Inventatorul minciunii: Anamaria Prodan a „umflat“ în stilul ei transferul lui Stanciu la Sparta Praga

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anamaria Prodan
Anamaria Prodan

Nicolae Stanciu (24 de ani) şi-a câştigat locul în istoria clubului Anderlecht: mai întâi, a fost cel mai scump transfer all-time al campionatului belgian, adus pentru aproape zece milioane de euro, iar acum a devenit cea mai mare „ţeapă“ luată de formaţia din Bruxelles.

O dezamăgire cruntă în Belgia, mijlocaşul român a fost cedat de Anderlecht la Sparta Praga, ocupanta locului 5 în campionatul din Cehia. Chiar dacă au tot lungit negocierile cu Sparta, sperând să-şi reducă din pierderi în afacerea Stanciu, belgienii au rămas într-un final cu o gaură uriaşă în buget. Mutarea s-a făcut pentru 3,7 milioane de euro, ceea ce înseamnă că Anderlecht a aruncat pe apa sâmbetei vreo şase milioane de euro în acest transfer. Totuşi, dacă Stanciu va străluci la Sparta, atunci cehii le vor mai plăti belgienilor nişte bani.

Chiar dacă presa din Belgia a tot scris că transferul lui Stanciu s-a făcut pentru o sumă de până la patru milioane de euro, impresarul jucătorului, Anamaria Prodan, a denaturat încă o dată adevărul în stilul său caracteristic. „Am doborât un record, cel mai mare transfer din istoria fotbalului ceh, un pachet de 9 milioane cu tot cu bonusuri. Sparta e o echipă cu istorie, cea mai iubită echipă de aici, a făcut nişte transferuri senzaţionale, doreşte să joace în Liga Campionilor“, a spus Prodan la Digi Sport. Ea a oferit detalii mai aproape de adevăr în ceea ce priveşte contractul jucătorului.

„Salariul e foarte mare. Nicuşor va câştiga un milion, un milion şi ceva pe an. Dacă încasează şi bonusurile, câştigă mai mult decât de la Anderlecht. Are bonusuri de Liga Europa. Contractul e pe 3 ani şi jumătate. Anderlecht are procente dacă Sparta îl vinde mai departe. Anderlecht păstrează 15%, dintr-un viitor transfer. Antrenorul cehilor, Stramaccioni, a avut cel mai puternic cuvânt în acest transfer. Stanciu a fost dorit şi de alte echipe, dar toate au vrut împrumut cu opţiune de cumpărare. Am vrut să mergem pe Bundesliga, dar Anderlecht a refuzat. Anderlecht n-a vrut să-l împrumute“, a continuat agentul FIFA.

Soţia lui Reghecampf a dezvăluit că şi celălalt român de la Anderlecht, Alex Chipciu, e pe picior de plecare: „Cu Chipciu e la fel, agentul său îi caută cu disperare o echipă. Nu cred că românii sunt aşa iubiţi în Belgia“.

9 goluri
şi 10 pase de gol
a reuşit Nicolae Stanciu la Anderlecht pentru care a evoluat în 53 de partide în toate competiţiile.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite