Burduja, despre o posibilă mutare la Finanțe: Întotdeauna voi face ceea ce PNL și guvernul consideră că este mai bine

0
Publicat:

Sebastian Burduja a afirmat, într-un interviu la Digi24, că nu exclude posibilitatea transferării la ministerul Finanțelor, în momentul în care va avea loc rotativei guvernamentale din luna mai. Acesta susține că întotdeauna va face ceea ce PNL consideră „că este mai bine”.

Burduja susține că prioritatea sa sunt proiectele de la ministerul Digitalizării FOTO: Facebook
Burduja susține că prioritatea sa sunt proiectele de la ministerul Digitalizării FOTO: Facebook

„Întodeauna voi face ceea ce Partidul Național Liberal și ceea ce guvernul în sine consideră că este mai bine și voi răspunde prezent la orice apel unde cred că pot să-mi ofer concursul”, a declarat ministrul Digitalizării, la Digi24.

Burduja susține că „nu s-a pus această problemă”, iar în prezent se concentrează pe proiectelor de la Ministerul Digitalizării.

„Nu s-a pus această problemă, vă spun direct și deschis. Am un mandat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și prioritatea mea zero este să duc la îndeplinire proiectele pe care mi le-am asumat. Vom vedea ce va fi la acel moment. V-am spus, mă concentreze pe ce am de făcut la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și cred că există un merit în a asigura o continuitate a mandatului”, a adăugat ministrul, întrebat dacă ia în calcul posibilitatea transferării la ministerul Finanțelor.

În ceea ce privește o posibilă candidatura la Primăria Municipiului București din partea PNL, Burduja reafirmă că prioritatea sa este ministerul Digitalizării.

„Mă gândesc doar la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și o spun cu mâna pe sufelt. Mereu se vor face speculații, este un sport național înainte de campanii. Bucureștiul are probleme grave, întodeauna un om politic trebuie să treacă și prin testul votului direct. Sunt categoric pentru asta și nu mi-a fost teamă să mă duc și independent, candidat la Neamț, chiar dacă am pierdut, dar, repet, în acest moment, prioritatea mea este ministerul”, a susținut Sebastian Burduja, la Digi24.

Potrivit protocolului Coaliției de Guvernare, în luna mai ar trebui să aibă loc rotativa guvernamentală, moment în care ministerul Finanțelor va trece de la PSD la PNL.

Primele tensiuni privind rotativa

Între partidele Coaliției au început să apară tensiuni pe tema rocadei guvernamentale, chiar dacă mai sunt patru luni până la aceasta, sursa principală fiind dorința PSD de a continua să păstreze două portofolii cu greutate, deși ar trebui să treacă la PNL.

Semnalul privind menţinerea unor ministere a fost dat chiar de liderul PSD, Marcel Ciolacu, într-o emisiune TV. „Mai sunt cinci luni, să aşteptăm şi vedem negocierile care cred că vor fi scurte despre schimbările de ministere. Sunt ministere cu performanţe, există o performanţă la MIPE, la Ministerul Justiţiei, am scăpat de MCV”, a spus Ciolacu. Ulterior, PSD, prin vocea lui Paul Stănescu, a plusat, menţionând că „singurul punct din protocol care nu poate fi negociat este alternanța de premier”.

Afirmaţiile au provocat nemulţumirea PNL, prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan ameninţând că Ciucă va rămâne premier dacă PSD nu respectă protocolul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite