Carmen Iohannis, criticată pe contul de Facebook al preşedintelui pentru că a purtat o fustă prea scurtă la Mormântul Sfânt FOTO

0
0

Prima doamnă Carmen Iohannis, aflată într-o vizită oficială de cinci zile în Israel, alături de soţul său, preşedintele Klaus Iohannis, a strânit polemici pe reţelele sociale pentru că a ales să îmbrace o fustă care nu-i acoperea genunchii la întâlnirea cu Patriarhului Ierusalimului, dar şi atunci când a intrat în Biserica Sfântului Mormânt.

Criticile au vizat şi momentul în care prima doamnă s-a aşezat pe un scaun în prezenţa patriarhului Ierusalimului, Teofil al III-lea, iar fusta i-a dezgolit şi mai mult picioarele. 

Pe pagina oficială de Facebook a preşedintelui Klaus Iohannis, unde se află mai multe fotografii realizate în timpul vizitei făcute de cuplul prezidenţial la Mormântul Sfânt, au fost postate zeci de comentarii referitoare la ţinuta primei doamne. 

„Fusta Doamnei Preşedinte e din nou mult prea scurtă pentru ocazie, poziţia de soţie de Preşedinte, vârsta şi respectul datorat acestor noţiuni. Cu tot regretul”, comentează o utilizatoare. „Are unde să-şi arate frumuseţea, nu era cazul să-şi arate genunchii în Biserică”, este de părere o altă persoană, în timp ce unii consideră că „se impune o anumită etichetă în această situaţie, dânsa este desprinsă din alt decor”.

image

FOTO Facebook Klaus Iohannis

Există şi utilizatori care consideră că prima doamnă Carmen Iohannis a reuşit să se prezinte la fel de elegantă ca de fiecare dată şi în cazul acestei vizite oficiale: 

Eu, în schimb, cred că este impecabilă! Are stil ! Are un corp frumos, aşa că poate să-şi permită fusta un pic mai scurtă !! În orice caz, nu lungimea fustei face mintea unei femei! Din fericire mai sunt femei care ştiu să se îmbrace mai modern şi evită să se îmbrace ca babele deja de la 40 de ani, cum aţi prefera dumneavoastă !!, după cum se precizează într-un comentariu postat pe contul de Facebook al preşedintelui Klaus Iohannis. 
image

FOTO Facebook Klaus Iohannis

În aceeaşi idee, o altă utilizatoare se întreabă dacă „Nina Iliescu (soţia fostului preşedintele Ion Iliescu n.r.) era mai potrivită pentru asemenea protocol?” „Doriţi o Primă Doamnă legată cu basma şi care să meargă la mănăstiri şi să pupe moaşte, oase de câini şi alte cele? Când apare o femeie care are ce arăta şi se distinge prin maniere şi prestanţă, nu este bine, atunci ce doriţi?”, mai scrie aceasta.

image

FOTO Facebook Klaus Iohannis

„La biserică nu mergi să ai ce arăta, în primul rând. La biserică femeile, de obicei, trebuie să aibă capul acoperit. Dar nu asta e problema. Aşa era înainte. Dar limita decenţei trebuie respectată când ai o poziţie ca doamna Iohannis. La nicio întâlnire la care se prezintă nu respectă protocolul. Măcar la biserică putea să nu-şi tragă o fustă mai scurtă. Mergi în fata preotului cu genunchii pe afară. Când stă jos au la ce să se uite oamenii”, şi-a motivat părerea referitoare la ţinuta aleasă de prima doamnă un alt utilizator, în timp ce o doamnă observă că „de multe ori a fost apreciată cum s-a îmbrăcat. Dar, scuze, la o biserică în altă ţară nu te prezinţi aşa. Dacă nu avea gentuţa aia când se aşeza, oare nu i se vedeau desuurile?”. 

image

Criticile au vizat şi momentul în care prima doamnă s-a aşezat pe un scaun în prezenţa patriarhului Ierusalimului, Teofil, iar fusta i-a dezgolit şi mai mult picioarele. FOTO Facebook Klaus Iohannis

Au fost exprimate şi păreri legate de modul în care trebuie să se prezinte din punct de vedere vestimentar o persoană cu statutul primei doamne, dincolo de confesiunea religioasă căreia îi aparţine. 

Îmi pare rău, dar fusta este deasupra genunchilor, nu peste genunchi. Şi doi la mână, eu nu sunt o persoană publică, mă pot îmbrăca după bunul plac. În cazul în care aş fi ales să fac o vizită la Ierusalim, aş fi ales o ţinută mai decentă, iar doamna fiind persoană publică, prima doamnă a României ar trebui să ştie să respecte un anumit protocol în ceea ce priveşte îmbrăcămintea. Lumea nu înţelege că pe mine nu mă interesează dacă ea e credincioasă sau nu. În calitate de soţie a preşedintelui, într-o vizită oficială, trebuie să te îmbraci ca atare. Să fii decent, elegantă şi corespunzător ocaziei şi locului unde mergi, după cum se arată într-un alt comentariu postat pe pagina de Facebook a preşedintelui Klaus Iohannis. 
image

FOTO Facebook Klaus Iohannis

Preotul Eugen Tănăsescu, blogger adevarul.ro, a subliniat că „în astfel de situaţii, consilierii prezidenţiali stabiliesc tot protocolul necesar, inclusiv vestimentar”. Contactat de Adevărul, reprezentantul Administraţiei Prezidenţiale nu a dorit să precizeze dacă a existat o înţelegere prealabilă vizitei la Ierusalim, în ceea ce priveşte protocolul vestimentar, sau să facă alte comentarii legate de acest subiect.

Stil de viață


Ultimele știri
Cele mai citite