Pedofilia bate fotbalul la München

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Implicat în scandalul cu prostituate minore, Franck Ribery ar putea fi condamnat la închisoare şi la o amendă de 45.000 de euro. Franck Ribery a recunoscut „vizitele“ făcute la prostituate, însă a declarat că nu cunoştea vârsta fragedă a acestora.

„Pe un vulcan!", a titrat cotidianul „L'Equipe", prezentând situaţia jenantă în care au intrat câţiva dintre internaţionalii francezi, prinşi cu prostituate minore într-un club de noapte din Paris.

Dezvăluirile au picat cât se poate de prost pentru Ribery şi Govou, doi dintre „infractori", care astăzi se vor afla faţă în faţă în a doua semifinală a Ligii Campionilor. Bineînţeles, în centrul atenţiei este mijlocaşul lui Bayern, unul dintre starurile fotbalului mondial în acest moment.

„Nu cred că e afectat. La mine în Olanda, atunci când o anchetă e în desfăşurare, nu are rost să facem declaraţii inutile", a spus tehnicianul olandez Louis Van Gaal în apărarea elevului său.

De asemenea, pentru a-i proteja imaginea lui Ribery, bavarezii au făcut o schimbare de ultim moment în programul conferinţei de presă dinaintea meciului cu Lyon, înlocuindu-l pe francez cu fundaşul Philipp Lahm. De  partea cealaltă, Govou şi coechipierii săi au ajuns la München cu autocarul, fiind victime ale norului de cenuşă care a paralizat traficul aerian.

Tensiune maximă

În schimb, pentru o pregătire cât mai bună a returului de săptămâna viitoare, lyonezii şi-au amânat meciul de campionat din weekend cu AS Monaco. „Nu e cinstit!", a reacţionat Van Gaal, semn că diseară vor ieşi scântei pe „Allianz Arena".

Meciul Bayern - Olympique Lyon va fi transmis de TVR 1, de la ora 21.45, şi va fi prefaţat de un studio al Ligii Campionilor, în care Ionel Stoica îl va avea ca invitat pe jurnalistul Radu Drăguţ de la „Adevărul" şi pe fostul fotbalist, Gabi Popescu. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite