Nouă români se bat pentru medalii la Campionatul European de haltere. Florin Croitoru, în pole position pentru aur

Nouă români se bat pentru medalii la Campionatul European de haltere. Florin Croitoru, în pole position pentru aur

Florin Croitoru, cel mai valoros halterofil din lotul României deplasat la Europene

România a deplasat la Tel Aviv, în vederea participării la Campionatul European de haltere pentru seniori, un lot format din 9 sportivi, dintre care 5 băieţi şi 4 fete. Obiectivul delegaţiei noastre este cucerirea a două medalii continentale.

Ştiri pe aceeaşi temă

România participă cu un lot formati din 9 halterofili la Europenele de haltere pentru seniori, competiţie care se va desfăşura între 5 şi 12 aprilie, la Tel Aviv, în Israel. Dintre aceşti sportivi, 5 sunt băieţi şi 4 sunt fete. Obiectivul delegaţiei tricolore pentru această competiţie este câştigarea a două medalii în probele în olimpice, potrivit FR Haltere.

Cele mai mari şanse pentru a câştiga aceste medalii le au Florin Croitoru şi Loredana Toma. Croitoru este legitimat la CS Rapid şi va concura la categoria 62 kg, în vreme ce Toma este legitimată la CS Botoşani şi va lupta pentru medalie în limitele categoriei 58 kg.

"Sper să iasă campion european, are şanse mari, a progresat mult în ultimul timp. Medalie ia oricum, dar eu vreau să ia aur pentru că poate. Nu poate rata medalia, numai să nu se accidenteze cumva, Doamne fereşte!", a spus pentru "Adevărul" Pavel Rugea, antrenorul lui Croitoru de la club.

După acest Campionat European de seniori este programat, la finalul lunii aprilie, Campionatul European de haltere pentru juniori, la Gdansk, în Polonia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările