Crin Antonescu consideră că responsabilitatea taxelor și restructurărilor aparține premierului. „El este cel obligat să ia o decizie, nu să vină la mine”

0
Publicat:

Crin Antonescu a declarat în timpul dezbaterii electorale de la Antena 3 că măsura privind creșterea taxelor este responsabilitatea premierului.

FOTO: Captură video
FOTO: Captură video

Întrebat în timpul dezbaterii ce decizie ar lua dacă premierul i-ar propune restructurarea aparatului bugetar sau creșterea taxelor, Antonescu a afirmat că aceasta este strict responsabilitatea primului-ministru.

„În primul rând, vreau și sper să existe în România un prim-ministru care nu vine la mine, ca președinte, să mă întrebe ce să facă în privința unei asemenea măsuri. E responsabilitatea lui. Putem să discutăm și să avem dezbateri, dar prim-ministrul este șeful guvernului, susținut de o majoritate parlamentară și, conform Constituției și legii, el este cel obligat să ia o decizie, nu să vină la mine. Un prim-ministru care vine să mă întrebe dacă să facă una sau alta nu este un prim-ministru bun”, a afirmat candidatul.

De asemenea, Crin Antonescu s-a declarat adeptul menținerii cotei unice. Întrebat cu ce premier ar prefera să lucreze dacă ar fi președinte, candidatul a răspuns că ar putea lucra cu oricine.

Viziunea mea este, pe cât posibil, să nu crească taxele. Cota unică și-a dovedit valabilitatea și nu e nevoie să fac eu o pledoarie. Taxarea pe muncă este încă mare, la fel și TVA-ul. În rest, disciplina bugetară și reducerea cheltuielilor sunt responsabilitatea guvernului. 

Cine va fi prim-ministru? O spun încă o dată, pentru că există contracandidați și cel puțin o contracandidată care se declară de o vitejie fără seamăn și pentru care viitorul României înseamnă un singur lucru: că nu va mai fi Ciolacu premier.

Ați avut președinți – ultimii doi – care au procedat așa și vedem că e jale mare după plecarea ultimului de la Cotroceni (...) Voi lucra cu orice prim-ministru, în concordanță cu viziunea mea și cu programul lui de guvernare”, a răspuns acesta.

Nu în ultimul rând, l-a atenționat pe Nicușor Dan că „președenția nu este o suită de plăceri”, deoarece nu poate exista o majoritate posibilă fără PSD.

„Care este majoritatea ta fără PSD? Există o majoritate posibilă în acest moment? Nu spun că nu, dar să spună clar – o face cu AUR, cu SOS, cu POT, cu toți la un loc? Să fie sincer”.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite