Insomniile ne scurtează viaţa cu o treime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care au frecvent probleme cu somnul trăiesc cu o treime mai puţin decât cele care se odihnesc suficient, potrivit unui studiu.

Doctorul Nicholas Stavropoulos, de la Universitatea Rockefeller din New York, a descoperit, în urma unui experiment făcut pe musculiţe de oţet, gena care provoacă insomnii. Specialistul a precizat că, deşi între oameni şi aceste musculiţe există diferenţe fundamentale legate de stilul de viaţă, mecanismele somnului şi stării de veghe sunt similare, aşa încât observaţiile făcute sunt valabile şi în cazul oamenilor.

Gena descoperită de cercetătorii americani ne face să dormim cu două treimi mai puţin decât ar trebui, după cum reiese din studiul lor. Durata medie de somn a musculiţelor de oţet este de 927 de minute pe zi, dar acele musculiţe care deţin gena insomniei dorm doar 317 minute pe zi. Nu doar durata somnului este afectată de gena descoperită, ci şi calitatea acestuia, au mai observat cercetătorii în urma experimentului. Însă cea mai alarmantă descoperire a fost aceea că musculiţele care se confruntă cu probleme de somn trăiesc mai puţin decât cele care nu suferă de insomnii. Mai exact, speranţa de viaţă a musculiţelor care deţin gena descoperită este cu o treime mai mică, potrivit studiului.

Periculoase mai ales pentru bărbaţi

Acesta nu este primul studiu care indică o legătură între calitatea somnului şi speranţa de viaţă. În anul 2010, psihiatrul american Edward Bixler a constatat că bărbaţii care dorm mai puţin de şase ore pe noapte în mod frecvent sunt de câteva ori mai expuşi riscului de deces în următorii 14 ani, comparativ cu cei care se odihnesc suficient. Specialistul american nu a a identificat acest risc în rândul femeilor. În studiul său au fost incluse 1.700 de persoane, atât femei, cât şi bărbaţi.

Motivele pentru care insomniile scurtează viaţa ar fi, în opinia specialiştilor, bolile favorizate de odihna insuficientă, în special hipertensiunea arterială, tulburările de ritm cardiac şi diabetul. Insomniile slăbesc şi imunitatea, ceea ce ne expune infecţiilor şi cancerului.

Citeşte şi:
Stresul te îmbătrâneşte cu 10 ani

Între ce ore eşti mai predispus la infecţii

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Banner Adevărul Life
Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite