Marcel Ciolacu trasează calendarul alegerilor parlamentare și prezidențiale în 2024

0
Publicat:

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre calendarul alegerilor parlamentare și prezidențiale care vor avea loc anul viiitor. Din informațiile prezentate, alegerile generale ar urma să fie între cele două tururi ale prezidențialelor.

Marcel Ciolacu a trasat calendarul alegerilor de anul viitor FOTO Captură
Marcel Ciolacu a trasat calendarul alegerilor de anul viitor FOTO Captură

Alegerile prezidențiale se fac pe lege. La sfârșitul lunii noiembrie vor avea loc alegerile generale și prezidențiale”,a mai declarat premierul. „În ultima duminică din noiembrie ar trebui să aibă loc primul tur, apoi alegerile parlamentare, apoi turul doi”, a afirmat Ciolacu într-un scurt interviu pentru Antena 3 CNN.

Conform celor spuse, ultima duminică din noiembrie este 24 noiembrie. Următoarea săptămână, cea care ar putea fi pentru parlamentare, este 1 decembrie. Iar un eventual tur doi pentru prezidențiale ar fi 8 decembrie. Exprimarea șefului Guvernului a fost vagă și ar putea ține cont și de anumite aspecte legate de constituționalitatea datei. 

Data de 1 decembrie este la limită, în condițiile în care întrunirea noului Parlament are loc la maxim 20 de zile de la alegeri. Parlamentarii din actuala legislatură își termină mandatul pe 20 decembrie, dat fiind că au depus jurământul pe 21 decembrie.

Europarlamentare și localele, deja stabilite

Alegerile europarlamentare vor fi pe 9 iunie, la nivel european fiind la dispoziție patru zile pentru acest scrutin. România, care organizează alegeri duminica, ziua normală era 9 iunie.

De asemenea, data localelor ar urma să fie 29 septembrie, în condițiile în care în urmă cu patru ani mandatele aleșilor locali au fost prelungite cu trei luni și au fost organizate alegeri pe 27 septembrie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite