnerabilitate, Irina Rimes (33 de ani) a reușit să îmbine şi să împletească diversele căutări interioare cu un curaj artistic rar întâlnit. Originară din satul Izvoare, Republica Moldova, Irina și-a trăit copilăria în mijlocul naturii, într-un univers rural plin de tradiții, sub ocrotirea grijulie a bunicilor. Legătura profundă cu natura și cu moștenirea folclorică rămâne o constantă sursă de inspirație pentru artistă, filonul ancestral vibrând puternic și în cele mai recente proiecte ale tinerei artiste. De la albumul „Origini“ până la concertul „Descântatele“, care va avea loc pe 28 septembrie la Arenele Romane din București, Irina reușește să îmbine trecutul și prezentul într-o viziune artistică ce inspiră autenticitate și profunzime.
„Weekend Adevărul“ a discutat cu Irina Rimes despre călătoria sa artistică, una marcată de curajul și dorința de a experimenta, de a se reinventa constant. De asemenea, artista a povestit despre provocările întâlnite de-a lungul acestei căutări artistice, momentele de îndoială pe care le-a înfruntat cu vulnerabilitate și curaj, dar și despre conexiunea specială pe care o are cu fanii. Totodată, Irina a dezvăluit modul în care a reușit să îmbine moștenirea folclorică cu influențe contemporane, dând astfel noi valențe creațiilor sale muzicale, păstrând însă mereu în suflet legătura cu rădăcinile sale.
De-a lungul carierei muzicale, Irina Rimes s-a remarcat prin sensibilitate și autenticitate, dar mai ales prin curaj. Ea mărturisește pentru „Weekend Adevărul“ că acestea își au rădăcinile în copilărie, acolo unde a crescut alături de bunici și de natură, aproape de viață și de moarte – „cimitirul mi-a fost mereu un loc de joacă“. Artista explică de ce își dorește să aducă mai mult folclor în muzica ei și sub ce formă, și mărturisește că acest lucru nu îl simte ca pe o datorie, ci ca pe o mândrie.
„Weekend Adevărul“: Mărturiseai într-un interviu că ai avut mereu o preocupare legată de rădăcini, de unde provii, de istoria familiei tale. A fost vreun moment definitoriu în care ai decis să explorezi această temă mai profund, inclusiv prin muzică?
Irina Rimes: Am avut mereu această preocupare, dar nu am făcut din ea un proiect până acum. Tot timpul am încercat să-mi înțeleg originile, nu neapărat prin cercetări academice, ci prin transmiterea mai departe a cântecelor pe care le-am învățat de la bunica mea. Cântam mereu în familie sau îi învățam pe alții să le cânte. Așa cred că s-a manifestat interesul meu față de rădăcini și origini.
De asemenea, pare că ai o relație specială cu natura, mai ales că ai copilărit în lumea satului, la Izvoare, în Republica Moldova. Cum au fost primii tăi ani de viață alături de bunici, la țară?
Da, am copilărit la țară, și asta m-a influențat foarte mult. Am crescut cu boboci, găini, curci, ieduți, iepuri și o văcuță. Nu aveam o pădure în apropiere, dar întotdeauna mi-am dorit una. Îmi imaginam că, dacă mă certam cu mama și tata sau dacă se întâmpla ceva, puteam oricând să fug în pădure (râde). Din păcate, n-am avut pădure, dar am avut un imaș foarte mare, care acum, după ce am plecat eu, se transformă în pădure, pentru că cineva a fost suficient de inspirat să planteze copaci acolo. De mică am avut această conexiune cu natura pentru că părinții noștri erau deseori plecați, și eu împreună cu frații mei aveam grijă de gospodărie. Toate jocurile copilăriei noastre s-au desfășurat pe acel imaș.
Și totuși, acum locuiești în oraș. Cum reușești să menții această conexiune cu natura?
Mă bucur de viața la oraș, nu mă sperie gălăgia. Ba chiar mă gândesc să mă mut de la marginea Bucureștiului mai în interiorul orașului. Băieții râd de mine că stau la Brașov (râde). Îmi doresc să trăiesc experiența aceea urbană, să cobor din bloc și să merg la o cafenea, ceva ce nu am avut ocazia să fac prea des, nu prea am trăit genul acesta de viață. Dar indiferent unde mă aflu, natura rămâne prietenul meu cel mai bun. Nu știu de ce, pentru că nici eu nu i-am dat foarte multe naturii, și nici ea nu mi-a dat mult în sensul în care nu am avut pădurea aceea lângă casă, pe care mi-am dorit-o mereu. Dar atunci când simt nevoia să mă liniștesc, să stau cu gândurile mele, mă duc în natură. Câteodată mă duc la mare, dar mai rar, pentru că acolo este foarte multă gălăgie. Muntele și pădurea sunt mai aproape de sufletul meu. Totuși, cred că n-am făcut niciodată diferența dintre munți, câmpii și dealuri. Adică pentru mine dealurile Moldovei sunt la fel de frumoase ca munții României.
Copilăria între biserică, cimitir și imaș
Deci important este să fii în „brațele“ naturii. Te vezi trăind mai aproape de natură la un moment dat?
Da, visul meu este ca atunci când mă voi pensiona să mă mut într-o căsuță la marginea unei păduri, să cresc tot felul de plante și să am o grădină mare. Asta e o dorință veche de-ale mele.
Revenind la origini și rădăcini, ce gusturi sau sunete te poartă înapoi în acel timp magic al copilăriei, al anilor petrecuți la țară, înconjurată de natură și animăluțe?
Nu am neapărat amintiri foarte clare despre gusturi sau mirosuri din copilărie, dar îmi amintesc câteva cântece pe care mi le cânta bunica și biserica unde îmi petreceam mult timp. Bunicul meu era clopotar, bunica mea cânta în strană, iar biserica era chiar peste drum de casa lor. Practic, mi-am petrecut copilăria în biserică și în cimitir. Sună macabru, dar pentru mine cimitirul a fost mereu un loc de joacă. Mă jucam printre cruci, printre morți.
Este interesant cum, în cultura noastră, moartea și cimitirul sunt asociate cu tristețea și tragismul, dar pentru tine, cimitirul era un spațiu diferit, de joacă, vesel...
Da, exact. La noi, cimitirul are o conotație tragică, dar pentru mine era doar un alt loc unde mă jucam. Asta e una dintre amintirile mele din copilărie: joaca printre morminte.
„Tot timpul am ales curajul“
Încă de la începutul carierei ai devenit cunoscută și pentru vulnerabilitatea pe care o exprimi prin muzică. Crezi că acest curaj s-a format din circumstanțele în care ai crescut sau este mai degrabă o trăsătură înnăscută?
Cred că e un cumul de factori. Sunt ceea ce sunt și iau deciziile pe care le iau datorită circumstanțelor în care trăiesc, dar și din curajul meu personal. Cunosc oameni din medii mult mai privilegiate care nu au făcut ce am făcut eu. Eu cred că viața este un haos, iar noi reușim să ne găsim un locușor în acest haos și să avem un scop. Cam asta menține sistemul în care trăim.
Cum ai gestionat această deschidere față de public?
Poate pare că sunt vulnerabilă pentru că am scris versuri care inspiră emoție. Dar eu cred că toți suntem vulnerabili. Și tu, și eu, toată lumea a suferit din dragoste, doar că nu toți vorbesc despre asta în cuvintele pe care le-am folosit eu. Dar asta nu înseamnă că sunt o persoană slabă. Curajul este una dintre trăsăturile mele, întotdeauna a fost. Cred că vine din ADN, nu știu de unde anume, dar așa sunt eu. Tot timpul am fost curajoasă.
Când ai decis să abordezi zona folclorică, ai avut vreo teamă că fanii tăi, obișnuiți cu un alt gen, ar putea să nu primească bine schimbarea?
Nu, nu am avut nicio teamă în legătură cu fanii mei. Ei mă cunosc foarte bine și știu că îmi place să experimentez. Am făcut întotdeauna experimente muzicale și asta m-a definit ca artist. De exemplu, când am mers la sesiunea Urbanist, care era destinată rapperilor și artiștilor din muzica urbană, m-am dus eu, cântăreața de mainstream. Înainte să lansăm Urbanist, apăreau comentarii de genul „ce caută aici?“, „de ce aduc artiști din mainstream?“. Dar după ce sesiunea a fost lansată și a devenit populară, s-au închis toate gurile. A fost o sesiune foarte faină, cu oameni mișto, și a fost un succes, iar oamenii au apreciat-o. Această experiență mi-a dat și mie cumva o altă dimensiune ca artist. Oamenii m-au respectat mai mult decât o făceau înainte, iar cei care mă ascultă și îmi știu muzica bine știu că mie îmi plac experimentele. Deci nu, nu mi-a fost nicio clipă frică de ce va spune publicul meu.
Pare că ai o conexiune aparte cu fanii tăi, ceea ce este cu atât mai deosebit cu cât în ziua de azi oamenii pot deveni foarte ușor critici sau își schimbă părerile de la o zi la alta.
Mi-a fost într-adevăr frică de criticile altora, dar a trebuit să aleg între curajul de a face ce simt și teama de a mă adapta la ce spune lumea. Și am ales curajul. Tot timpul am ales curajul.
Drumul către o mantră globală: „Am lăsat folclorul să fuzioneze cu drum’n’bass“
Cum a început povestea albumului „Origini“? Au existat anumite mituri sau cântece folclorice care au inspirat acest proiect?
Mai demult, am găsit un caiet vechi al bunicii mele, dar nu aș putea să numesc asta o culegere de folclor. Ea pur și simplu scria în caietele ei, în chirilică, piesele pe care le cânta cu prietenii sau cele pe care le auzea la radio. De exemplu, printre ele am găsit și piesa de la Bambi, „Iubeam și eu cândva doi ochi căprui“. Desigur, asta nu face parte din folclor, poate peste 500 de ani... (râde) Apoi, când am decis să fac acest proiect, am stat într-o cabană la munte împreună cu băieții din trupă și cu David Goldcher (n.e. – producător de muzică francez și iubitul artistei). Prima discuție a fost: „Băieți, trebuie să creăm ceva unic, care să nu semene cu nimic ce s-a mai făcut“. Mulți alții mi-au spus să nu fac asta, pentru că există deja o mulțime de artiști care folosesc folclorul în mod excesiv. Dar eu știam de la început că vreau să fac ceva diferit. Când am lucrat la „Origini“ nu am folosit materialul de la bunica, dar am avut mereu o înclinație către folclor. Deși bunica nu cânta neapărat folclor tradițional, se regăseau influențe folclorice în ceea ce cânta ea. Pentru acest proiect am făcut o cercetare mai amplă, am căutat poezii, balade și scrieri folclorice, dar nu am încercat să recreez sau să reînviu piese vechi. Am vrut să creez ceva nou și m-am inspirat din folclor folosind versuri culese. Bucuria mea a fost că, la final, când am terminat albumul „Origini“, l-am trimis prietenilor să-l asculte. Toți cei care inițial mi-au spus să nu fac acest proiect au recunoscut că este ceva original, ceva ce nu au mai auzit până atunci. Ăsta a fost primul meu mare câștig.
Ai făcut o imersiune profundă în această zonă folclorică alături de echipa ta?
Exact. David Goldcher, francez fiind și fără legături directe cu folclorul românesc, a avut un aport semnificativ. Ne-am dorit să facem ceva ce nu s-a mai făcut până acum, iar viziunea lui a fost binevenită. Venea uneori cu idei care nu aveau nicio legătură cu folclorul – teme și motive muzicale, multe din drum’n’bass. Le întorcea pe toate părțile, le tăia, experimenta cu ele, iar asta a adus un iz diferit albumului. Eu am încercat să nu stric procesul de creație, să nu-l limitez cu reguli stricte de folclor.
Deci ai lăsat folclorul să se îmbrace în diverse valențe, fără să-l limitezi la reguli?
Exact, da. De aceea nu m-am folosit doar de versuri culese, iar melodiile le-am compus eu. Am încercat să duc totul într-o zonă accesibilă publicului extern, nu doar românilor care cunosc folclorul. Cred că asta a fost cheia prin care muzica mea a prins atât de bine și la nivel internațional. Eu cred că succesul în momentul acesta, dar și de acum înainte, este al acelora care vor reuși să mixeze genurile între ele. Pentru că roata s-a descoperit deja, nu cred că mai sunt lucruri de descoperit. În prezent, cine știe să mixeze cel mai bine genurile este acela care are succes. Acest lucru se întâmplă deja, asta auzim și la radio și cam peste tot, în toate genurile muzicale. Apropo de internațional, David a discutat la un moment dat cu Tiesto, care a apreciat piesa „Dudadu“, spunând că sună ca o mantră.
Oameni „pe același vibe“
Presupun că o astfel de muzică nu poate fi creată cu oricine. Poți să descrii puțin cum a fost energia dintre voi când ați creat albumul?
Așa este, nu poți face asta cu oricine. În primul rând, cei care vor să se implice într-un astfel de proiect trebuie să fie deschiși 100% la experimente. Am încercat să colaborez și cu alți oameni, dar nu am reușit, pentru că, să folosesc un termen modern, nu erau „pe vibe“. Oamenii trebuie să cunoască muzica, să o înțeleagă și să o interpreteze foarte bine. De exemplu, mă refer la instrumentiști care au studiat acest gen de muzică și care pot veni cu o ritornelă (n.e. – revenire, într-un cântec, a unui refren cu același text după fiecare strofă cântată) sau o frază dintr-o piesă folclorică, din muzică populară sau chiar din lăutărie. Dacă nu simt muzica, rezultatul nu va fi autentic, oricât te-ai chinui. Cumva, oamenii care lucrează la un proiect de genul ăsta trebuie să guste și ei muzica asta. Dacă nu o gustă, atunci poți să te chinui, dar n-o să iasă niciodată ceva autentic dintr-o chinuială.
Dincolo de asta, simți că a fost și o legătură personală mai profundă între voi, o relație de încredere și cunoaștere?
Da, categoric. Ne certam, ne împăcam, ne iubeam, eram ca frații. Respiram proiectul ăsta împreună. Asta a ajutat foarte mult la crearea albumului. De aceea am decis să lucrez cu ei, chiar dacă nu toți aveau experiență de studio. Pe partea de producție m-am bazat pe David Goldcher, care este DJ și producător de Afro House, și pe Andrei Comaroni, producător la Global Records. Cumva pe partea de producție ne-am bazat pe ei doi, iar noi, ceilalți, am venit cu idei și cu interpretări. Și lucrurile s-au legat foarte frumos. A fost un proces intens, cu certuri și discuții aprinse, dar și cu momente de creativitate pură.
Deci au fost și discuții aprinse...
Nu a fost ușor, pentru că am avut câteva seri în care ne-am și certat pentru că nu aveam aceleași păreri. Ne-am certat odată atât de tare încât ne-am împrăștiat fiecare pe unde a vrut. Eu m-am dus să fac o plimbare prin munți ca să mă destresez și, când am revenit la cabană, în 20 de minute am făcut piesa „Dudadu“.
Se pare că plimbarea în natură și intensitatea emoțiilor din echipă au contribuit la tot acest proces creativ...
Da, cred că natura a avut un rol important. Cred că acea plimbare a făcut niște magie în sufletul meu, dar cred și că discuțiile pe care le-am avut și toate trăirile prin care am trecut în această sesiune au creat un context în care să fiu foarte creativă.
„Mândria mea cea mai mare este faptul că o piesă în limba română face ocolul lumii“
„Weekend Adevărul“: Cum a fost receptat albumul imediat după lansare?
Irina Rimes: După lansare a urmat o perioadă de tăcere. Nimeni nu spunea nimic, nu venea niciun feedback. Dar știam că trebuie să se întâmple ceva pentru că am pus multă energie, muncă și pasiune în acest proiect. Și, într-adevăr, piesa „Dudadu“ a fost preluată de DJ-i din toată lumea și cântată la cele mai mari festivaluri. Asta a adus tracțiune pentru întregul album, oamenii fiind curioși să descopere ce este acel sunet diferit, aproape ca o mantră.
Dar ți-a spus cineva că muzica ta l-a făcut să se apropie mai mult de folclor sau de rădăcinile sale?
Da, feedbackul a fost mereu pozitiv, dar un comentariu mi-a rămas în minte, o postare de-ale lui Satoshi, unul dintre prietenii mei. La un moment dat, era foarte supărat că, din punctul lui de vedere, albumul „Origini“ nu este atât de cunoscut pe cât ar trebui să fie. A postat pe Instagram că „Origini“ este, citez, „cea mai interesantă, proaspătă și imprevizibilă muzică din spațiul românesc, atât din punct de vedere stilistic, inovativ, cât și al sunetului“. El a spus că această lansare merită mult mai multă atenție, deoarece muzica este „contemporană și atemporală“.
Foarte fain spus! Pare că a simțit exact ceea ce încercai tu să transmiți.
Da. Ce m-a impresionat cel mai mult în postarea lui a fost când a spus că albumul dă senzația că eu și producătorii mei „am mers într-o zonă ancestrală a folclorului, de parcă nici nu a existat vreodată“. A făcut o comparație foarte faină, spunând că „Irina Rimes, Subcarpați și Vasile Alecsandri ar fi făcut o sesiune acum 3.000 de ani, în jurul focului, cu ciobanul, oile sale, Burebista și Skrillex alături“. Da, e prezent și Skrillex în soundul nostru. Ne-am inspirat destul de mult de la el, și când compuneam, ne imaginam dacă lui Skrillex i-ar plăcea piesa. A fost un feedback foarte emoționant pentru mine, iar pe calea asta vreau să-i mulțumesc lui Satoshi pentru el.
Limba română, blazon de artist
Simți că ai reușit să te ridici la acel standard de care vorbeai într-un interviu anterior despre responsabilitatea de a lucra cu folclorul?
Spuneam că nu o văd neapărat ca pe o responsabilitate personală, ci mai degrabă o mândrie că o piesă în limba română, cum este „Dudadu“, a reușit să aibă un impact internațional. Nu mă bucur neapărat că eu, Irina Rimes, cântăreața, am făcut un hit internațional, ci pentru că această piesă românească a ajuns atât de departe. Mândria mea este că, într-un fel, îmi întorc datoria față de țara mea, care m-a ridicat ca artist și m-a iubit. E ca și cum acum dau ceva înapoi. Deci mândria mea cea mai mare este faptul că o piesă în limba română face ocolul lumii și eu sunt doar o norocoasă că este a mea, știi?
Unii artiști susțin că, odată ce lansează muzica, ea începe să le scape și să aparțină mai degrabă lumii întregi. Totuși, pare că la tine e puțin diferit. Cum vezi tu această relație cu muzica ta odată ce devine publică?
Eu nu sunt neapărat de acord. Eu simt că piesele mele încă îmi aparțin, pentru că sunt poveștile mele, le-am scris despre lucrurile pe care le-am trăit eu. De exemplu, „Nu știi tu să fii bărbat“ sau „Octombrie roșu“, toate sunt ale mele și sunt parte din mine. Dar, în același timp, le împărtășesc cu lumea.
Folclorul, o punte între generații
Dincolo de faptul că acest album aduce folclorul mai aproape de oameni, crezi că o astfel de muzică ce îmbină moștenirea, originile cu noutatea și viitorul poate crea o punte între generațiile tinere și cele dinaintea lor?
Sincer, nu știu în ce mod se conectează generațiile tinere cu cele dinaintea lor astăzi, pentru că nu fac parte din generația tânără (zâmbește). Părinții mei mai trăiesc, dar bunicii mei nu mai sunt printre noi de mult timp. Am interacționat cu bunicii mei doar cât am fost copil, până la vârsta de 7 ani. Practic, am crescut la bunici până când am început clasa întâi. N-am mers la grădiniță, pentru că, avându-i pe ei aproape, nu am simțit nevoia. Mi-ar plăcea să cred că da, că folclorul poate fi o punte între generații. Pe mine mă bucură faptul că folclorul este folosit atât de mult, indiferent de ce spun unii că ar fi „abuzat“. Eu văd asta ca pe un lucru bun. Sigur, sunt colegi din industrie care simt nevoia să protejeze autenticitatea folclorului, pentru că acesta poate fi distorsionat foarte ușor. Dar eu nu am fost niciodată împotriva distorsionării lui, pentru că succesul, în ziua de astăzi, vine din mixarea genurilor. Decât să fie prea puțin folclor, mai bine să fie prea mult. Cred că e un lucru bun că noile generații descoperă folclorul prin muzica nouă.
După succesul cu „Origini“, cum a evoluat ideea pentru spectacolul „Descântatele“?
După ce albumul a început să fie apreciat, ne-am gândit că ar fi frumos să facem și un concert care să surprindă toată această esență folclorică pe care am explorat-o. Așa s-a născut concertul „Descântatele“. Pentru mine este foarte important ca oamenii care vin la concertul din 28 septembrie să se distreze. Cred că am avut o perioadă lungă în care i-am făcut pe oameni să intre în introspecție, să se gândească la relații și la problemele vieții. Cred că e momentul să ne distrăm! Atunci când am făcut proiectul „Descântatele“, scopul meu principal a fost să delectez urechile publicului cu muzică nouă, dar și să îi fac pe oameni să se distreze îmbinând dramatismul din poezia populară cu veselia din producție. E o antiteză care se folosește destul de mult la noi în muzica autohtonă. Concertul va fi despre dans, voie bună și energie pozitivă.
Sună foarte promițător! Ce surprize pregătești pentru concert?
Pe lângă concert, organizăm și un mini-târg înainte, unde vor fi și trei artiști care cântă în deschidere. Unul dintre ei este Dora Gaitanovici, finalista mea de la „Vocea României“. Mă mândresc foarte mult cu ea, și-a creat un proiect frumos cu influențe folclorice. Apoi, vor fi Zdob și Zdub, care vor aduce multă veselie, și Satoshi, Magnat, Feoctist și Theo Rose. Va fi un concert vesel, cu mult dans și bună dispoziție.
Așadar, oamenii sunt așteptați să se veselească și „să se lase veseliți“.
Exact! Cel mai mult îmi doresc ca oamenii să plece fericiți și plini de energie pozitivă. Ăsta este scopul meu principal.
Se încarcă comentariile...
