Iohannis: România, pilon de stabilitate regională şi furnizor important de securitate în Europa de Sud-Est

0
Publicat:

Președintele Klaus Iohannis a subliniat într-un mesaj transmis cu ocazia Centenarului Mausoleului Eroilor de la Mărăşeşti, că în contextul în care conflictul militar de la graniță de amintește de ororile războiului, România beneficiază astăzi de cele mai solide garanţii de securitate din istoria sa.  

FOTO Administrația Prezidențială
FOTO Administrația Prezidențială

În urmă cu 106 ani, a început, la Mărăşeşti, cea mai importantă bătălie din campania anului 1917 din Primul Război Mondial, când Armata Română, cu sprijinul aliaţilor, a reuşit să oprească ofensiva Puterilor Centrale, stabilizând frontul pentru întreaga durată a războiului. Această importantă victorie militară a fost obţinută însă cu preţul unor mari sacrificii de vieţi omeneşti, în memoria cărora au fost ridicate mausolee şi monumente, precum cele de la Mărăşti, Oituz şi Mateiaş, care glorifică eforturile şi jertfa soldaţilor români din Primul Război Mondial”, a transmis președintele Iohannis. 

Totodată, șeful statului a amintit că „la şase ani de la bătălie, pe 6 august 1923, la iniţiativa Societăţii Femeilor Ortodoxe din România, a început construcţia Mausoleului de la Mărăşeşti, ampla lucrare finalizându-se în anul 1938”.

„Astăzi, la 100 ani de la inaugurarea acestui grandios monument, unde sunt înhumate osemintele a peste 5.000 de ofiţeri şi soldaţi români, aducem un pios omagiu tuturor înaintaşilor noştri care s-au jertfit pentru România, sub faldurile Drapelului Tricolor, şi au făcut, astfel, posibilă existenţa şi dezvoltarea statului naţional şi unitar român şi a României independente, libere şi democratice în care trăim în prezent. Păstrând vie memoria eroilor noştri, ne plecăm cu respect în faţa acestui grandios edificiu şi preţuim devotamentul soldaţilor noştri pe câmpul de luptă”, a mai adăugat preşedintele.

De asemenea, potrivit președintelui, „conflictul militar din Ucraina ne aminteşte ororile războiului şi datoria de a consolida capacitatea de apărare şi rezilienţa a ţării”.

România de astăzi, stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, este pilon de stabilitate regională şi un important furnizor de securitate în Europa de Sud-Est, care beneficiază de cele mai solide garanţii de securitate din istoria sa. Conflictul militar din vecinătatea graniţelor noastre ne aminteşte, o dată în plus, ororile războiului şi, totodată, datoria de a consolida capacitatea de apărare şi rezilienţa României. De asemenea, ţara noastră este şi va rămâne alături de aliaţi şi parteneri în apărarea valorilor pe care le împărtăşim. Glorie eternă eroilor noştri! Dumnezeu să îi odihnească în pace pe toţi martirii neamului”, a mai transmis șeful statului. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite