„2027 este un an-cheie al ajustării fiscale, nu un an al creșterilor spectaculoase de bugete”, susține ministrul Finanțelor
Deficitul bugetar al României s-a redus cu 1,5 puncte procentuale din PIB în primele nouă luni ale anului 2026, potrivit datelor prezentate luni de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. În ciuda îmbunătățirii indicatorilor fiscali, șeful Finanțelor avertizează că situația rămâne fragilă.

Ministrul susține că evoluția confirmă efectele măsurilor de consolidare fiscală adoptate în ultimul an și indică o tendință de corectare a dezechilibrelor bugetare.
„Deficitul bugetar scade cu 1,5 puncte procentuale din PIB în primele 9 luni din 2026, de la 5,31% la 3,81%. Execuția bugetară la septembrie s-a încheiat cu un deficit de 78,3 mld. lei, față de 102,47 mld. lei în aceeași perioadă a anului trecut. Datele la zi continuă să confirme efectele măsurilor de consolidare fiscală și marchează o evoluție importantă în corectarea dezechilibrelor bugetare”, a transmis Alexandru Nazare, luni, într-o postare pe Facebook.
Venituri în creștere, cheltuieli sub control
Potrivit datelor prezentate de Ministerul Finanțelor, veniturile bugetare au crescut cu 11,9%, până la 522,69 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile au avansat cu numai 5,5%. „ceea ce evidențiază o dinamică mai rapidă a încasărilor decât a cheltuielilor și contribuie la reducerea deficitului”:
„Evoluția veniturilor reflectă atât îmbunătățirea colectării, cât și efectele modificărilor fiscale, în timp ce controlul cheltuielilor rămâne esențial pentru menținerea acestei tendințe”.
Investiții consistente, susținute din fonduri europene
Datele oficiale arată că investițiile publice au ajuns la 107,77 miliarde de lei, cu peste 25 de miliarde de lei mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Peste 70% din aceste investiții au fost finanțate din fonduri europene.
„Fondurile europene au avut un rol esențial în susținerea acestui nivel al investițiilor, finanțând peste 70% din investițiile publice din acest an și reducând presiunea asupra bugetului național”, a subliniat ministrul Finanțelor.
În plus, veniturile provenite din fonduri europene au crescut cu 39,8%, iar plățile aferente proiectelor finanțate prin PNRR și alte programe europene au avansat cu 48,8%.
„Totodată, România a încasat până acum 13,27 miliarde de euro prin PNRR și mai are de primit 6,43 miliarde de euro, aferente cererilor de plată nr. 5 și nr. 6. Validarea acestor cereri de către Comisia Europeană este esențială pentru asigurarea finanțării europene aferente jaloanelor și țintelor îndeplinite” a mai spus ministrul.
Avertisment privind fondurile din PNRR
Nazare a atras atenția că proiecția bugetară pentru 2026 a fost construită pe ipoteza atragerii integrale a finanțărilor europene programate pentru acest an. În cazul în care anumite sume nu vor fi validate de Comisia Europeană, impactul asupra bugetului ar putea fi semnificativ.
„Am solicitat ministerelor de resort clarificări privind stadiul proiectelor și evaluăm fiecare investiție în parte: ce s-a realizat efectiv, ce obligații de plată au rămas, ce proiecte pot fi finalizate în condiții realiste și ce surse de finanțare sunt certe. Trebuie să avem o imagine clară asupra costurilor și a rezultatelor înainte de a lua noi decizii bugetare”, a transmis ministrul.
România rămâne țara cu cel mai mare deficit din UE
În ciuda îmbunătățirii indicatorilor fiscali, șeful Finanțelor avertizează că situația rămâne fragilă.
„Execuția publicată azi reflectă evoluții importante, dar nu reprezintă un motiv de relaxare fiscală. România continuă să aibă cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, iar reducerea acestuia rămâne o prioritate. Consolidarea fiscală trebuie continuată cu consecvență, astfel încât să reducem dezechilibrele fără să sacrificăm investițiile care susțin dezvoltarea pe termen lung”, a afirmat Alexandru Nazare.
Costul datoriei crește puternic
Unul dintre principalele motive de îngrijorare rămâne nivelul în creștere al cheltuielilor cu dobânzile. Potrivit ministrului, acestea au ajuns la 50,63 miliarde de lei, cu 10,69 miliarde de lei peste nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.
Punctul zero pe agenda premierului Niculescu: rectificarea bugetară. Aderarea la OCDE „depinde de eforturi. Decizia e la americani” SURSE„Această creștere reduce spațiul disponibil pentru alte priorități publice și demonstrează costul acumulării deficitelor ridicate. Cu cât statul se împrumută mai mult și în condiții mai puțin favorabile, cu atât o parte mai mare din resursele publice trebuie direcționată către plata dobânzilor, în detrimentul investițiilor și al serviciilor publice”, a explicat ministrul.
Bugetul pe 2027, construit pe criterii stricte
Nazare a anunțat că atât rectificarea bugetară, cât și construcția bugetului pentru 2027 vor reprezenta exerciții dificile, în contextul obligațiilor financiare deja asumate și al necesității respectării traiectoriei de reducere a deficitului convenite cu Comisia Europeană.
„2027 este un an-cheie al ajustării fiscale, nu un an al creșterilor spectaculoase de bugete. Bugetele se vor construi pornind de la ceea ce putem finanța, nu de la ceea ce ne-am dori să cheltuim”, a avertizat ministrul Finanțelor.
Principiul anunțat de Nazare
Ministrul Finanțelor a transmis că viitoarele decizii bugetare trebuie să respecte o regulă de bază pentru menținerea stabilității financiare.
„Principiul care trebuie să ghideze toate deciziile bugetare din perioada următoare este clar: nicio cheltuială permanentă fără o sursă permanentă de finanțare. Orice cheltuială pusă în plus trebuie să aibă o sursă de venit care să susțină cheltuiala. Dacă nu are, înseamnă împrumut - iar împrumuturile statului se plătesc, în timp, tot din banii oamenilor”, a concluzionat Alexandru Nazare.
Mesajul ministrului vine în contextul în care Guvernul pregătește rectificarea bugetară și începe conturarea bugetului pentru anul 2027
„Rectificarea bugetară și, ulterior, bugetul pentru 2027 trebuie construite pe cifre realiste, obligații evaluate riguros și priorități sustenabile, nu pe proiecții optimiste care să transfere costurile deciziilor de astăzi către generațiile următoare.
Ministrul Alexandru Nazare nu exclude creșterea taxelor și impozitelor în 2027: „Decizia politică e în Guvern și Parlament”Un stat responsabil nu promite mai mult decât poate finanța, nu își construiește bugetul pe venituri incerte și nu sacrifică stabilitatea financiară pentru rezultate de moment. Consolidarea fiscală, investițiile eficiente și disciplina în cheltuirea banului public trebuie să funcționeze împreună. Aceasta este condiția pentru o economie mai competitivă, finanțe publice sustenabile și o creștere economică de care să beneficieze toți românii”, a încheiat Alexandru Nazare.
Sorin Grindeanu: „Anul viitor, taxele pentru români și companiile românești nu vor crește”
Amintim că Sorin Grindeanu, liderul PSD, a afirmat luni, după ședinta Biroului Permanent al partidului, că nu își va mai pierde timpul în dispute politice și va încerca să livreze proiecte bune pentru țară.
Grindeanu a anunțat că îi va propune premierului Luca Niculescu două reforme majore: asumarea răspunderii pe reforma administrației publice locale, care să prevadă comasarea voluntară a localităților mici și angajarea răspunderii pe reorganizarea la nivel central, prin comasare agenții.
Liderul PSD a criticat măsurile de austeritate adoptate anterior, dar a spus că are încredere în Alexandru Nazare și că i-a cerut acestuia să prezinte situația financiară fără interpretări politice. Totodată, Grindeanu a afirmat că decizia privind aplicarea reformelor îi aparține premierului Luca Niculescu și că PSD va colabora cu acesta pentru ca măsurile să fie puse în practică.
Mai mult, a promis că taxele pentru populație și companiile românești nu vor crește în 2027.




















































