„Mutu trebuie chemat, Mirel Rădoi - readus!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Corleone“ militează pentru revenirea la naţională a celor doi fotbalişti şi precizează că un eşec în Bosnia va declanşa deranjul la FRF. Şeful LPF ştie ce-i lipseşte naţionalei: Adi Mutu. „Noi nu avem un om de geniu în atac. E nevoie de el. Orice selecţioner de pe lumea asta l-ar chema“, crede Dragomir.

Adevărul: Cum vi s-a părut turneul din Cipru al naţionalei ?

Mitică Dragomir: Eu zic că se poate vedea şi o parte promiţătoare. Au crescut nişte băieţi de la tineret, iar pe scheletul Chivu, Mutu, Marica, Tamaş se poate construi o echipă a viitorului.

Văd că-l includeţi şi pe Mutu. Face parte din viitorul naţionalei?

Orice selecţioner de pe lumea asta îl cheamă pe ­Mutu. Când îl ai pe Mutu eşti obligat să-l aduci la naţională. Dom'le nu vedeţi că noi nu avem sclipire în faţă, la marginea careului, care să dea o pasă decisivă, să şuteze... Să ia o fază de unul singur. Noi îl avem pe Mutu, trebuie să ne folosim de el. Nu contează viaţa din afara terenului, e important ce face el pe teren.

Şi care e viitorul naţionalei, ce jucători credeţi că se vor integra la echipă?

Păi noi avem vreo 14-15 jucători de viitor. Să începem cu portarii. Pantilimon, Tătăruşanu şi Silviu Lung sunt portari de talie mondială, vă spun. Fundaşi laterali avem, Raţ, Radu Ştefan, plus Râpă. Fundaşi centrali ce să mai zic: Tamaş, Gardoş, Chivu, Papp. Şi mai e şi Goian. La mijloc, ce să mai zic: Torje, Deac, Alexe. Avem şi alte variante, Rădoi, Chivu...

Vorbiţi iar de Rădoi. Îl veţi suna şi dumneavoastră să vorbiţi cu el să revină.


Eu nu-l sun că nu e problema mea, dar e clar că e un jucător important pentru naţională. Trebuie făcut ceva să fie readus.

Şi în faţă pe cine avem?

Stancu, Marica, Mutu... Toţi trei trebuie chemaţi, ca să poţi să trimiţi în teren doi atacanţi de valoare.

Avem jucători să înţelegem, dar ne calificăm?

Nu pot să răspund, lăsaţi-mă să văd meciul cu Bosnia. Vă spun, dacă nu batem, începe deranjul din toate punctele de vedere. Dacă nu se câştigă, cu Răzvan se poate întâmpla orice.  

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite