Lasconi, criticată dur de fiica sa pentru că a votat „DA” la referendumul pentru familie: Sunt dezgustată. S-a dovedit a fi o homofobă VIDEO
0Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi (primar în Câmpulung Muscel), o critică dur pe mama sa pentru faptul că a mers să voteze „Da” la referendumul pentru familia tradițională, declarându-se „dezgustată” și „dezamăgită” pentru faptul că a arătat că e „homofobă.
„Sunt aici să vorbesc despre mama mea, Elena Lasconi, candidat USR la europarlamentare. Am citit știrile de astăzi (sâmbătă – n.red.), însă sunt în continuare în șoc și absolut dezgustată să aflu că mama mea a votat «DA» la referendumului Coaliției pentru Familie pentru a susține așa-zisa familie tradițională între un bărbat și o femeie”, a afirmat Oana Lasconi, într-un mesaj pe Instagram.
„Nu pot să descriu durerea pe care o simt nu numai ca fiica ei, însă și ca un membru al acelei comunități. Sunt absolut dezgustată, dezamăgită și șocată. Nu-mi vine să cred că persoana pe care am susținut-o în cariera ei politică s-a dovedit a fi o homofobă. Nu am cuvinte. Nu m-aș fi așteptat la așa ceva niciodată, nu m-aș fi așteptat ca ea să fi militat vreodată pentru drepturi egale. Nu a părut vreodată pasionată de acest subiect, însă sunt șocată să aud că a votat «DA» pentru modificarea Constituției într-un mod jegos și discriminatoriu. Mă doare sufletul, inima și am palpitații de câteva ore”, a completat fiica primarului din Câmpulung Muscel.
Nu o mai susține
„Nu susțin un astfel de om pentru alegerile europarlamentare sau prezidențiale, deși știu că este favorita multora pentru acel rol. Sufăr foarte mult și nu-mi vine să cred. Consider că dacă ești creștin și crezi în legea iubirii ar trebui să lupți pentru drepturi egale, pentru ca fiecare om să poată să-și aleagă calea și să-și poată forma o viață fericită și liniștită”, a mai afrimat Oana Lasconi.
„Adevărul” a cerut un punct de vedere privind declarațiile făcute de fiica sa atât de la Elena Lasconi, dar și de la conducerea USR, dacă o mai susțin pentru europarlamentare, însă până în prezent niciunul dintre acestea nu a fost dat.
„DA”-ul care a stârnit scandalul
Elena Lasconi, primarul USR din Câmpulung Muscel care deschide lista de candidați pentru alegerile europarlamentare din 2024, a dezvăluit în cadrul unui interviu la Prima TV, că a votat „DA” la referendumul din octombrie 2018 pentru modificarea Constituției în sensul definirii familiei drept căsătoria dintre un bărbat și o femeie.