Scandal REPER-USR, cu acuzații de plagiat: „Nu poţi fi plagiator şi să strigi acelaşi lucru”

0
Publicat:

Între o parte din parlamentarii REPER și doi aleși ai USR a început un adevărat scandal, totul plecând de la un proiect de lege despre care primii spun că a fost copiat de cei din partidul condus de Cătălin Drulă de la ei.

Partidul condus de Drulă e acuzat de plagiat de aleșii din REPER-ul lui Cioloș - Colaj Adevărul
Partidul condus de Drulă e acuzat de plagiat de aleșii din REPER-ul lui Cioloș - Colaj Adevărul

REPER transmite că anul trecut pe 15 februarie, deputatele REPER Simina Tulbure (Diaspora) şi Oana Cambera (Ilfov) au depus o iniţiativă legislativă privind reforma în domeniul actelor de identitate care conţine prevederi esenţiale pentru românii din Diaspora, precum cărţi electronice de identitate cu domiciliul în străinătate, posibilitatea solicitării acestor cărţi electronice şi la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României şi stabilirea prin ordin de către Ministerul Afacerilor Interne a documentelor care fac dovada adresei de domiciliu.

„Propunerea a fost adoptată de Senat cu 106/107 de voturi pentru în luna mai 2023. Ieri, USR, prin parlamentarii de Diaspora Iulian Lorincz şi Radu Mihail, a depus o iniţiativă legislativă ce copiază identic prevederile proiectului pentru cetăţenii români din străinătate”, arată formaţiunea.

Un an fără două zile mai târziu, foştii mei colegi, parlamentarii USR de Diaspora, au avut o idee nouă de propunere legislativă: cărţi de identitate cu domiciliul în străinătate, cu exact aceleaşi prevederi ca în proiectul pe care l-am depus deja şi a trecut de Senat. Nu poţi fi plagiator şi să strigi acelaşi lucru. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care am plecat. Multe discursuri goale de conţinut, 0 acţiuni pentru Diaspora şi în beneficiul milioanelor de cetăţeni români de peste hotare. După ce urlă „hoţii” în Parlament, cu proiectele şi discursurile lor anti-plagiat... vorba aia, au fost prinşi cu mâţa-n sac.”, a declarat deputata de diaspora Simina Tulbure.

Mi-aș dori să văd o opoziție democratică care lucrează împreună pe chestiunile fundamentale, nu care se alătură AUR în copierea de proiecte legislative și irosirea energiilor. Ce e și mai amuzant e faptul că fostii mei colegi sunt primii în lupta anti-plagiat, nu și la inițiative legislative”, a scris pe Facebook Simina Tulbure.

REPER, apărut după scindarea USR

Formațiunea REPER a apărut după ce din USR au plecat mai mulți parlamentari și europarlamentari, mai ales în anul 2022, când Dacian Cioloș a anunțat despărțirea de Uniune. În prezent, conducerea REPER e una bicefală, copreședinții fiind Ramona Strugariu și Dragoș Pâslaru.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite