Pe cine se bazează George Simion că-i va aduce voturi: „Este omul din spaţiul public în care românii au cea mai mare încredere”
0George Simion, candidatul AUR la preşedinţie, neagă orice implicare a sa într-un „blat” cu PSD pentru a-i fi cedate voturi şi declară că, din punctul său de vedere, cel care va aduce voturi în plus pentru partidul său este Gigi Becali.

Invitat sâmbătă în cadrul unei emisiuni la un post de televiziune, candidatul AUR la alegerile prezidenţiale din 24 noiembrie a dezvăluit că discuţiile dintre el şi George Becali privind revenirea acestuia în politică au început în urmă cu doi ani. Cu toate acestea, abia acum şase luni miliardarul i-a promis ferm sprijinul său liderului AUR, cerându-i să nu vorbească, însă, despre acest lucru, scrie News.ro.
„Discuţiile mele cu Gigi Becali sunt de doi ani. Gigi Becali mi-a promis că mă va ajuta în cursa pentru prezidenţiale, Gigi Becali este omul din spaţiul public în care românii au cea mai mare încredere. El s-a convins acum juma de an. Mi-a zis: până la urmă, să ştii că mă bag şi eu, dar o ţinem secret până în ultima lună”, a dezvăluit George Simion, sâmbătă, la Prima Tv.
El este convins că, înscrierea lui Gigi Becali pe lista AUR a candidaţilor la Camera Deputaţilor va aduce voturi în plus formaţiunii sale.
Săptămâna trecută, AUR a depus la Biroul Electoral lista candidaţilor pe Bucureşti la alegerile parlamentare. George Simion deschide lista la Camera Deputaţilor, pe locul doi fiind George Becali, iar fiica lui Corneliu Vadim Tudor, Lidia Vadim Tudor, se află pe locul 4.
„Eu nu sunt aicea într-un pension de demoazele, sunt în lumea politică rea, care se bazează pe voturi şi pe susţinere populară. Dacă mă interesau foarte mult alte aspecte, nu mai existam astăzi ca partid. E murdară lumea politică”, a mai spus George Simion.
În ceea ce priveşte discuţiile care circulă cu privire la un eventual „blat” al PSD, care ar urma să cedeze voturi către preşedintele AUR doar pentru a-l elimina din cursă pe candidatul PNL Nicolae Ciucă, George Simion nu exclude posibilitatea ca social-democraţii să aibă un astfel de plan, dar neagă implicarea sa în acesta.
În plus, el spune că nu are nevoie de niciun vot din partea PSD, pentru că şi-a propus să câştige ambele tururi de scrutin.
„E posibil ca ei să aibă un asemenea plan. Eu nu am nevoie de voturile lor. Eu vreau să câştig şi turul unu şi turul doi (...) Sper, dacă campania va merge corect, să-l bat pe Marcel Ciolacu şi în primul tur, nu doar în al doilea. Nu cred că sunt foarte sufletişti, am văzut la sinistraţi, ei nu au donat deloc, ei sunt buni să fure. Aşa că dacă e vreo ilegalitate, dacă e vreo coţcărie la care PSD-ul poate apela, cu siguranţă o să apeleze. Asta nu e nicidecum vina mea”, a declarat George Simion.
Penru că recent Gigi Becali a declarat că a fost sunat de fostul lider PSD Viorel Hrebenciuc, care i-a cerut ajutorul pentru a-l propulsa pe George Simion în turul doi al alegerilor prezidenţiale, preşedintele AUR a ţinut să clarifice şi acest aspect.
George Simion spune că, în ceea ce îl priveşte, nu a cerut niciodată ajutorul lui Viorel Hrebenciuc şi, mai mult, nici nu a vorbit niciodată cu el, deşi l-a întâlnit întâmplător.
„Nu am discutat niciodată cu Viorel Hrebenciuc, niciodată. Aş fi putut spune că nu l-am văzut niciodată, dar l-am văzut, aş minţi. Eram la o cafenea de pe Primăverii, acum un an-un an jumate undeva. Noi stăteam la o masă, şi la o altă terasă de acolo era cu jurnalistul Liviu Alexa. Eu m-am dus să-l salut pe Liviu Alexa şi era la masă cu guzganul rozaliu. Nu am discutat. Nu am ce discuta cu Hrebenciuc, cu Vanghelie, cu aceşti combinatori care au distrus România. De fapt, nu Ponta, nu Ciolacu, nu Geoană reprezintă PSD-ul. Aceşti indivizi combinatori, care vor să fie în tot şi în toate, ei sunt, de fapt spiritul PSD, ei îngenunchează ţara şi-şi ţin la conducerea PSD câte o păpuşă din asta pe care o schimbă, de regulă când pierd alegerile prezidenţiale”, a subliniat George Simion.
Întrebat de ce crede că PSD îşi doreşte ca el să intre în al doilea tur al alegerilor, Simion spune că PSD urmăreşte, de fapt, o campanie de „demonizare” împotriva lui pentru a-şi asigura victoria.
„E la mintea cocoşului: pentru că ei vor să mă diabolizeze, să mă portretizeze ca fiind candidatul extremist, candidatul pro-rus, candidatul care chipurile va scoate România din UE şi din NATO. Nimic mai fals! Nu sunt nici extremist, nici pro-rus şi nici nu vreau ca AUR să scoată România din UE şi din NATO”.