Nicușor Dan, apel către românii din diaspora: „România are nevoie de competențele și experiența lor”
Președintele Nicușor Dan a transmis sâmbătă, 24 octombrie, după ce a participat la Forumul Tinerilor Români de Pretutindeni, că România are nevoie de competenţele şi experienţa pe care românii plecaţi la studii sau la muncă în străinătate le-au dobândit.

„Am participat ieri la Palatul Cotroceni la deschiderea Forumului Tinerilor Români de Pretutindeni, o întâlnire dedicată dialogului despre viitorul României și despre cum putem colabora mai bine pentru dezvoltarea țării noastre.
M-am bucurat să fiu alături de tineri și am trăit și un sentiment de nostalgie, amintindu-mi că, în urmă cu 26 de ani, am co-organizat o întâlnire între tinerii din România și cei plecați la studii în străinătate. Mă bucur că această inițiativă continuă și astăzi”, a transmis șeful statului.
Nicușor Dan adaugă că România a progresat în ultimii ani, devenind parte a UE și NATO și înregistrând creștere economică și evoluții sociale, dar subliniază că persistă probleme care trebuie rezolvate.
„În același timp, România are nevoie de competențele și experiența pe care românii plecați la studii sau la muncă în străinătate le-au dobândit. Există dorință și disponibilitate de implicare de ambele părți. Provocarea este să transformăm aceste intenții în rezultate concrete.
Cred că discuțiile trebuie să se concentreze pe proiecte clare, pe un calendar de acțiuni, cu obiective realiste și cu propuneri concrete adresate autorităților publice. Avem nevoie de mai multă colaborare și de mecanisme prin care ideile bune să poată fi puse în practicǎ.”




















































