Remedii homeopatice împotriva sinuzitei

Remedii homeopatice împotriva sinuzitei

Sinuzitele netratate se pot croniciza

Temperaturile scăzute şi-au intrat în drepturi, la fel şi răcelile sezoniere. Acestea din urmă se pot complica cu o inflamaţie a sinusurilor ducând la sinuzită. O parte din sinuzitele acute se pot vindeca fără tratament, dar o proporţie importantă ajung să se cronicizeze, în lipsa tratamentului. Apar complicaţii care pot fi severe – abcese orbitale, meningite, tromboze de os cavernos.

Ştiri pe aceeaşi temă

 „Inflamaţia sinusală, adică sinuzita, este o îmbolnăvire relativ frecventă, mai ales localizarea maxilară şi cea frontală. Durerea, pricipalul simptom, este proiectată la nivelul feţei şi corespunde localizării inflamaţiei. Simptomatologia nazală se manifestă prin obstrucţie supărătoare însoţită de secreţii abundente mucopurulente, uneori cu miros neplăcut şi greu de eliminat”, spune dr. Dragoş Peteu, medic homeopat şi membru al Societăţii Române de Homeopatie. .

Tratamentul sinuzitei poate fi medicamentos şi/sau chirurgical. În secţia ORL specialiştii intervin pe cale operatorie. Sunt vizate corecţiile deviaţiilor de sept, ablaţia polipilor şi drenajul sinusurilor.

„Terapia medicamentoasă se face atât pe cale generală cât şi pe plan local – cu picături - cu antibiotice, antiinflamatoare şi analgezice. Dar există şi tratamente adjuvante cu uleiuri esenţiale, ceaiuri, extracte gemoterapice, inhalaţii cu diverse substanţe, fototerapie cu lumină polarizată, etc”, adaugă specialistul.

Tratamentul homeopat poate fi de sine stătător sau complementar

În sinuzite, tratamentul homeopat poate fi de sine stătător sau complementar. Iată câteva remedii utile:

Silicea, este indicat atunci când pacientul este extrem de friguros, mai ales în zona capului motiv pentru care şi-l acoperă întotdeauna; extrem de sensibil la curentul de aer; are durere de cap frontală, mai ales deasupra nasului; are vertij în perioada acutizării sinuzitei; dureri pulsatile de nas şi sinusale; dureri maxilare ce însoţesc secreţii galben verziu. Se mai recomandă în sinuzite recurente şi sinuzita cronică.

Silicea este un remediu excelent pentru că favorizează eliminarea, evacuarea colecţiilor  - chiar purulente - oriunde s-ar afla cu condiţia să existe o cale uşoară de eliminare la suprafaţă  - util ca adjuvant după puncţii sau operaţii sinusale, mai spune medicul homeopat.

Spigelia anthelmia este remediul ideal când este afectată partea stângă, când există durere sinusală, cu implicarea ochiului stâng frecvent înţepătoare, durere care este agravată de atingere, tutun, mişcare, aplecare sau vibraţii. De obicei, apare şi aversiune la cafea pe lângă cea la fumul de ţigară. O particularitate mai rară este durerea de faţă ameliorată la spălarea cu apă rece, dar care se accentuează după aceea. Remediul mai este indicat atunci când durerea nevralgică de ochi stâng este mai accentuată ziua  - începe dimneaţa şi ţine până la asfinţit - şi agravată de mişcare, aplecare, atingere, consum de ceai. „Uneori găsim la pacienţi frica de ace sau de înţepături, pe stânga, durere în omoplat şi, amorţeală în braţ, chiar şi palpitaţii mai ales în contextul reactivării sinuzitei. La copii mai mari, ca simptome însoţitoare,  observăm frecvent mâncărimi nazale şi parazitoze digestive  - oxiuri.“

Remediile trebuie prescrise de medicul homeopat

Sanguinaria canadensis se recomandă când partea dreaptă este afectată, când există dureri, pulsatile, congestive, chiar nevralgice ce cuprind ochiul drept; dureri agravate de mişcare, lumină, foame şi ameliorate de repaus, somn, întuneric; când nevralgiile au o periodicitate la şapte zile, când există obstrucţie nazală; polipi, diaree la sfârşitul răcelii sau durere în omoplat.

Lycopodium clavatum, un alt remediu pentru partea dreaptă, este util când catarul, adică secreţia naszală se complică cu sinuzita frontală, iar durerile sunt mai intense după amiază, între orele 16.00 şi 20.00.

Medorrhinum este un remediu util la copii cu mult temperament care-şi rod unghiile, foarte activi şi greu de cotrolat; când secreţia nazală curge mai ales prin spate şi generează tuse; când există dorinţa de fructe necoapte şi limonadă; când se culcă tărziu şi dorm pe burtă sau în „poziţie fetală“ şi doresc să umble desculţi.

Kalium bichromicum este remediul pentru acele sinuzite în care pacientul se confruntă cu secreţii aderente, vâscoase, greu de eliminat, de culoare galbenă sau galben-verzuie de care nu scapă oricât ar sulfa nasul  - de aceea foloseşte, adesea excesiv, picături nazale. Durerile continue sau intermitente, intense sau sâcâitoare sunt în zona sinusurilor  - frontal, maxilar - şi sunt însoţite de senzaţia de inflamat, umflatură, plin sau acumulare. Orice răceală afectează zonele sinusale şi secreţiile sunt caracteristice, vâscoase şi colorate.

Scutellaria laterifolia, un remediu rar prescris, mai ales azi când cei mai mulţi pacienţi vin la cabinet după tratamente prelungite, este util în cazuri cronice unde este evidentă supresia manifestărilor sinuzitei. Simptomele însoţitoare includ dureri de cap, frontale, supraorbitale, înţepătoare, persistente după răceli, mai intense dimineaţa, agravate de zgomote, de lumină, de mirosuri puternice şi ameliorate de mişcare, mai ales de plimbare în aer liber. Uneori, durerile sunt  extrem de supărătoare. Se mai recomandă atunci când concentrarea este dificilă şi există randament scăzut la lucru mai ales după apariţia sinuzitei sau vertij, mai ales după răceli; în situaţii de oboseala cronică apărută după răceli frecvente; iritabilitate, mai ales la copii, rămasă după răceală şi un sentiment de nemulţumire; când există sensibilitate şi neplăcere cauzată de tutun, chiar la fumători; când există tulburări de somn manifestate prin insomnia din convalescenţă, după episode de răceală, când pacienţii au coşmaruri şi vise înfricoşătoare, iar somnul este neodihnitor şi trezirea târzie. La unii pacienţi, pe fondul evoluţiei cronice şi a tratamentelor îndelungate fară rezultate evidente, se pot dezvolta diverse frici cu teme - de dezastre, că se poate întâmpla ceva neplăcut, de ghinion şi intensităţi variabile mergând până la atacuri de panică nocturne.

Simptomatologia este foarte importantă, iar remediile trebuie prescrise de medicul homeopat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: