Homeopatia: salvează sau nu România?

Homeopatia:
salvează sau nu România?

Remediile homeopatice nu sunt mai eficiente decât placebo - pastilele cu zahăr sau injecţiile cu ser fiziologic.

CONTROVERSĂ Homeopatia a devenit în ultimii ani un cartof fierbinte care încinge spiritele în rândul românilor. Unii susţin că i-a scăpat de boală, iar alţii, mai sceptici, refuză să creadă că o „apă specială“ ar putea avea vreun efect curativ. Despre originile şi filosofia homeopatiei, boli vindecate peste noapte şi argumentele scepticilor veţi citi în continuare

Remediile homeopatice – sub formă de granule, picături, tablete sau creme – sunt frecvent recomandate în farmacii pentru tratarea anumitor afecţiuni, uneori chiar în detrimentul tratamentului convenţional, iar acest lucru nu face decât să le întărească unora convingerea că acestea sunt mai eficiente.

Pe alţii, din contră, îi revoltă această atitudine, deoarece cred că li se oferă o pastilă din apă chioară cu zahăr, la acelaşi preţ, dar cu zero beneficii. Cert este însă că dorinţa omului de a fi sănătos depăşeşte de multe ori limitele raţiunii.

Studii inconsistente

Homeopatia, o metodă terapeutică bazată pe o ipoteză făcută de medicul german Samuel Hahnemann în urmă cu mai bine de 200 de ani, a stârnit de-a lungul timpului numeroase polemici şi în lumea medicală. Pe de o parte, partizanii homeopatiei invocă studii care arată că această formă de terapie funcţionează. De cealaltă parte, instituţii de prestigiu cu experienţă vastă în cercetare demitizează aceste rezultate, pe motiv că cercetările nu respectă criteriile de bază care pot furniza dovezi relevante.


Detaliile care şubrezesc credibilitatea acestor cercetări sunt: numărul insuficient al participanţilor, de ordinul zecilor, dezechilibrul pe categorii de vârstă şi sex, stadiul de evoluţie a bolii, tratamentele anterioare, lipsa unui grup de control, căruia să nu i se administreze niciun tratament, şi culegerea datelor favorabile ipotezei susţinute.

Cel mai recent raport care desfiinţează mitul homeopatiei atotvindecătoare aparţine unei importante organizaţii de cercetare medicală din Australia – National Health and Medical Research Council (NHMRC) – care a ajuns la concluzia că homeopatia nu este mai eficientă decât un tratament placebo.

Aceste afirmaţii vin în urma analizării cu atenţie a 225 de articole de cercetare privind homeopatia, iar poziţia oficială a NHMRC, dată publicităţii la începutul anului 2015, constă în respingerea încrederii în aşa-zisele efecte terapeutice ale homepatiei, ca urmare a lipsei de dovezi care să îi ateste veridicitatea.

Oamenii care aleg homeopatia îşi pot pune sănătatea în pericol dacă resping sau amână tratamente pentru care există dovezi clare referitoare la eficienţă şi siguranţă, mai scrie în raportul NHRMC.

Ce este homeopatia

Deşi ambele fac parte din categoria terapiilor complementare, homeopatia nu este acelaşi lucru cu fitoterapia. Fitoterapia este o ştiinţă străveche ce foloseşte extracte din plantele medicinale în scopul tratării unor afecţiuni. În schimb, homeopatia este bazată pe principiul similarităţii.

Concret, „homeopatia se presupune că vindecă o boală prin administrarea unor remedii obţinute prin diluţii succesive în apă sau alcool, care conţin substanţe de origine vegetală, minerală sau animală în concentraţii foarte mici, substanţe care în doze mari ar putea provoca omului sănătos exact simptomele bolii care se doreşte a fi tratată“, explică dr. Carmen Zăpucioiu, medic pediatru cu competenţă în homeopatie, şefa secţiei Pediatrie I de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu“ din Bucureşti.

Aceste diluţii sunt repetate uneori până la gradul în care în soluţia respectivă nu rămâne nicio moleculă din substanţa biologică.

Homeopaţii susţin că efectul terapeutic se menţine chiar şi în astfel de situaţii, datorită diluţiei „purtătoare de energie şi a capacităţii de memorare a apei“.

Singurul studiu care susţine că apa ar avea o astfel de abilitate a fost realizat în 1988 de Jaques Benveniste, imunolog francez, căruia i s-a alocat un spaţiu în revista „Nature“, cu condiţia ca teoria să fie demonstrată în studii de laborator independente, la care să contribuie şi echipa medicului. Benveniste a acceptat această condiţie dar, spre dezamăgirea sa, cercetările au eşuat în a-i da dreptate.

Cu toate acestea, remediile homeopatice reuşesc în unele cazuri să atenueze unele simptome, este de părere medicul pediatru Valeria Herdea, membru al Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie. Ea spune că o gravidă, de exemplu, poate să apeleze la homeopatie dacă o doare în gât, are stări febrile sau are sistemul imunitar slăbit, cu menţiunea că tratamentul nu ar trebui să fie unul exclusiv, ci cumulat cu alte metode terapeutice recomandate de medicul curant.

De asemenea, adaugă medicul, „remediile homeopatice sunt utile în formele uşoare de astm, rinofaringită şi sinuzită, dar nu trebuie administrate ca unic tratament“.

Creşte riscul de complicaţii

Principalul aspect negativ al remediilor homeopatice constă în faptul că acestea atenuează pe termen scurt, pe baza efectului placebo, anumite simptome, dar pot ascunde o afecţiune mai gravă. De exemplu, oboseala poate fi îndepărtată cu ajutorul minţii, dar poate fi în acelaşi timp un semn de depresie sau infecţie în corp, afecţiuni care dacă nu sunt tratate corespunzător pot avea consecinţe grave.

De asemenea, au existat cazuri în care părinţii au refuzat să vaccineze copiii şi au preferat să le dea acestora remedii homeopatice, în ideea că ar preveni boala.

„Am întâlnit de-a lungul carierei multe cazuri de copii cu rubeolă, rujeolă şi alte boli care ar fi putut fi prevenite cu ajutorul vaccinurilor, dar părinţii le-au refuzat, optând pentru prevenţia cu ajutorul homeopatiei care, desigur, nu a reuşit acest lucru“, subliniază dr. Valeria Herdea. Medicul consideră că accesul facil la surse de informare care nu sunt corecte duce la această automedicaţie. Sigur că nu este interzis ca o persoană să meargă la homeopat dacă asta doreşte, e dreptul ei, dar mai întâi de toate ar fi de preferat să meargă la medicul de familie, care îşi cunoaşte cel mai bine pacientul şi îi poate recomanda cea mai eficientă şi sigură soluţie la problemele întâmpinate, adaugă medicul.
Reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au declarat în repetate rânduri că nu susţin tratamentul exclusiv homeopatic al bolilor precum SIDA, tuberculoză, Ebola, malarie, gripă sau diaree infantilă. Aceste boli şi multe altele se află pe „lista de aur“ a celor care practică homeopatia.

„Există anumite afecţiuni care nu se tratează sub nicio formă doar cu remediile homeopatice, iar acestea sunt peritonita, cancerul şi afecţiunile sistemului osos“, completează dr. Zăpucioiu.

Bani aruncaţi

Important de menţionat este şi faptul că homeopatia are în spate o industrie imensă, care generează profituri de ordinul miliardelor de euro. Potrivit publicaţiei „EUobserver“, la nivelul anului 2009, peste 125 de milioane de europeni foloseau remedii homeopatice, fapt care a adus în conturile companiilor producătoare venituri de peste un miliard de euro.

În Statele Unite s-au vândut remedii homeopatice în valoare de 2,7 miliarde de dolari, doar în anul 2007, iar cifrele arată o tendinţă de creştere a vânzărilor. De altfel, pentru companiile producătoare de homeopatice, profitul vine mai repede decât în cazul celor care scot pe piaţă medicamente clasice.

Pentru a pune în vânzare un medicament, compania trebuie să investească sume mari şi ani întregi în studii clinice. Pe de altă parte, homeopaticele pot ajunge în farmacii într-un timp foarte scurt, nefiind supuse aceloraşi rigori.

Prof. dr. Ion Fulga, şeful catedrei de Farmacologie „UMF“: „Nu ar trebui să le cerem studenţilor să înveţe lucruri inutile“

„Homeopatia este considerată al doilea cel mai folosit sistem medical din lume şi primul în ceea ce priveşte medicina complementară“, spune medicul pediatru Carmen Zăpucioiu. Mai mult decât atât, homeopatia este o specializare acreditată de către Ministerul Sănătăţii şi de Colegiul Farmaciştilor din România, iar studenţii de la facultăţile de farmacie beneficiază de această materie facultativă, completează medicul.

Prof. dr. Ion Fulga, şeful Catedrei de Farmacologie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti, nu vede cu ochi buni modulul de homeopatie care se studiază în facultate.

„Nu ar trebui să le cerem studenţilor să înveţe lucruri inutile.

Rolul nostru, ca profesori, este să-i învăţăm pe studenţi medicină, nu metode complementare sau alternative, dar dacă ei vor să afle mai multe, nu le interzicem“, spune Fulga.

Homeopatia nu este periculoasă, o spun toate studiile de specialitate, dar adevărata problemă apare atunci când oamenii o tratează ca pe o metodă de vindecare exclusivă şi întârzie tratamentul adecvat al bolii, completează specialistul. 


Şi studenţii privesc cu scepticism acest lucru proaspăt absolvent al Facultăţii de Medicină UMF „Carol Davila“.

„Sunt atâtea materii cu adevărat folositoare, cum ar fi istoria medicinei, pedagogia, engleza medicală, medicina condiţiilor extreme, medicina fetală etc. Homeopatia este o pseudoştiinţă, adică nu există studii care să fi demonstrat că este mai eficientă decât tratamentul cu placebo, prin urmare nu văd care este rostul ei în cursurile unei facultăţi de medicină“, ne-a declarat Bogdan S. (24 de ani).

Pledoarie pentru onestitate

Legat de atitudinea farmaciştilor care recomandă remedii homeopatice, uneori în detrimentul tratamentelor clasice, neaducând suficientă informaţie cumpărătorilor, îşi exprimă îngrijorarea Edgard Ernst, profesor de medicină complementară în Marea Britanie şi fost homeopat.

„Pledoaria mea este pentru onestitate. Lasă oamenii să cumpere ceea ce vor, dar spune-le adevărul despre ceea ce cumpără. Aceste tratamente sunt biologic neplauzibile, iar testele clinice au arătat că nu au niciun efect. Argumentul că această informaţie nu este relevantă sau importantă pentru cumpărători este pur şi simplu ridicol“, a declarat Ernst într-un interviu acordat publicaţiei britanice „The Guardian“ la începutul acestui an.

Placebo, puterea minţii asupra corpului

Studiile de specialitate pun semnul egal între efectele terapeutice ale homeopatiei şi cele are tratamentului placebo. Efectul placebo înseamnă că dacă suntem convinşi că un lucru ne face bine, într-o anumită măsură acel lucru chiar ne va face bine.

Iar acest lucru este demonstrat foarte clar în cazul deochiului, care se presupune că este o afecţiune energetică de natură magică, cauzată de privirile sau vorbele invidioase. În caz de deochi, căruia i se atribuie simptome precum durerile de cap, căscatul continuu şi ţiuitul urechilor, românii apelează frecvent la rugăciunea „Tatăl Nostru“ care, cred ei, va rupe vraja şi va alunga problemele.

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul homeopatiei, spune Toma Pătraşcu, Preşedintele Asociaţiei Secular-Umaniste din România (ASUR), o organizaţie nonguvernamentală al cărei scop declarat este de a promova valorile umanismului secular, o filosofie care susţine morala, raţiunea şi justiţia.

Dacă cineva te convinge că produsul lui e bun şi că a funcţionat în nenumărate cazuri, atunci cu siguranţă vei avea încredere în efectul acelui remediu.

„Componenta mistică a creierului, credinţa dusă la extrem şi plăcerea inconştientă de a respinge dovezile incontestabile sunt factori care împing oamenii spre alte forme de tratament decât cel convenţional.

În aceeaşi măsură, reclamele agresive şi influenţa testimonialelor auzite prin vecini sau citite pe internet, coroborate cu educaţia deficitară în familie şi cu eşecurile sistemului de învăţământ contribuie la încrederea oamenilor în metodele alternative de vindecare“, este de părere preşedintele ASUR.

O problemă de etică

Atunci când recomandarea produselor homeopatice este făcută de medici pe baza principiului de efect placebo, aceasta este o problemă ce ţine de etică. Într-un raport publicat de „Sense About Science“, o organizaţie britanică non-profit care promovează ştiinţa pe înţelesul tuturor, homeopatia este catalogată, într-adevăr, ca o formă de terapie datorită efectului placebo, care îi face pe oameni să se simtă mai bine.

Însă acest argument nu ar trebui să vină în contradicţie cu relaţia medic-pacient, care trebuie să se bazeze pe onestitate, respect şi încredere. Tocmai prescrierea unor astfel de remedii contravine principiilor etice ale medicului, care trebuie să îl mintă „frumos“ pe pacient.

„Sunt situaţii, cum ar fi ipohondria (n.r. – o boală psihică în care o persoană are simptomele unei boli, dar aceste simptome nu pot fi explicate în totalitate de o tulburare fizică reală), în care doctorul recomandă remedii homeopatice, ca placebo, pentru a-l linişti. Dar în ce măsură este etic să-l încurajezi pe pacient să ia aceste produse doar pentru a se simţi mai bine emoţional?“, se întreabă Toma Pătraşcu.

În plus, a recomanda un remediu care funcţionează doar pe baza efectului placebo, pe care plăteşti aceiaşi bani ca pentru un medicament, se numeşte escrocherie, a conchis Pătraşcu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: