„Cu mâinile curate“, povestea primului film polițist românesc. Secretele comisarului Miclovan, dezvăluite după 50 de ani | SPECIAL

0
0

A trecut jumătate de secol de când comisarii Miclovan și Roman s-au luptat cu bandele armate ale lui Lăscărică și Semaca. Arhivele și mărturiile ne dezvăluie care a fost rețeta de succes a lui Sergiu Nicolaescu pentru primul film polițist românesc, „Cu mâinile curate“, completate de poveștile din culise ale cascadorului Adrian Ștefănescu, unul dintre ultimii supraviețuitori din distribuția filmului.

Roman (Ilarion Ciobanu), Miclovan (Sergiu Nicolaescu). protagonistul si regizorul Cu mainile curate
Roman (Ilarion Ciobanu) și Miclovan (Sergiu Nicolaescu). FOTO: Studiourile Buftea

Lansat pe marile ecrane în octombrie 1972, lungmetrajul „Cu mâinile curate“, pe un scenariu de Titus Popovici și Petre Sălcudeanu și în regia lui Sergiu Nicolaescu, a deschis celebra serie de filme polițiste avându-l ca protagonist pe personajul interpretat de către regizor, deși filmul trebuia să reprezinte o rampă de lansare pentru un alt protagonist, Mihai Roman (Ilarion Ciobanu), muncitorul comunist ilegalist devenit polițist după 1945.

Pentru mulţi dintre români, cuvântul „comisar“ a devenit sinonim cu numele lui Sergiu Nicolaescu. Justiţiarul cu figură charismatică, lupul singuratic veşnic implicat în lupte crâncene, pe viaţă şi pe moarte, interpretat de regizor de şase ori pe marele ecran, este unul dintre cele mai cunoscute personaje din istoria cinematografiei românești.

„Cu mâinile curate“ a intrat definitiv în memoria colectivă şi datorită unor replici care au devenit folclor. Una dintre ele este cea rostită de Lăscărică (Gheorghe Dinică), care fusese adus de Miclovan în magaziile lui Semaca: „Dom' Semaca! Eu sunt, Lăscărică. Dom' Semaca! Vă rog să credeţi că nu v-am trădat. Am fost adus aici cu forţa. Vă rog să credeţi, dom' Semaca“. Această replică a intrat în conştiinţa publicului spectator sub forma: „Nu trageţi, dom' Semaca! Sunt eu, Lăscărică!“. O altă replică celebră este cea rostită de Miclovan, înainte de a muri: „Un fleac, m-au ciuruit!”, adăugând „Nu ştiam că doare aşa“.

„Un film cu gangsteri şi anti-gangsteri“

Intenția realizatorilor a fost cu totul alta. La începutul anului 1972, Titus Popovici şi Petre Sălcudeanu au inițiat un pachet de patru scenarii al căror erou principal era Mihai Roman, fost muncitor la „Griviţa“ şi comunist ilegalist, devenit comisar-şef de poliţie după instaurarea noului regim. În acel moment, Sergiu Nicolaescu avea în plan să realizeze cu totul alte proiecte în anul respectiv. „Un film istoric intitulat provizoriu «Întoarcerea eroilor», care îşi propune să redea viaţa eroică a foştilor tovarăşi de arme ai lui Mihai, plecaţi pe drumurile Europei în căutarea celor trei ucigaşi ai domnitorului (n.r. – viitorul film «Nemuritorii»), un film despre tinerii eroi de la Păuliş şi un film din mediul sătesc al Dobrogei, «Ogorul de piatr㻓, după cum afirma regizorul, în ianuarie 1972, în revista „Flacăra“.

Totuși, beneficiind și de sprijinul Ministerului Afacerilor Interne, filmele scrise de Titus Popovici şi Petre Sălcudeanu au intrat foarte repede în producție, în mai 1972, iar Sergiu Nicolaescu s-a numărat și el printre cei trei regizori desemnați să le realizeze. „Primul dintre scenarii, pe care-l turnează Sergiu Nicolaescu, «Cu mâinile curate», este într-adevăr un film poliţist, mai precis, aşa cum a declarat regizorul, un film cu gangsteri şi anti-gangsteri. Al doilea film, «Panică la mânăstire», în regia lui Iulian Mihu, iese deja, parţial, din cadrele policier-ului, e un film de spionaj şi contraspionaj, cu intenţii de analiză a atmosferei de epocă. În sfârşit, cele două producţii pe care le realizez eu, «Conspiraţia» şi «Fuga», se detaşează cu totul de formula clasică a genului. În toate cele patru producţii miza este aceea a filmului de acţiune, în ultimă instanţă fiind vorba de oameni care lucrau în Poliţie şi Siguranţă – organisme, ele însele, pe atunci, în curs de prefacere structurală“, explica regizorul Manole Marcus în numărul din iulie 1972 al revistei „Cinema“.

Miclovan, mai îndrăgit decât Roman

Roman și Miclovan, în scena morții celui din urmă
„Un fleac, m-au ciuruit!“, îi spune Miclovan lui Roman. FOTO: Studiourile Buftea

Personajele şi ideea primului film au fost extrase din romanul pe care tocmai îl scrisese Petre Sălcudeanu, „Ucenicie printre gloanţe“. Acţiunea cărţii se petrecea însă în decembrie 1944, nu în aprilie 1945, şi se termina cu moartea comisarului Patulea şi a lui Scorţea, în timp ce Semaca era doar amintit în treacăt. De partea cealaltă, scenariile „Conspiraţia“ şi „Fuga“ (devenit ulterior „Departe de Tipperary“) includeau mai multe personaje din universul literar al lui Titus Popovici: legionarul Baniciu (prezent anterior în „Setea“ şi ulterior în „Lumini şi umbre“) sau senatorul Varga (prezent anterior în „Străinul“).

Nicolaescu a realizat „Cu mâinile curate“ în vara anului 1972, toate filmările având loc doar în decoruri reale, exterioare, netrăgându-se nimic pe platouri, iar premiera a avut loc la 30 octombrie. Tot în decursul anului 1972 s-au filmat şi „Conspiraţia“ (premiera: 10 iulie 1973) şi „Departe de Tipperary“ (premiera: 20 august 1973). Cu o distribuţie de zile mari, care i-a inclus pe Ilarion Ciobanu (Roman), George Constantin (Semaca), Gheorghe Dinică (Lăscărică), Sergiu Nicolaescu (Miclovan), Ştefan Mihăilescu-Brăila (Buciurligă), Sebastian Papaiani (Oarcă) şi Dorin Dron (Scorţea), „Cu mâinile curate“ a avut un succes răsunător. Iar publicul l-a îndrăgit mai mult pe Miclovan, cel care moare eroic la final, decât pe protagonistul Roman.

Iurie Darie pentru comisarul Miclovan

Sergiu Nicolaescu in rolul comisarului Miclovan
Sergiu Nicolaescu, regizor și... comisar în "Cu mâinile curate“

„Cred că da“, este răspunsul pe care l-a dat regizorul la întrebarea „Veţi apărea şi dumneavoastră ca actor?“, în numărul din mai 1972 al revistei „Cinema“, atunci când filmările la „Cu mâinile curate“ erau gata de a începe. Tot atunci el amintea și numele actorilor pe care dorea să-i distribuie în film, „lurie Darie, Amza Pellea, llarion Ciobanu, Gheorghe Dinică, Ştefan Mihăilescu-Brăila“. Ulterior, într-un interviu acordat revistei „Urzica“, în ianuarie 1973, după apariţia filmului, Nicolaescu explica: „Nu eu mi-am ales rolul. Eu mă gândeam să-l interpretez pe Patulea. Titus Popovici poartă «vina». În lipsa unui alt actor, mi-a propus să iau acest rol, al lui Miclovan“. În distribuția inițială, Iurie Darie, care nu a mai jucat în film în cele din urmă, urma să-l interpreteze pe comisarul Miclovan.

Moartea lui Miclovan a fost o adevărată tragedie pentru spectatori, care au expediat luni în şir scrisori pe adresa regizorului, a revistei „Cinema“ şi a Studioului Cinematografic Bucureşti, cerând „învierea“ personajului. De altfel, chiar la premieră, scriitorul Eugen Barbu îi spusese lui Nicolaescu: „Domnu' Sergiu, înainte de a te felicita, îţi spun că ai comis o eroare impardonabilă, ucigându-l pe Miclovan. Trebuia să faci în aşa fel încât să realizezi un serial cu el!“. La ora premierei filmului „Cu mâinile curate“, Manole Marcus aproape terminase filmările la „Conspiraţia“ şi la „Departe de Tipperary“, astfel că era practic imposibil ca Miclovan să redevină un personaj de prim-plan al serialului.

Tot în „Urzica“, Sergiu Nicolaescu recunoştea: „Iată adevărul: în scenariul iniţial nu exista moartea lui Miclovan. Aceasta a apărut abia în faza de decupaj, iar felul în care a murit acest personaj a ieşit mult mai târziu, în timpul filmărilor. Eroul principal al serialului era muncitorul comunist Mihai Roman. Aceasta a fost dorinţa scenariştilor şi a regizorilor. Roman trebuia să înveţe meseria de la cineva şi astfel a apărut Miclovan, aparent apolitic, dar care era de partea dreptăţii şi a adevărului. El se va ataşa de Roman datorită calităţilor pe care le avea acesta. Dar Miclovan reprezintă o epocă trecută, şi dacă n-ar fi murit în acest film, oricum ar fi trebuit să moară în următorul, pentru că nu vedeam cum ar fi putut trece de această epocă“.

Cum l-a demis Titus Popovici pe Iulian Mihu

În toamna anului 1972, regizorul Iulian Mihu începuse să filmeze „Panică la mânăstire“, din distribuţie făcând parte, pe lângă Ilarion Ciobanu, şi Emanoil Petruţ, Clody Bertola, Gina Patrichi, Violeta Andrei şi Cornel Patrichi. Începând cu 16 octombrie, la cererea scenaristului Titus Popovici, Mihu a fost înlocuit – după ce cheltuise deja un milion de lei din cele trei aprobate – cu Sergiu Nicolaescu. „Filmam la palatul ruinat de la Chiş, de lângă Sighişoara. Am zis că facem acolo tot filmul, dar trebuia restaurată locația. La origine, curtea era făcută dintr-un mozaic de granit negru şi alb, sublim, dar acum era totul numai noroi. Jumate din deviz a fost cheltuit ca să evacuăm noroiul din curte, să aducem pietrari adevăraţi şi să refacem cu piatră de râu un fel de mozaic, calade se cheamă în Franţa. Apoi am zis: facem şi apartamentele lui Clody. Mihu a zis: «Bine, facem totul». A fost o nebunie și să găsim costume vechi de călugări, roase, împuţite. După aceea am început efectiv filmarea. Călugării făceau un fel de procesiune în cerc, am pus o cruce în mijloc – nu-i o idee prea genială într-o mânăstire. Iar Ilarion Ciobanu venea în patru labe, printr-o gaură, în gard, după care începea să miroasă poalele călugărilor. Țin minte că a început și să ningă când am terminat secvența. Iar Ciobanu s-a scuturat, s-a dus imediat la un telefon, l-a chemat pe Titus şi i-a spus: «Ştii, am început filmarea, am intrat în patru labe, am început să-i miros pe călugări şi eu nu mai pot să continui, așa ceva nu se poate!». Și ăla a venit imediat cu un elicopter, se pare că era complet nebun, dar avea talent, era un bun scriitor, și gata, filmul s-a terminat!“, și-a reamintit scenograful Radu Boruzescu.

După ieşirea pe piaţă a filmului „Cu mâinile curate“, scenariul a fost modificat, astfel încât legătura cu acesta să fie evidentă, iar moartea lui Miclovan să fie răzbunată de către Roman. Filmările la pelicula rebotezată „Ultimul cartuş“ au început în 14 ianuarie 1973, iar în 31 ianuarie, Nicolaescu dezvăluia, în „Urzica“ că ar putea interpreta o partitură diferită în acest film: „Un alt rol? Încă nu ştiu, s-ar putea ca Titus Popovici să aibă iar o idee...“. Până la urmă, n-a fost cazul, fiind introduse însă câteva cadre cu Miclovan din filmul precedent. Pelicula a avut premiera pe 28 mai 1973, fiind programată înaintea celor regizate de Manole Marcus. Acesta din urmă a încheiat seria dedicată lui Mihai Roman cu o altă peliculă, „Capcana“ (titlu de lucru: „De unul singur“), filmată în vara anului 1973 şi care a avut premiera pe 7 ianuarie 1974.

Același comisar, dar cu altă pălărie

comisarii Roman (Ilarion Ciobanu) și Miclovan (Sergiu Nicolaescu)
Comisarii Roman și Miclovan, la datorie. FOTO: Studiourile Buftea

„Învierea“ comisarului Miclovan a avut totuşi loc, dar sub un alt nume, Moldovan, într-o altă epocă, 1940-1941, şi cu un alt colectiv de scenarişti în spate: Vintilă Corbul, Eugen Burada, Mircea Gîndilă şi Sergiu Nicolaescu.

„Un comisar acuză“ s-a filmat în toamna anului 1973 şi a apărut pe ecrane pe 1 aprilie 1974. Din distribuţie au făcut parte, pe lângă regizor, şi Amza Pellea (Pârvu), Gheorghe Dinică (Paraipan), Jean Constantin (Limbă) şi Ion Besoiu (Năvodeanu). „La vizionarea cu cerberul cenzurii, poreclit «Dumnezeu», filmul a trecut prin furci caudine, scoţându-se, dar mai ales introducându-se scene care nu prea se lipeau de subiect. Am fost nevoit să transform anumite nume, de exemplu Iorga în Jugu, Jilava în Viraga, Zăvoianu în Năvodeanu etc. Am întrebat «De ce?» şi mi s-a răspuns că «trebuie evitat a se provoca contestaţii din partea unor familii». Stupid, trebuie să recunoaştem“, povestea Sergiu Nicolaescu în memoriile sale. Seria a continuat cu „Revanşa“, cu premiera pe 4 septembrie 1978, în care comisarul, ciuruit de legionari în finalul filmului precedent, a revenit la viaţă în mod miraculos. Ulterior, regizorul intenţiona să încheie destinul lui Moldovan prin intermediul filmului „Recviem pentru comisar“, în care eroul îi urmărea prin Europa pe ucigaşii fiului său, totul culminând cu procesul de la Nürnberg, unde urma să depună mărturie împotriva liderilor nazişti care activaseră la Bucureşti în timpul războiului. Proiectul n-a fost aprobat niciodată, aşa că scenariştii s-au reorientat către „Duelul“, a cărui acţiune a fost plasată în 1939 şi care a avut premiera pe 15 iunie 1981. Pe 11 aprilie 2008, comisarul Moldovan revenea pentru ultima oară la întâlnirea cu spectatorii, în „Supravieţuitorul“, care însă a fost departe de succesul precedentelor aventuri.

Interpreții neprofesioniști, marile revelații ale filmului

Sergiu Nicolaescu a folosit, încă de la „Cu mâinile curate“, mai mulţi interpreţi neprofesionişti pentru o parte dintre roluri, precum arhitectul Alexandru Dobrescu (Patulea) şi cascadorul Mircea Pascu, care a intrat cu această ocazie în hainele banditului Pascu, rolul fiind scris cu dedicaţie de scenarişti. „Eu eram prieten bun cu Sergiu. A făcut distribuţia şi m-am trezit cu rolul ăsta, iar multe dintre replici erau chiar ale mele. Mi-a făcut o reală plăcere să joc, iar faptul că lumea îşi aminteşte după atâţia ani de acest personaj mă bucură enorm“, a povestit Pascu, care a redevenit actor şi în filmul „Un comisar acuză“, când l-a interpretat pe legionarul Tănăsescu, un alt rol apreciat atât de critică, cât şi de public. De asemenea, o altă mare revelație a fost și Anastase Niţă, zis Fifi, unul dintre șoferii Studioului Cinematografic Bucureşti, care l-a jucat pe Alexe, șoferul comisarului Roman.

„Debutasem în «Şeful sectorului suflete», la domnu’ Vitanidis. Căuta apoi Lucian Pintilie pe cineva ca să joace un rol de şofer în «Reconstituirea». Şi îi zice cineva din echipă: «Domnu’ Pintilie, am un băiat bun, dacă vreţi, e un şofer extraordinar, are şi moacă bună. Îl cheamă Fifi». «Păi să-l vedem». Şi m-am dus la ACIN, m-a văzut domnu’ Pintilie, m-a bătut pe umăr şi a zis: «Da, dom’le, eşti bun». Şi aşa l-am jucat pe miliţanul cel tânăr, şoferul procurorului, conduceam un GAZ. La Sinaia am filmat. Era o cârciumă special făcută, un decor, un poduleţ ca să trecem apa, calea ferată. Treceau mereu trenuri încărcate cu tancuri ruseşti, invadasera Cehoslovacia. Pintilie i-a zis operatorului să filmeze, dar au tăiat apoi cei de la cenzură. Tot ce a fost în filmul ăsta, toate secvenţele parcă le am în ochi şi în inimă, le-am avut toată viaţa. A venit apoi la mine Nicolaescu şi mi-a zis: «Băi, Fifi, am un rol de şofer. Vrei să-l faci?». Dacă mi-l daţi, îl fac, am răspuns. Şi aşa l-am jucat pe Alexe, şoferul comisarului Roman. După aia am făcut «Un comisar acuză», în care fugea comisarul Moldovan de legionari şi l-am luat eu în maşină, eram şofer de taxi. Ziceam eu: Dom’le comisar, ne urmăreşte o maşină! Chestii d-astea“, povestea, cu ani în urmă, Anastase Niţă.

INTERVIU Adrian Ștefănescu, fost cascador: „Sergiu nu ne-a menajat deloc“

Cascadorul Adrian Ștefănescu, in prezent pensionar
Cascadorul Adrian Ștefănescu, unul din preferații lui Nicolaescu. FOTO: arhiva personală

Adrian Ștefănescu (79 de ani), „Moafe“ sau „Moşul“, unul dintre ultimii supraviețuitori ai distribuției din „Cu mâinile curate“, a fost unul dintre cascadorii preferați ai lui Sergiu Nicolaescu, fiind nelipsit din filmele româneşti ale anilor 1968-1983. El povestește pentru „Weekend Adevărul“ cum a ajuns cascador, care a fost parcursul carierei sale și, bineînțeles, peripețiile prin care a trecut la filmarea peliculei „Cu mâinile curate“

„Weekend Adevărul“: Domnule Ștefănescu, ați apărut pe genericul aproape tuturor filmelor regizate de către Sergiu Nicolaescu. De ce ați ales profesia de cascador?

Adrian Ștefănescu: Cred că mai degrabă m-a ales ea pe mine... În anul 1968 eram muncitor la fabrica de medicamente „BIOFARM“ când m-am întâlnit în staţia de tramvai de la Sfânta Vineri cu doi bărboşi care strângeau figuraţie pentru un film. Am intrat cu ei în vorbă mai mult de curiozitate și mi-au povestit că se face un mare film istoric la Buftea, cu Orson Welles şi Laurence Harvey. I-am întrebat dacă vor fi şi cai. La care unul dintre ei mă întreabă: „Dar dumneata le ai cu caii?“. Le-am zis că da. Atunci mi-a spus că-l cheamă Tudor Stavru şi că este cascador. Şi mi-a zis să vin a doua zi dimineaţă la benzinăria care e vizavi de Cimitirul Bellu. Şi m-am dus. Am ajuns apoi la Comana, acolo unde erau platourile de la „Bătălia pentru Roma“, căci despre filmul acesta era vorba. A fost prima zi de filmare din viaţa mea. Dar pentru mine filmul „de diplomă“ a fost „Mihai Viteazul“, unde am avut șansa să-l dublez pe nea Nae Secăreanu, interpretul lui Sinan Paşa, în scena bătăliei de la Călugăreni. L-am înlocuit în ultima clipă pe Szoby Cseh, care-și luxase piciorul când a sărit din troleibuz, cu mâinile în buzunare, aşa cum îi era obiceiul...

De la Sinan Pașa ați schimbat registrul și ați trecut la gangsteri, în „Cu mâinile curate“…

Așa este, eu eram unul dintre gangsterii lui Semaca, în scena de la Antrepozite. Pentru că am apărut destul de puțin în film, nu prea mi s-a văzut moaca, am fost distribuit apoi și în „Ultimul cartuș“. Nu mai știu exact de ce, dar eu și cu Mitel Crăciun rămăseserăm cu bărbi în perioada respectivă. Cert e că într-o dimineață m-a chemat producătorul, nea Gică Pîrîu: „Vezi că te-a distribuit Sergiu“. La care l-am întrebat: Păi și barba?! Ce fac cu ea? „Las-o acolo, faci un popă. Unul tu, unul nea Mitel!“. Și mi-a dat un scenariu. N-am mai avut răbdare și l-am citit în autobuzul care ne ducea de la Buftea la București. Râdeam ca prostul! Eram un duo comic, Rică și Flecu, doi oameni de-ai lui Semaca care participaseră la jefuirea magazinului de bijuterii „Lembert“ și care se ascundeau la mânăstire, sub acoperire. Am apărut apoi și în continuarea seriei. Eram un legionar, Plopeanu, şoferul lui Paraipan, în filmul „Un comisar acuză“, iar în „Duelul“ eram un gangster aflat în slujba lui Maimuca. La „Supraviețuitorul“ m-a chemat Sergiu într-o zi la Buftea, împreună cu alți doi colegi, a spus că-i era dor de noi, cascadorii bătrâni. Am apărut și în film, stând la o masă în restaurant.

bandiții lui Semaca (George Constantin). foto de la filmari
Ștefănescu (stânga), unul dintre bandiții lui Semaca (la telefon). FOTO: arhiva personală

Pe lângă rolurile de culoare, cascadorii au avut și alte contribuții spectaculoase la succesul seriei, începând chiar cu primul film, „Cu mâinile curate“…

Așa e, nu ne-a menajat deloc Sergiu (râde). În „Cu mâinile curate“, regizorul a vrut să îmbunăţească o secvenţă ce avea în scenariu titlul „diverse atacuri ale gangsterilor“. Astfel, pe malul Dâmboviţei, o maşină era atacată cu focuri de armă, spărgea parapetul de metal şi ateriza în apă, nu înainte ca rezervorul de benzină să explodeze în zbor. Tudor Stavru a scăpat teafăr ca prin urechile acului, după ce capacul de la portbagaj s-a înţepenit şi tot suflul şi flacăra au intrat în maşină. Am avut, într-o altă scenă, două mașini care se ciocnesc frontal, iar una dintre ele plutește deasupra alteia și se lovește apoi de pavaj, luând foc. Apoi, într-o secvenţă din filmul „Un comisar acuză“, o maşină care venea de pe o stradă lăturalnică, în momentul în care lua curba, se trezea cu trei maşini care-i blochează trecerea. Pentru a mări spectacolul, s-a montat mascat o trambulină, iar maşina care venea din lateral urma să sară peste ele, senzaţia privitorului fiind că s-au ciocnit şi că forţa impactului a aruncat-o peste celelalte. Din cauza unei erori de construcție a rampei, dar și a carosabilului umed, maşina care a sărit de pe rampă a intrat cu puntea din faţă în parbrizul maşinii întârziate şi i-a tăiat partea superioară ca o ghilotină. În maşina avariată erau Vasile Popa şi Jean Polizache. „Ţeavă“ a avut un reflex de zile mari, dar Polizache a fost efectiv turtit. Am crezut că-i mort, dar a avut zile, şi-a revenit la spital! Tot în filmul „Un comisar acuză“ am avut și eu o căzătură pe scări, executată împreună cu Doru Dumitrescu, o nebunie a fost! Nici nu erau multe treptele, doar vreo 60! (râde)

„Cu mâinile curate“, cel mai de succes film al seriei

„Cu mâinile curate“ (1972) a vândut 7.162.552 de bilete în cinematografele românești, performanță care n-a mai fost atinsă de niciunul dintre titlurile ulterioare. „Ultimul cartuș“ (1973) a atras 5.521.968 de spectatori în sălile de cinema, în timp ce celelalte filme avându-l ca protagonist pe comisarul Roman au avut încasări mai modeste: „Conspirația“ (1973, 1.969.877 de spectatori), „Departe de Tipperary“ (1973, 1.820.235 de spectatori) și „Capcana“ (1974, 4.270.776 de spectatori). Primele trei filme avându-l drept cap de afiș pe comisarul Moldovan, „Un comisar acuză“ (1974, 6.146.991 de spectatori), „Revanșa“ (1978, 6.359.884 de spectatori) și „Duelul“ (1981, 4.944.716 spectatori) au fost, de asemenea, foarte populare în rândul cinefililor, în timp de „Supraviețuitorul“ (2008, 26.756 de spectatori) nu a mai reușit să aducă publicul în sălile cinematografelor.

Filme


Ultimele știri
Cele mai citite