Motive mai puţin ştiute pentru care poţi lua în greutate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă mâncăm mai mult decât de obicei sau renunţăm să mai facem exerciţii fizice în fiecare zi, atunci nu vom fi miraţi că numărul kilogramelor va creşte. Dar ce ne facem atunci când, deşi stilul de viaţă nu s-a schimbat, totuşi, cântarul arată mai mult decât ar trebui?

Lipsa somnului poate fi unul din motivele pentru care creştem în greutate. Două pot fi situaţiile: fie ne trezim târziu, şi, implicit, probabilitatea să mâncăm târziu e mai mare şi acest lucru înseamnă automat mai multe calorii în plus; fie dormim prea puţin. În acest din urmă caz, schimbările hormonale care au loc în corp implică amplificarea poftei de mâncare şi, de asemenea, ne fac să ne simţim mai puţini sătui după ce mâncăm, potrivit site-ului de ştiri medicale webmd.com.

Când stresul dă buzna în viaţa noastră, organismul intră într-un modul de supravieţuire. Cortizolul, hormonul stresului, este secretat, ceea ce duce la un apetit crescut. Alimentele pot oferi un confort în perioadele stresante, ceea ce se poate traduce printr-o creştere în greutate.

Unele medicamente împotriva depresiei pot avea ca efect secundar kilograme în plus, din păcate. Dacă aveţi astfel de suspiciuni, ar trebuie discutat cu medicul, însă nu trebuie oprită medicaţia din proprie iniţiativă. Ar fi de menţionat faptul că unele persoane ajung să câştige în greutate în urma începerii tratamentului antidepresiv pentru că pur şi simplu se simt mai bine, ceea ce duce la un apetit mai bun. De asemenea, depresia însăşi poate provoca modificări ale greutăţii.

Unele medicamente printre care şi antiinflamatoarele, antipsihoticele, pot duce la variaţii de greutate prin retenţia fluidelor şi creşterea apetitului.  

Lipsa de hormoni încetineşte metabolismul

Contrar opiniei populare, pilula contraceptivă nu provoacă creşteri în greutate. Se consideră, că în cazul pilulei combinate, la unele femei se produce o retenţie a lichidelor, însă pe termen scurt.

Dacă tiroida nu produce suficienţi hormoni vă puteţi simţi obosiţi, slăbiţi şi înfriguraţi. Fără suficienţi hormoni, metabolismul încetineşte, făcând creşterea în greutate mai simplă. Tratarea tiroidei poate restabili greutate normală.

Cele mai multe femei, ajung să se îngraşe în jurul menopauzei, însă, probabil că hormonii nu sunt singura cauză. Vârsta încetineşte metabolismul, astfel că se ard mai puţine calorii. Şi schimbarea stilului de viaţă – mai puţine exerciţii fizice – joacă un rol. Locul unde se depune grăsimea însă poate fi legat de menopauză - în jurul taliei şi mai puţin pe şolduri şi coapse.

Sindromul ovarului polichistic este o problemă hormonală a femeilor de vârstă fertilă. Chisturile crescute pe ovare duc la dezechilibre care afectează ciclul menstrual, duce la creşterea în exces a părului şi la acnee. Femeile cu această afecţiune sunt rezistente la insulină – hormonul care controlează zahărul în sânge – ceea ce poate duce la creşterea în greutate. Grăsimea tinde să se adune în jurul burţii, expunând aceste femei riscului mare de boli de inimă.

Renunţarea la fumat este unul din cele mai bune lucruri pe care le putem face pentru sănătatea noastră. În medie, persoanele care se lasă de fumat câştigă în greutate mai puţin de 10 kilograme. În mod normal, senzaţia de foame dispare în câteva săptămâni.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite