Corespondenţă din Ierusalim. Klaus Iohannis, baie de mulţime la Zidul Plângerii. Israelienii au crezut că vine Biden
0Preşedintele Klaus Iohannis a fost întâmpinat de un grup de români la Zidul Plângerii, dar a fost confundat cu vicepreşedintele SUA Joe Biden, care se află, de asemenea, zilele acestea în Israel.
Agitaţia care s-a creat înainte de sosirea preşedintelui Klaus Iohannis la Zidul Plângerii a stârnit curiozitatea celor care se aflau în acel moment pe platforma din faţa Zidului. Israelienii ştiau de prezenţa vicepreşedintelui SUA Joe Biden în Israel şi mai mulţi au crezut că oficialul american urmează să sosească la Zidul Plângerii.
De asemenea, măsurile de securitate erau mult mai sporite, intrarea la Zidul Plângerii făcându-se mai gru decât de obicei. Chiar şi delegaţia de presă românească a avut, iniţial, probleme cu intrarea, ajungând cu câteva minute întârziere faţă de ora stabilită. Preşedintele Klaus Iohannis a venit însoţit de soţia sa, Camern Iohannis, însă cei doi nu au mers împreună la Zidul Plângerii. Bărbaţii se roagă pe partea dreaptă, iar femeile pe partea stânga, spaţiile fiind delimitate de un gard.
Preşedintele Klaus Iohannis a stat câteva minute în faţa Zidului şi a introdus un bileţel. Întrebat ce dorinţă şi-a pus, preşedintele a răspuns: „Am mai multe dorinţe, dar am scris-o doar pe una“.
„Am şi eu o poză?“
De cealaltă parte, Camern Iohannis, îmbrăcată de data aceasta cu o rochie până la genunchi, aceeaşi pe care a purtat-o cu o zi în urmă, la Muzeul pentru Memoria Holocaustului Yad Vashem, a mers aproape de Zid împreună cu celelalte femei care fac parte din delegaţia prezidenţială. Şi Carmen Iohannis a avut un bileţel pregătit, iar de fotografii s-a ocupat şefa protocolului de la Cotroceni.
Toţi cameramanii şi fotografii, inclusiv cei oficiali, l-au însoţit pe Iohannis la Zidul Plângerii. „Am şi eu o poză?“, a întrebat Carmen Iohannis, după câteva minute de rugăciune în faţa Zidului. La plecare, preşedintele Klaus Iohannis a fost aşteptat de un grup de români din Cluj care au dorit să-l salute. „Trăiască preşedintele!“, îi strigau românii, iar Iohannis le-a răspuns cu „Trăiască România“.
Şi la Mormântul Sfânt, Klaus Iohannis s-a întâlnit cu un grup de români aflaţi în pelerinaj în Israel. Şeful statului s-a oprit la ieşirea din Biserica Mormântului Sfânt pentru a face o poză cu ei. Din nou, Carmen Iohannis a fost cea care i-a cerut fotografului oficial al Cotroceniului să facă mai multe poze cu ei în faţa Bisericii Mormântului Sfânt.
Citeşte şi:
Prima doamnă Carmen Iohannis, aflată într-o vizită oficială de cinci zile în Israel, alături de soţul său, preşedintele Klaus Iohannis, a strânit polemici pe reţelele sociale pentru că a ales să îmbrace o fustă care nu-i acoperea genunchii la întâlnirea cu Patriarhului Ierusalimului, dar şi atunci când a intrat în Biserica Sfântului Mormânt.
Un român, rănit în atentatul de la Tel Aviv. Acesta se află în spital, în stare stabilă
Un român a fost rănit marţi în atentatul de la Tel Aviv, potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE). Românul este internat într-un spital din capitala statului Israel şi se află în stare stabilă. Preşedintele Klaus Iohannis a discutat cu românul, un student aflat în Israel pentru un proiect de cercetare.