Elisabeta Lipă, mesaj pentru Florin Cîţu: „Sportul va muri!“. Ce i-a transmis şi lui Cătălin Drulă

Elisabeta Lipă, mesaj pentru Florin Cîţu: „Sportul va muri!“. Ce i-a transmis şi lui Cătălin Drulă

Elisabeta Lipă

Preşedintele Federaţiei Române de Canotaj a lansat un avertisment, la finalul unei săptămâni, în care România a ratat podiumul olimpic, în toate probele în care am avut sportivi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Canotajul a salvat onoarea sportului românesc, la Tokyo. Trei din cele patru medalii care figurează în dreptul delegaţiei noastre până acum au fost câştigate de bărcile pe care le-am avut în Japonia.
 
În acest context, preşedintele federaţiei de canotaj, Elisabeta Lipă, a tras un semnal puternic de alarmă, mai întâi, într-un interviu acordat pentru „Adevărul“. Concret, cea mai mare canotoare a secolului 20 a insistat că, dacă forul pe care îl conduce, nu va primi bani la rectificare bugetară, atunci centrele destinate juniorilor se vor închide! 
 
Astăzi, în dialog cu Gold FM, Lipă a reluat acest mesaj pe care i l-a transmis premierului Florin Cîţu. De asemenea, omul care conduce canotajul românesc a revenit la sentimente mai bune faţă de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pe care îl atacase, atât la revenirea în ţară, cât şi în interviu acordat pentru „Adevărul“.
 
Ce a spus Elisabeta Lipă?
 
*L-am rugat din suflet pe domnul Cîţu să nu lase sportul să moară. La rectificarea bugetară, sportul a primit zero bani! Când am aflat acest lucru, nu am mai rezistat de durere şi l-am rugat din suflet pe domnul Cîţu să ne ajute. Din suflet l-am rugat să ajute sportul românesc să nu moară! Dacă bugetul este zero bani, dacă se închid centrele olimpice, este clar că sportul va muri. Nici nu vreau să cred că situaţia va rămâne cum este acum. Refuz să cred asta.
 
*Aşa cum i-am mulţumit ironic pentru că nu mi-a răspuns la telefon, acum vreau să-i mulţumesc serios pentru că până la urmă a promis şi a promis că ne va ajuta în acest sens. Vor fi luate măsuri împotriva oamenilor care îşi bat joc, efectiv, de pregătirea sportivilor.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările