Liverpool, un dezastru în cifre: Cum s-a ales praful de cea mai frumoasă echipă a Angliei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jurgen Klopp, un antrenor depăşit de situaţie
Jurgen Klopp, un antrenor depăşit de situaţie

După un sezon istoric, care le-a adus primul titlu după 30 de ani, „cormoranii“ traversează acum o stagiune catastrofală, cu cifre care vorbesc despre dimensiunea dezastrului.

O înfrângere suferită de Liverpool, în precedenta ediţie din Premier League, era o ştire. Acum, ştirea nu mai e când trupa pregătită de Klopp pierde. Asta a devenit deja ceva obişnuit. Lumea vrea să vadă când se va opri seria eşecurilor succesive!

Pare incredibil, dar echipa care făcea furori în campionatul trecut, luptându-se nu doar cu adversarii de pe teren, ci şi cu recordurile, a ajuns acum ciuca bătăilor. Şi nu oriunde, ci chiar pe teren propriu, pe „Anfield“. Până să-şi înceapă seria dezolantă acasă, Liverpool avea 68 de meciuri la rând, acasă, în campionat, fără eşec! Acum, Salah şi compania au şase înfrângeri la rând, pe teren propriu. Practic, cam oricine a ajuns să bată pe „Anfield“, dacă ne uităm la numele formaţiilor care au plecat cu toate punctele de pe acest stadion, în ultimele săptămâni.

Această criză incredibilă, acasă, s-a mai întâmplat o singură dată, în toată istoria „cormoranilor“. În sezonul 1953-1954, Liverpool a avut, la fel ca acum, şase eşecuri pe teren propriu. Şi a terminat pe ultimul loc în campionat! Acum, după cele şase partide pierdute la rând acasă, trupa lui Klopp e într-o situaţie dezastruoasă în Premier League. 

Concret, după 28 de partide disputate, Liverpool e mai aproape de locul 18, primul care duce în liga secundă, decât de locul 1! Realist vorbind, singura miză din campionat a rămas o clasare între primele patru, care ar duce echipa în următoarea stagiune din Liga Campionilor. În acest moment, sunt şapte puncte între Liverpool şi Chelsea, formaţia aflată pe 4, care a învins, aseară, în partida cu Everton (2-0).

Un alt amănunt şocant e faptul că, în actuala stagiune, Liverpool a ajuns ciuca bătăilor pe teren propriu, după ce, în sezonul trecut, era aproape invincibilă pe „Anfield“. De altfel, în ediţia precedentă de campionat, „cormoranii“ au egalat recordul din Premier League pentru cele mai multe puncte strânse pe teren propriu: 55 din 18 victorii şi un egal. 

„Suntem echipa extremelor“

Criza din acest sezon l-a transformat pe Jurgen Klopp dintr-un erou într-un antrenor al cărui post e din ce în ce mai ameninţat. Iar, după eşecul din weekend, 0-1 cu Fulham pe teren propriu, neamţul de 53 de ani a fost nevoit să recunoască un adevăr trist: nu ştie, deocamdată, cum să schimbe situaţia.

„Ar fi o adevărată capodoperă, dacă am reuşi să aflăm cum putem ieşi din această criză, peste noapte. Aş fi vrut să spun altceva, dar adevărul e că traversez una dintre cele mai proaste momente din cariera mea de antrenor. Această echipă e una a extremelor. Anul trecut, am avut nişte rezultate fantastice, iar acum avem o situaţie foarte grea. Dar ne vom lupta şi o vom depăşi“, a spus Klopp.

22 de puncte sunt între Liverpool şi liderul Manchester City. În schimb, „cormoranii“ sunt la doar 17 puncte de Fulham, aflată pe 18, prima poziţie care duce în liga secundă.  

Ce a făcut echipa până acum, în actuala stagiune

Competiţie Rezultat

Premier League Locul 7

Liga Campionilor Calificată în optimi

Cupa Angliei Eliminată în turul IV

Cupa Ligii Eliminată în optimi

Ultimele şase meciuri ale „cormoranilor“ acasă, în campionat

Liverpool - Fulham 0-1

Liverpool - Chelsea 0-1

Liverpool - Everton 0-2

Liverpool - Man. City 1-4

Liverpool - Brighton 0-1

Liverpool - Burnley 0-1

Klopp

La fel a păţit şi la Dortmund

Klopp are acum un sezon de coşmar cu Liverpool, după unul în care a făcut furori în Premier League. Din păcate pentru el, neamţul a trăit o experienţă similară şi în Bundesliga.

Pe când era la Dortmund, Klopp a luat două titluri succesive cu această echipă, în 2010-2011 şi 2011-2012. Apoi însă, în campionatul din 2012-2013, tot cu Klopp pe bancă, Dortmund a terminat la 25 de puncte în spatele celor de la Bayern, formaţie care a luat titlul. Şi nici în stagiunea următoare, situaţia nu s-a îmbunătăţit. De altfel, la finalul sezonului 2014-2015, Klopp a plecat de la Dortmund, după ce echipa s-a clasat pe 7 în Bundesliga. Tehnicianul de 53 de ani a preluat apoi Liverpool, în octombrie 2015. De atunci, sub comanda lui Klopp, „cormoranii“ au luat patru trofee:

*Premier League (2019-2020)

*Liga Campionilor (2018-2019)

*Supercupa Europei (2019)

*Mondialul Cluburilor (2019)

Actuala stagiune poate fi salvată doar printr-o calificare în următorul sezon al Ligii Campionilor. Obiectivul poate fi îndeplinit, fie printr-o clasare între primele 4 în Premier League, fie prin câştigarea competiţiei. Deocamdată, Liverpool e cu un pas în sferturi, după ce a învins Leipzig cu 2-0, în prima manşă din optimi. Returul se va juca, mâine, la Budapesta. Şi meciul-tur a fost găzduit de acest oraş, nemţii fiind consideraţi atunci echipa-gazdă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite