Cum se manifestă incontinenţa urinară de stres. Factorii de risc în apariţia acestei afecţiuni

Incontinenţa urinară este de cinci ori mai frecventă la femei, comparativ cu bărbaţii

Incontinenţa urinară este o afecţiune de cinci ori mai frecventă la femei decât la bărbaţi. Medici urologi explică de ce se întâmplă aşa şi cum poate fi tratată şi manageriată această problemă de sănătate.

Poate fi stresul un factor declanşator al incontinenţei urinare? Dr. Bogdan Gabriel Parliteanu, medic specialist urolog la Spitalul Sanador din Bucureşti, explică ce se înţelege prin incontinenţa de stres şi ce au de făcut pacienţii diagnosticaţi cu această afecţiune. 

În 1937, endocrinologul Hans Selye, definea stresul ca fiind un sindrom general de adaptare pe care o persoană îl realizează în urma agresiunilor mediului şi care cuprinde încordare, tensiune, constrângere, forţă, solicitare. „Acesta considera că lipsa stresului înseamnă moarte“, afirmă dr. Bogdan Gabriel Parliteanu.

„Astfel, nu stresul declanşează incontinenţa urinară, ci totalitatea factorilor precum naşterea, vârsta (menopauza), obezitatea, constipaţia, tulburările respiratorii, intervenţiile chirurgicale în sfera urogenitală, alături de neglijenţa personală, lipsa timpului sau evitarea de a consulta un specialist, vor duce în final la apariţia incontinenţei urinare.“

Cinci tipuri de incontinenţă

 „Societatea Internaţională de continenţă a definit cinci tipuri de incontinenţă urinară şi anume: incontinenţa de efort - „stress urinary incontinence“, incontinenţa prin imperiozitate  - „urgency urinary incontinence”, incontinenţa mixtă, incontinenţa prin supraplin şi incontinenţa extrauretrală  - frecventă în cazul femeilor şi se datorează unor comunicări anormale între aparatul urinar şi cel genital.“

Incontinenţa urinară de efort reprezintă pierderea de urină ce se produce concomitent cu activităţi fizice ce cresc presiunea intraabdominală  - strănut, efort fizic, râs, tuse, adaugă specialistul.

„Incontinenţa urinară la bărbaţi,conform studiilor cunoaşte o incidenţă de cinci ori mai mică decât în cazul femeilor. Aceasta este o consecinţă fie a bolilor prostatei - incontinenţa prin supraplin -  fie secundară injuriei mecanismului de continenţă în urma radioterapiei sau a intervenţiei de de prostatectomie radicală  - extirparea totală a prostatei în cazul cancerului de prostată.“

Datele epidemiologice, adaugă medicul, relevă că vârsta - femei aflate de la menopauză, parietatea şi obezitatea reprezintă cei mai frecventi factori de risc.

Menţinerea continenţei presupune un aparat sfincterian funcţional cu inervaţie integrală, fracturi ale coloanei vertebrale sau anumite boli neurologice precum demenţa pot provoca incontinenţa, o mucoasă şi submucoasă uretrală bine vascularizată şi un suport vaginal intact  - aceste modificări apar după intervenţii chirurgicale în sfera urogenitală.“

„Tratamentul trebuie individualizat“

„Ţinând cont de consecinţele psihologice, igienice, sociale şi economice, tratamentul incontinenţei urinare trebuie individualizat în vederea obţinerii celei mai bune opţiuni de ameliorare sau vindecare.“

Prima linie de tratament este cel conservator: modificări comportamentale, reeducarea vezicii urinare, reabilitarea planşeului pelvian prin exerciţii fizice, stimularea electrică, dispozitive intravaginale, detaliază medicul.

„Linia a II-a de tratament este reprezentat de tratamentul chirugical, fie minim invaziv  - terapia instilaţională subvezicală de agenţi resorbabili sau neresorbabili, fie chirurgical  - cele mai utilizate tehnici fiind colposuspensia retropubiană prin abord laparoscopic sau montarea unei bandelete suburetrale transvaginal.“

În cazul bărbaţilor, soluţia cea mai relevantă în vederea tratamentului incontinenţei urinare, pe lângă tratamentul conservator, este reprezentat de montarea unui sfincter urinar artificial.

Sfaturi pentru managementul decent al acestei probleme

„Din practica medicală am observat că pacientele care îşi conştinetizează boala aplică din instinct o multitudine de tehnici de reducere a pierderilor de urină. Sunt de menţionat păstrarea unei greutăţi normale, scăderea în greutate: renunţarea la fumat- nicotina irită vezica urinară şi creşte frecvenţa urinării , în plus frecvent asociază tusea fumătorului;  hidratare corespunzătoare – consumul a   doi litri pe zi în vederea evitării constipaţiei.“

În plus, se recomandă renunţarea la cafea sau la răcoritoarele care conţin cofeină, aceasta având un efect diuretic care irită vezica urinară; tratarea constipaţiei; evitarea lichidelor înainte de culcare sau cu o oră înainte de a pleca de acasă şi urinarea cât mai mult posibil într-o singură sesiune – relaxarea timp de câteva momente după ce crezi că ai terminat după care se mai încearcă o dată.

Îmbrăcămintea largă şi comodă care permite  dezbrăcarea rapidă atunci când pacientul simte nevoia de a urina este un alt sfat util ca şi stabilirea unui program de urinare la fiecare 3-4 ore. „Reeducarea vezicii urinare constă în creşterea intervalului dintre micţiuni, precum şi a volumelor de urină emise  care se vor nota în calendarul micţional – un mijloc de reeducare al vezicii în care bolnava va nota numărul de micţiuni, cantitatea de urină per micţiune şi momentele de incontinenţă urinară“, conchide medicul urolog.