Tom Hanks, marele „câştigător” la premiile Zmeura de Aur. Cea mai neinspirată interpretare a anului
0Premiat de două ori la Oscaruri, actorul Tom Hanks şi-a adăugat la colecţia de distincţii și două premii mult mai puţin dorite, sâmbătă, la Zmeura de Aur (Razzie Awards), potrivit AFP, citată de Agerpres.
La Zmeura de Aur - care parodiază ceremoniile hollywoodiene şi „recompensează" cele mai neinspirate filme şi interpretări ale anului - organizatorii, au considerat că Tom Hanks a avut cea mai neinspirată interpretare a anului într-un rol secundar în filmul biografic "Elvis", în care l-a întruchipat pe managerul lui Elvis Presley.
Deși filmul s-a bucurat de mare succes în rândul criticilor, având opt nominalizări la Oscaruri - inclusiv la categoria dedicată celui mai bun actor, pentru Austin Butler, care l-a interpretat pe „Regele rock'n'roll", interpretarea lui Tom Hanks nu a avut parte, din păcate, de aceeaşi primire.
Criticii au fost dezamăgiți de inyerpretarea vedetei, al cărei aspect fizic a fost modificat cu proteză - considerată prea vizibilă - pentru a-l întruchipa pe colonelul Tom Parker.
Organizatorii premiilor Zmeura de Aur, trofeele anti-Oscar, au acordat, de asemenea, premiul "cel mai neinspirat cuplu de pe ecran'' lui Tom Hanks şi „feţei lui încărcate cu latex (şi accentului său ridicol)".
Tom Hanks a evitat totuși să bifeze și premiul la categoria „cel mai prost actor'', la care fusese de asemenea nominalizat. Interpretarea sa din remake-ul Disney „Pinocchio", în care a jucat rolul lui Gepetto, a fost considerată mai puţin neinspirată în comparaţie cu cea din „Morbius" a lui Jared Leto, un obişnuit al premiilor Zmeura de Aur.
Ce producție a luat Zmeura de Aur pentru „Cel mai prost film al anului”
„Cel mai prost film" al anului a dost desemnat "Blonde", pelicula biografică despre Marilyn Monroe.
Golden Raspberry Awards, numele oficial al premiilor Zmeura de Aur, denumite şi Razzies, au fost inventate într-un bar din Los Angeles în anul 1981 de foşti studenţi în arte cinematografice şi de profesionişti din industria de la Hollywood. Aceste premii sunt decernate, de obicei, cu o zi înainte de ceremonia Oscarurilor.
Anul acesta, organizatorii, care satirizează celebrele distincţii hollywoodiene, au dat dovadă de auto-parodiere, acordându-şi un premiu pentru nominalizarea unei actriţe trecută recent de copilărie. Ei au anulat luna trecută nominalizarea lui Ryan Kiera Armstrong pentru rolul , din „Firestarter", pe care l-a interpretat la vârsta de 12 ani.
Premiul acordat lui Bruce Willis, retras
Organizatorii premiilor Zmeura de Aur nu sunt la primul pas greşit.
În 2022, au creat o categorie dedicată exclusiv interpretărilor considerate dezamăgitoare ale lui Bruce Willis. Organizatorii au retras premiul după ce familia actorului a anunţat că acesta suferă de o tulburare cognitivă, fiind diagnosticat ulterior ca o formă de demenţă incurabilă.