Iohannis și Ciolacu, mesaje de condoleanțe după ce patru români au murit în accidentul din Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele României, premierul au transmis mesaje de condoleanțe după confirmarea decesului a patru cetățeni români în accidentul tragic din Italia. 

Marcel Ciolacu și Klaus Iohannis FOTO: Inquam Photos
Marcel Ciolacu și Klaus Iohannis FOTO: Inquam Photos

„Profund îndurerat de veştile de ultimă oră venite din Italia privind tragicul accident produs la Mestre, care a curmat şi vieţile a patru cetăţeni români. Transmit condoleanţe şi multă putere familiei îndoliate, în aceste momente de grea încercare", a transmis Klaus Iohannis, într-o postare pe Facebook.

Un mesaj de condoleanțe a fost transmis și de șeful Executivului. Marcel Ciolacu a asigurat familiile victimelor că autoritățile din România fac toate demersurile necesare în această situație.

„Doresc să transmit condoleanţe familiei celor patru români care şi-au pierdut viaţa în teribilul accident de autocar de ieri din Italia. Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada României la Roma şi Consulatul General al României la Trieste fac toate demersurile necesare în vederea parcurgerii tuturor procedurilor pentru repatrierea trupurilor neînsufleţite. Dumnezeu să-i odihnească!", a transmis Marcel Ciolacu, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, și președintele Senatului și-a transmis condoleanțele pentru familiile victimelor accidentului din Italia.

„Condoleanțe familiei celor patru români decedați în urma tragicului accident rutier petrecut la Veneția. Dumnezeu să îi odihnească! Autoritățile române depun acum toate eforturile pentru repatrierea trupurilor neînsuflețite. Așteptăm cu toții rezultatele anchetei oficiale din Italia”, a transmis Nicolae Ciucă pe rețelele de socializare.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat miercuri seară că printre victimele accidentului din Veneția se află și patru cetățeni români.

„MAE subliniază că procedura de identificare a tuturor victimelor s-a efectuat cu dificultate, având în vedere circumstanţele producerii accidentului şi gravitatea acestuia. Totodată, MAE informează că echipa consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Trieste s-a deplasat şi la unitatea medicală unde au fost transportate trupurile neînsufleţite pentru a intra în legătură cu membrii de familie, în vederea acordării asistenţei consulare specifice în astfel de situaţii”, a mai transmis MAE.

În urma accidentului din Veneția și-au pierdut viața 21 de persoane, în timp ce alte 15 au fost rănite.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite