«Cum se poate corecta vederea?»

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ai nevoie de un sfat la una dintre problemele ­tale medicale? Scrie-ne pe adresa redacţiei sau trimite-ne un e-mail şi, în scurt timp, vei primi răspuns de la unul dintre specialiştii noştri.

Am o fetiţă în vârstă de 6 ani care, la ultimul control oftalmologic, făcut la sfârşitul lunii octombrie, a fost diagnosticată cu astigmatism miopic. De asemenea, fetiţa suferă şi de nistagmus şi are o capacitate vizuală de numai 10 la sută. Nu mai ştim ce să mai facem. Suntem pierduţi din acest motiv. Precizez că fetiţa are tetrapareză spastică şi că nici până la această vârstă nu poate merge singură. Problemele au apărut de la naştere. Ce ne recomandaţi să facem?  Maria Magdalena Marinescu, Olteniţa

Dr. Adina Grigorescu
medic specialist oftalmolog

Tetrapareza spastică este o afecţiune neurologică severă, iar suferinţa oftalmologică (nistagmusul) a apărut în cadrul acesteia. Astigmatismul miopic este un viciu de refracţie care se poate corecta prin ochelari corespunzători. Însă vederea este scăzută în primul rând din cauza nistagmusului. De obicei, persoanele cu nistagmus văd ceva mai bine într-o anumită „poziţie de blocaj" a nistagmusului, cu capul mai mult sau mai puţin întors într-o parte. În funcţie de tipul şi de severitatea nistagmusului, se pot încerca fie ochelari cu prisme, fie intervenţia chirurgicală (pentru ameliorarea poziţiei vicioase a capului).

« Am făcut celulită de la anticoncepţionale»

Aş vrea să ştiu ce anticoncepţionale au un conţinut mai scăzut de hormoni. Timp de 2 ani am urmat un tratament cu Desorelle, însă mi-a apărut foarte multă celulită. La un moment dat, am întrerupt administrarea pilulelor, iar celulita s-a mai estompat. Aş vrea să iau din nou anticoncepţionale, dar mi-e teamă că problema va reapărea. Precizez că am vârsta de 30 de ani. Ce mă sfătuiţi să fac? Isabela, Craiova

Dr. Alexandra Crişan
medic primar obstetrică-ginecologie
Spitalul Clinic Filantropia

Părerea mea este că, înainte de a lua orice tip de anticoncepţionale, trebuie să vă adresaţi medicului ginecolog sau specialiştilor din cadrul unui cabinet de planificare familială, pentru a face un set de analize şi, bineînţeles, o consultaţie. Însă pot spune că anticoncepţionalele nu au ca efect secundar apariţia celulitei. Faptul că aceasta a apărut în momentul în care aţi început să luaţi pilulele contraceptive a fost probabil o simplă coincidenţă. Într-adevăr, la vârsta de 30 de ani, este bine să folosiţi un contraceptiv cu un conţinut redus de hormoni, cum ar fi  Karissa, Logest, Mercilon şi altele sau un contraceptiv sub formă de inel intravaginal.

«Cât de normale sunt ticurile?»

Băiatul meu, în vârstă de 10 ani, are ticuri nervoase. Problemele au început atunci când copilul avea 7 ani şi aveau o frecvenţă mai redusă. Mai exact, la început, băieţelul clipea des, obicei care, ulterior, a fost înlocuit cu datul din mâini. Apoi au urmat şi alte ticuri: a început să-şi mişte nasul, să facă cu ochiul şi să ridice colţul gurii în acelaşi timp. În momentul de faţă, el scutură mâinile, face cu ochiul şi îndoaie degetele, la anumite intervale de timp. Este normal ceea ce face? Ce mă sfătuiţi să fac? Anuşca, Piatra Neamţ

Lena Rusti
psiholog psihoterapeut

Chiar dacă nu vă spune, copilul dvs. suferă destul de mult. Trei ani de ticuri i-au făcut probabil multe probleme în procesul lui de integrare socială şi şcolară. Iar cu cât ticurile au devenit mai evidente, cu atât i-a fost mai greu să se integreze. Şi cu cât s-a simţit mai izolat, cu atât ticurile s-au accentuat. Copilul dvs. trebuie consultat fără întârziere de un medic neuropsihiatru, pentru a elimina eventuale cauze organice şi pentru a stabili dacă este necesar un tratament medicamentos. Indiferent de rezultatele evaluării, adesaţi-vă unui psihoterapeut care lucrează cu copii pentru a-l ajuta să înţeleagă, să accepte şi să-şi adapteze comportamentul, pentru a-şi găsi locul în lume şi pentru a învăţa să se simtă bine cu sine şi cu ceilalţi. Este important ca şi dvs. să vorbiţi cu aceşti specialişti pentru a înţelege ce se întâmplă în mod specific cu copilul dvs. şi să vedeţi cum îl puteţi ajuta.

« Mi s-a modificat încărcătura virală»

Sufăr de hepatita B, iar în anul 2009 valoarea viremiei a fost de 1.460. Am repetat analizele în luna octombrie a acestui an şi rezultatul a fost că viremia a crescut la 1.800. Ce înseamnă acest lucru? Iniţial, medicul mi-a spus că este o boală mai veche, deoarece încărcătura virală era mică la început. Totuşi, acum, dacă valoa­rea creşte, se poate spune că boala cu care am fost diagnosticată este mai recent dobândită? Ce mă sfătuiţi să fac?   Sanda, Bucureşti

Dr. Rodica Şerban
medic primar epidemiolog
medic specialist boli infecţioase

Numai informaţiile despre încărcătura virală nu sunt suficiente pentru a putea evalua răspunsul organismului la infecţia cu virusul hepatitic B. Astfel, există teste care fac diferenţierea între hepatita acută şi cea cronică. Stabilirea conduitei terapeutice în caz de hepatită de tip B depinde de modificările biochimice şi histologice pe care virusul le determină asupra ficatului. În consecinţă, este recomandat să consultaţi un medic infecţionist sau hepatolog. De asemenea, este important ca membrii familiei dvs. şi mai ales partenerul sexual să facă vaccinarea împotriva hepatitei B.

«Ce remedii reglează nivelul hormonal?»

Am 28 de ani şi, în urma unor analize medicale, s-a descoperit că organismul meu secretă hormoni estrogeni în exces. Aş dori să ştiu care pot fi consecinţele unei astfel de probleme. De asemenea, am auzit că pot echilibra nivelul acestor hormoni şi prin alimentaţie, existând o teorie a alimentelor yin şi yang. Care ar fi alimentaţia corespunzătoare într-o astfel de situaţie? Ceea ce mă interesează cel mai mult ar fi să-mi spuneţi şi ce remedii din plante sunt indicate în cazul excesului de hormoni estrogeni şi cum trebuie acestea administrate. Gabriela, Câmpulung Moldovenesc

Dr. Ruxandra Constantina
medic de familie competenţă în apifitoterapiereflexoterapeut

În primul rând, alimentaţia trebuie să includă cât mai multe legume şi fructe în stare naturală. Trebuie evitate alimentele din comerţ, ce conţin aditivi sintetici, precum şi zahărul alb, grăsimile animale, mezelurile, afumăturile şi carbohidraţii rafinaţi. În plus, trebuie să fiţi precaută şi în ceea ce priveşte administrarea de anticoncepţionale, care trebuie luate doar la recomandarea unui medic. De asemenea, trebuie depistată cauza care a determinat excesul de estrogeni. În ceea ce priveşte remediile din plante, la început se face o cură de detoxifiere  (Aloe-Detox, cu efecte de detoxifiere la nivel hepatic, digestiv şi urinar), după care se poate administra extract gemoterapic din mlădiţe de zmeur, antioxidanţi şi ulei din luminiţă de seară. Atenţie însă, inclusiv tratamentul naturist trebuie recomandat de un specialist!


Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite