Liberalii din PNL Diaspora, nemulțumiți de modul cum Rareș Bogdan conduce organizația/ Replica filialei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de membri din PNL Diaspora au adresat „o scrisoare de nemulțumire” lui Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL care conduce filiala, fiind făcute reproșuri legate de transparență, lipsa de informare, precum și obiectivele organizației.

Rareș Bogdam, confruntat cu nemulțumiri în organizația pe care o conduce FOTO Mediafax
Rareș Bogdam, confruntat cu nemulțumiri în organizația pe care o conduce FOTO Mediafax

UPDATE Organizația PNL Diaspora, prin Radu Andrei Mincă, a venit cu un drept la replică, în care este susținut faptul că documentul prezentat de „Adevărul” a fost interpretat „total greșit” și că se bazează pe surse nesigure.

Redăm replică reprezentanților Diasporei: „Documentul menționat în articol este de fapt o scrisoare semnată de mai mulți membri PNL Diaspora, în care se propunea un plan intern de organizare pe viitor. Acesta nu trebuia în niciun caz interpretat în mod negativ sau distorsionat și nici nu a fost redirecționat către presă de membrii semnatari. Din păcate, întreg conținutul scrisorii a fost complet ignorat și au fost trase concluzii eronate.

În calitate de organizație, dorim să subliniem că scopul nostru principal este de a sprijini și de a reprezenta interesele românilor din diaspora în cel mai obiectiv și transparent mod posibil. Suntem angajați în a oferi ajutor și informații corecte și de încredere membrilor noștri și publicului larg.

În acest sens, vă rugăm să luați în considerare prezenta noastră declarație ca și drept la replică față de informațiile inexacte prezentate în articolul dumneavoastră. Membrii Organizației PNL Diaspora au ales ca mod de comunicare cu președintele lor, domnul Rareș Bogdan, schimbul de e-mail-uri pentru eficiență, nu din spirit de frondă. Felul în care a ajuns în redacția dumneavoastră un e-mail intern de partid ne rezultă necunoscut și dezagreabil. Vă îndemnăm să revizuiți și să corectați aceste informații în cel mai scurt timp posibil, pentru a evita încurcarea opiniei publice și a răspândirii de informații inexacte”.

---

Scrisoarea de nemulțumire a liberalilor este numită „Încotro se îndreaptă Diaspora PNL?”, iar în ea este exprimată „nemulțumirea și îngrijorarea profundă” privind direcția și conduerea filialei (asigurată de Rareș Bogdan, după ce omul care câștigase în 2021 a fost îndepărtat, din cauza unor probleme legate de procedura de vot) care îi reprezintă pe românii din afara țării. Contestatarii susțin că organizația se confruntă cu o lipsă de progres, lipsește o strategie, iar comunicarea este deficitară.

Liberalii ridică problema inexistenței unei foi de parcurs clară pentru PNL Diaspora, nu există planuri concrete, dar sunt confruntați și cu lipsa de transparență și cea a informării care lipsește. Zecile de semnatari ai scrisorii solicită o conducere deschisă, accesibilă și dispusă să asculte preocupările și sugestiile membrilor.

Semnatarii au lăsat și patru mari puncte referitoare la sugestii. Un prim punct este stabilirea unui plan clar și cuprinzător pentru Diaspora PNL, conturând obiective specifice și ținte măsurabile. Un al doilea punct e îmbunătățirea transparenței prin actualizarea regulată a membrilor diasporei. De altfel și la ultimele alegeri au fost discuții privind cine sunt și cine nu membri. În al treilea rând, o atitudine care încurajează implicarea și contribuția membrilor, luându-le în considerare ideile și sugestiile. De asemene, cer o consolidare a colaborării cu alte organizații și partide politice ale diasporei, atât în ​​România, cât și la nivel internațional.

Contrat și în mediul online

De altfel, prim-vicepreședintele PNL, destul de vocal în mediul public, se confruntă cu critici și în mediul online. La una din ultimele postări de pe Twitter, referitor la faptul că intră în vacanță parlamentară și euroaleșii, un internaut i-a transmis:  „Sunteți marionetele PSD, face Marcel ce vrea din voi”. În schimb, pe pagina de Facebook, eurodeputatul și-a setat contul în așa măsură încât să nu poată fi lăsate comentarii. 

Organizațiile din diaspora vor conta foarte mult, mai ales la primul test electoral din 2024, adică europarlamentarele. Importanța e dată de numărul mare de alegători, acolo fiind cel mai mare număr, după București. Potrivit datelor de la AEP,  862.042 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite