Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj de felicitare omologului său polonez, Donald Tusk

0
Publicat:

Premierul Marcel Ciolacu i-a transmis un mesaj de felicitare lui Donald Tusk, care a primit luni votul de încredere al parlamentului polonez pentru postul de prim-ministru, conform Agerpres.

Marcel Ciolacu în fața microfoanelor, la o conferință de presă
Marcel Ciolacu. Foto: Arhiva Adevărul

Marcel Ciolacu a dat asigurări că va continua colaborarea cu partea poloneză pentru a consolida în continuare parteneriatul strategic "solid şi foarte dinamic" dintre cele două state.

"Felicitări calde Donald Tusk ! Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a consolida în continuare parteneriatul nostru strategic solid şi foarte dinamic România-Polonia, precum şi contribuţia noastră comună ca membri ai UE şi NATO", a transmis Marcel Ciolacu, luni, într-o postare pe pagina sa de X (ex Twitter).

Liberalul pro-european Donald Tusk a primit luni votul de încredere al parlamentului polonez pentru postul de premier, după opt ani de guvernare a conservatorilor din Partidul Lege şi Justiţie (PiS) care au fost permanent în conflict cu Bruxellesul pe tema statului de drept, a transmis Reuters.

Din cei 460 de deputaţi ai Seimului, camera inferioară a legislativului polonez, 248 au votat pentru Tusk şi 211 au votat împotrivă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite