VIDEO Cei mai buni „băieţi răi“ din cinematografia românească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul James Gandolfini a încetat din viaţă, dar moştenirea sa rămâne. Tony Soprano, un cap de familie, dar şi un cap al mafiei americane, este considerat unul dintre cele mai bune personaje negative din istoria televiziunii americane, alături de alţi „ticăloşi“ celebri, precum J.R. Ewing din „Dallas“ şi Newman din „Seinfeld“. Însă şi cinematografia românească are „băieţii ei răi“.

Marele actor Gheorghe Dinică a jucat până când boala nu i-a mai permis să facă acest lucru. Ultimele sale apariţii au fost în seriale TV, dar publicul fusese cucerit cu mult înainte, pe când maestrul dădea viaţă unor personaje memorabile. Consacrat în roluri negative, Gheorghe Dinică l-a interpretat pe legionarul Paraipan, în celebrele pelicule „Un comisar acuză“ (1974) şi „Revanşa“ (1978), regizate de Sergiu Nicolaescu. Lăscărică („Cu mâinile curate“, 1972) este un alt personaj memorabil.

Chiar şi cei care nu au văzut filmele lui Nicolaescu au auzit sau au folosit măcar o dată fraza „Nu trage dom Semaca, sunt eu Lăscărică“. Replica e intrată deja în vocabularul uzual, numai că a fost preluată într-o formă uşor modificată. De fapt, în filmul „Cu mâinile curate“, Gheorghe Dinică, spune: „Dom’ Semaca, eu sunt, Lăscărică... Dom’ Semaca va rog să credeţi că nu v-am trădat. Am fost adus aici cu forţa. Vă rog să credeţi dom’ Semaca!“.

Diplomatul din filmul „Prin cenuşa imperiului“, un personaj caracterizat prin perfidie, orgoliu şi cinism a întărit reputaţia de „rău“ a lui Gheorghe Dinică.

„Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte poamană“. Era Pavel Puiuţ, omul care făcea avere pe seama cerşetorilor, un personaj interpretat magistral de actor în pelicula „Filantropica“.

Ştefan Bănică jr a fost băiatul rău din serialul „Băieţi buni“, difuzat la Pro TV. Actorul a abordat o imagine cu totul diferită de cea cu care şi-a obişnuit publicul în concerte sau la teatru şi l-a interpretat pe Ciupanezu’, un interlop dur şi necioplit.

„Toate pânzele sus“ a fost serialul multor generaţii de copii şi adolescenţi, care au trăit în fiecare episod aventurile căpitanului Anton Lupan (Ion Besoiu), pornit în căutarea prietenului său francezul Pierre Vaillant (Ion Dichiseanu). Evident, un personaj negativ trebuia să pună beţe-n roate eroilor, iar acesta a fost Spânu’, interpretat de Colea Răutu.

„Nimeni nu crede că pot juca un personaj negativ“, declara actorul Vlad Ivanov. Însă toată lumea s-a convins că poate după ce l-a văzut în rolul odiosului domn Bebe din pelicula premiată cu Palme D’Or, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“.

Domn Bebe este un felcer care vine s-o ajute pe una dintre protagoniste să facă un avort ilegal, dar care o violează pe prietena acesteia. Rolul lui nu este de mare întindere, dar impactul asupra spectatorilor este foarte puternic.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite