Orban, cu partidul la poarta lui Iohannis. Fostul premier a protestat pentru că nu a fost chemat la negocieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii partidului condus de fostul premier PNL, Ludovic Orban, au protestat marți, la Palatul Cotroceni, în timpul consultărilor șefului de stat cu formațiunile politice. Forța Dreptei a anunțat că nu va vota un guvern condus de Marcel Ciolacu, desemnat pentru formarea unui nou cabinet.

„Astăzi, chiar de ziua lui de naştere, face propria lui mineriadă politică, fără mineri, adică îşi bate joc şi trădează încrederea şi speranţa care i-a fost acordată de 6 milioane şi jumătate de români”, a susținut fostul premier.

În același timp, Ludovic Orban a afirmat că formațiunea pe care o conduce va respecta ceea ce au promis liderii PNL în 2020. „Noi suntem parlamentarii Forţa Dreptei. Acest simulacru de negocieri care are loc acum, în care PSD este chemat de Iohannis cu băieţii de serviciu din PNL în acelaşi timp, nu are nicio legătură cu voinţa românilor. Noi suntem oamenii care nu am trădat electoratul, noi ne-am menţinut cuvântul dat, care avem obraz, bun simţ, onoare, care vom face tot ceea ce depinde de noi ca ceea ce s-a promis în 2020 să fie respectat”, a mai spus fostul premier. 

Ludovic Orban protestand la Cotroceni alaturi de parlamentarii Forța Dreptei 13 iunie 2023 FOTO Inquam Photos George Călin (2) jpg

Totodată, președintele Forța Dreptei a declarat că partidul pe care îl conduce nu va vota cabinetul condus de Marcel Ciolacu. 

„Categoric vom vota împotriva unui guvern condus de PSD şi de un premier PSD, cu atât mai mult cu cât pentru noi Ciolacu este chintesenţa tuturor relelor PSD de la Revoluţie până astăzi şi vom continua bătălia indiferent de cât de puternici par astăzi cei care îşi bat joc de români”, a mai precizat Ludovic Orban.

Ludovic Orban protestand la Cotroceni alaturi de parlamentarii Forța Dreptei 13 iunie 2023 FOTO Inquam Photos George Călin (1) jpg

Ciolacu, desemnat pentru formarea unui nou guvern de Coaliție 

Șeful PSD, Marcel Ciolacu, a fost desemnat de președintele Klaus Iohannis pentru formarea unui nou guvern.

Prima ședință în calitate de premier desemnat a lui Marcel Ciolacu va avea loc împreună cu liderii PNL și UDMR, pentru a stabili dacă viitorul Executiv are două sau trei partide.

„După consultările pe care le-am avut astăzi, cred că nu este nicio surpriză, dar acum desemnez pentru poziția de Prim-ministru al României pe domnul Marcel Ciolacu, pe care îl invit să formeze un guvern al Coaliției și să continue munca dedicată, serioasă, eficientă și eficace a Coaliției cu acest guvern care se va forma probabil în scurt timp”, a fost anunțul președintelui Klaus Iohannis.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite