ONG-urile desfiinţează proiectul de descentralizare. „Favorizează corupţia şi dau putere absolută autorităţilor locale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vicepremierul Liviu Dragnea, principalul personaj în proiectul de descentralizare asumat de USL FOTO Arhiva Adevărul
Vicepremierul Liviu Dragnea, principalul personaj în proiectul de descentralizare asumat de USL FOTO Arhiva Adevărul

Mai multe organizaţii neguvernamentale îi cer vicepremierului Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării Regionale, să renunţe la ideea asumării de către Guvern a proiectului de descentralizare pentru ca acesta poată intra în dezbatere parlamentară. ONG-urile atrag atenţia că proiectul favorizează corupţia din administraţia locală şi că România poate pierde fonduri europene importante.

În timp ce pe guvernul se pregăteşte să prezinte forma finală a proiectului de descentralizare, mai multe organizaţii neguvernamentale cer retragerea acestuia.

15 organizaţii nonguvernamentale au trimis o scrisoare în care cer premierului Victor Ponta şi vicepremierului Liviu Dragnea să retragă proiectul descentralizării de pe agenda Executivului şi să-l pună în dezbatere publică. 

Semnatarii susţin că proiectul favorizează corupţia din administraţia publică şi pune autorităţile judeţene în conflict de interese (în subordinea consiliilor judeţene vor intra instituţii a căror menire era tocmai controlarea, sub diverse aspecte, a activităţii consiliilor judeţene).

Mai mult decât atât, ONG-urile atrag atenţia că pot apărea efecte negative majore în gestionarea resurselor umane şi financiare din administraţia publică  şi că România poate pierde importante fonduri europene.

Coaliţia pentru Mediu, formată din 70 de ONG-uri au semnalat faptul că proiectul conferă autorităţilor locale putere absolută în ceea ce priveşte mediul şi patrimoniul şi astfel devine imposibilă controlarea activităţii acestora. Coaliţia ameninţă cu sesizarea Comisiei Europene, motivând că proiectul contravine şi directivelor europene.

Nici Institutul pentru Politici Publice (IPP) nu a stat cu mâinile în sân având o reacţie dură la adresa iniţiatorilor proiectului.  „Proiectul nu va duce la o descentralizare reală, ci la judeţizarea României“, arată IPP.

Opoziţia vrea tot dezbatere parlamentară

Nici partidele din opoziţie nu sunt de acord cu asumarea răspunderii de către Guvern. Vicepremierul Liviu Dragnea s-a întâlnit luni atât cu consucerea PDL, cât şi cu liderii PPDD, la Palatul Parlamentului, pentru a discuta pe marginea proiectului de descentralizare. Concluzia întâlnirii: PPDD este de acord cu proiectul de lege, dar militează pentru dezbaterea acestuia în Parlament.

"Au fost discuţii foarte bune. Am primit foarte multe întrebări, comentarii, propuneri, care mi s-au părut interesante. Este un grup care se implică în administraţie. Au spus că în principiu sunt de acord, dar că nu sunt de acord cu procedura şi că ar fi mai bine o dezbatere parlementară", a afirmat Dragnea, la ieşirea din sală.

Nici PDL nu a fost prea blând cu descentralizarea asumată de USL. „Nu suntem de acord cu asumarea, sub nicio formă. Ceea ce s-a făcut astăzi putea să se facă de-a lungul timpului. Ni s-a permis aşa, un fel de a face nişte amendamente pe acest proiect de lege în trei-patru zile, până la sfârşitul săptămânii, ca să intre apoi prin asumare. În mod concret sunt foarte multe situaţii punctuale care vor crea mari probleme în această descentralizare, fiindcă este făcută cu anumiţi factori de răspundere de la nivelul ministerelor, cu anumite zone din administraţia locală, iar opinia, cel puţin a mea, personală, pe care mi-am şi manifestat-o, e că nu se face altceva decât o politizare. Numesc aceiaşi şefi din punct de vedere politic”, a spus Mircea Toader, citat de Mediafax.

Premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul va aproba pe 14 noiembrie atât proiectul legii privind descentralizarea, cât şi proiectele de buget pentru anul viitor.

Pe aceeaşi temă:

„Descentralizarea promovează prosperitatea baronilor locali“. ONG-urile ameninţă că vor anunţa procedura de infringement pe mediu

PPDD, de acord cu proiectul descentralizării, dar nu cu asumarea răspunderii Guvernului

Dragnea, despre legea descentralizării: Schimbarea destinaţiei imobilelor, prin hotărâre de Guvern

Descentralizarea, criticată în interiorul PSD. Poziţia liberalilor

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite