Incredibilul destin al unuia dintre soldaţii care au cucerit Odessa în 1941. A scris apoi istorie în fotbal şi a trăit până la venerabila vârstă de 94 de ani

Cucerirea Odessei, singura operaţiune concepută şi condusă independent de comandamentul român în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, este una dintre cele mai mari bătălii de asediu din secolul XX. Un lucru mai puţin ştiut este acela că printre combatanţii de atunci s-a numărat şi una dintre cele mai mari personalităţi din istoria fotbalului românesc.

Ocuparea Odessei, oraş de mărimea Bucureştiului, a fost considerată în epocă un important succes militar şi politic. A fost o victorie plătită foarte scump, ce a amintit de băile de sânge din Primul Război Mondial. 

Armata 4 română a angajat treptat, în timpul asediului, efective de 324.647 oameni. Între 8 august-16 octombrie, au fost pierduţi 98.156 militari, din care 17.729 morţi, 63.345 răniţi şi 11.471 dispăruţi. Pierderile trupei au impus retragerea în ţară, pentru refacere, a diviziilor de gardă, grăniceri, nr. 3, 8, 21 infanterie şi menţinerea lor departe de front – cu alte misiuni – până în 1944, în timp ce diviziile 5, 6, 7, 11, 13, 14, 15 infanterie, au avut nevoie de refacere până în iarna 1941/42. Cele mai mari pierderi au fost suferite însă de corpul ofiţerilor, dintre care, la sfârşitul asediului fuseseră scoşi din luptă 4.599, din cei 4.821 existenţi în controalele Armatei 4 (r) la 22 iunie 1941. 

La rândul lor, sovieticii au înregistrat, în acelaşi interval, 60.000 de morţi, răniţi şi dispăruţi, dintr-un total de 160.000 oameni (inclusiv forţele locale şi cei 39.820 militari aduşi ca întăriri). 

Pentru rezistenţa opusă, guvernul sovietic a acordat Odessei titlul de oraş erou, decernat doar altor trei oraşe: Leningrad, Moscova şi Stalingrad, gest ce poate fi interpretat şi ca o recunoaştere, din punct de vedere strict militar, a presiunii exercitate de Armata 4 română.

Printre militarii români s-a numărat şi Angelo Niculescu, care a fost chemat sub arme pe când evolua ca fotbalist la FC Craiova. Într-un interviu din ziarul „Weekend Adevărul“ în care şi-a povestit viaţa, Angelo Niculescu dezvăluia că a luptat pe Frontul de Est, în 1941, în campania pentru eliberarea Basarabiei, până la asediul şi ocuparea Odessei, în calitate de soldat la arma cavalerie: „Sunt craiovean. M-am născut la 1 octombrie 1921, în oraşul Craiova, pe strada Rahova, care, ulterior, şi-a schimbat numele în Ştefan cel Mare. Acolo am făcut atât şcoala primară, la Tudor Vladimirescu, cât şi liceul, la Liceul Comercial Gheorghe Chiţu. După Bacalaureat, n-a trecut prea mult timp şi am fost recrutat. Pentru că am jucat fotbal la Rovine Griviţa şi, ulterior, la FC Craiova, am reuşit să fac armata pe plan local. Am fost recrutat la Regimentul 1 Călăraşi. Deşi nu am făcut exerciţii de călărie în viaţa mea, totuşi, am învăţat să călăresc cu ocazia stagiului militar. Era perioadă de război şi, ca atare, se făceau anumite pregătiri, iar unele unităţi primeau ordine de la corpul de armată – pe atunci şef al armatei era Ion Antonescu – şi îşi luau drumul spre Răsărit. Personal, am fost până la Odessa. Pe front a fost destul de intens şi de periculos pentru că tot timpul şedeai în alertă. Am participat efectiv la lupte, dar mai aveam şi protecţie din partea anumitor ofiţeri care ne cunoşteau pe cei care făceam parte din echipa de fotbal. Ne protejau. Dar restul problemelor erau acelelaşi cu ale restului oamenilor. Alimentele, bunăoară. Trebuia să-ţi faci anumite relaţii speciale sau să beneficiezi de anumite cunoştinţe ca să poţi să te rezolvi. De altfel, asta am întâlnit şi ulterior, la Bucureşti, când alergam după hrană de, vorb-aia, săreau ochii, ca să spunem aşa“, a povestit Angelo Niculescu. 

Apogeul meu ca fotbalist a coincis cu perioada belică, iar eu am stat patru ani sub arme, motiv pentru care nici n-am ajuns la echipa naţională