Vasile Stângă: "Dinamoviştii parcă sunt drogaţi când vin la Târgu Jiu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Stângă, antrenorul Energiei Târgu Jiu şi al naţionalei României, a acuzat dur arbitrajul dar şi prestaţia jucătorilor dinamovişti, la finalul partidei pe care echipa sa a câştigat-o, scor 34-31, cu Dinamo Braşov, în etapa a 4-a a Ligii Naţionale Bet-at-Home la handbal masculin.

„Nu ştiu ce au cei de la Dinamo, când vin la Târgu-Jiu parcă sunt drogaţi, parcă sunt nebuni. De fiecare dată iese scandal, dar asta şi din cauza arbitrajului sub orice critică. Arbitrii le-au permis orice! Cretinii dorm în atac, nu se mai joacă aşa în Europa. Dacă faci cinci pase aiurea trebuie să fluiere pasiv. Dacă la noi acasă ne fură aşa, atunci ce se va întâmpla în deplasare? Cred că o să albesc de tot acum la Cluj“, a spus Stângă.

„Ei au început, la fiecare fază se ridicau toţi în picioare şi zbierau. Păi acesta este handbal, să te ridici în picioare şi să strigi? Îţi dă prima dată cartonaş şi apoi te-a eliminat, dar numai la noi se întâmplă aşa ceva. Iar încep lupta contra arbitrilor acestora care sunt zero barat“, a adăugat antrenorul gorjenilor.

Acesta a fost însă nemulţumit şi de prestaţia jucătorilor săi, în special a interilor. "Abia acum încep meciurile grele. Cel de la Cluj va fi un joc adevărat. Pe mine mă enervează şi atitudinea jucătorilor. Singurul care are sânge în instalaţie e Savenco. Ne fac alţii legea la noi în casă, când ar trebui să zboare, să-i scoată din sală, să le dăm 20 de goluri diferenţă şi să nu se atingă de poartă. Aşa ar trebui să jucăm, dar acum au jucat ei mai tare în apărare ca noi“, a mai spus Vasile Stângă după meci.

Gabriel Florea 12 goluri, Novanc Marius 7goluri şi Dan Savenco 4 goluri au fost principalii marcatori ai gorjenilor în timp ce pentru dinamovişti s-au remarcat Mihai Cojocea 8 goluri, Dorin Dragnea 7 goluri şi Dorin Purcarea 4 goluri. Meciul a fost unul presărat cu durităţi, arbitrii dictând nu mai puţin de 16 eliminări dintre care două directe, Savenco de la gazde şi Bogdan Voica de la oaspeţi.

Energia a trecut pe primul loc în Liga Naţională, cu 8 puncte, la egalitate cu HC Odorhei, cele două fiind singurele echipe neînvinse după primele patru etape.

Iată rezultatele completele ale etapei a 4-a:
HCM Constanţa - HC Minaur 48-29 (s-a jucat la 18 septembrie)
CSM Oradea - "U" Transilvania Cluj 30-35 (s-a jucat la 22 septembrie)
Energia Tg. Jiu - Dinamo Braşov 43-31
CSM Bucureşti - Poli Timişoara 43-28
UCM Reşiţa - CSM Satu Mare 35-29
CSA Steaua - HC Odorhei 26-31

Duminică va avea loc derbiul Moldovei CSU Suceava - Ştiinţa Municipal Bacău (ora 19.00, în direct la Digi Sport)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite