Problemele financiare de la Dinamo au lăsat clubul şi fără antrenor! Cine este favorit să îl înlocuiască pe Dusan Uhrin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Uhrin

Lipsa constantă a banilor şi perspectivele negative l-au convins pe tehnicianul ceh că este timpul să se despartă de gruparea Ştefan cel Mare.

În pauza competiţională, Dusan Uhrin s-a plâns constant de lipsa banilor, însă a lăsat impresia că va continua la conducerea echipei şi în acest sezon.Cu doar o săptămână înainte de începerea campionatului însă, sâmbătă dimineaţa, antrenorul i-a anunţat pe jucători şi pe Iuliu Mureşan, administratorul grupării, că demisionează.

"Am decis să plec. I-am anunţat astăzi pe jucători decizia mea", a spus Uhrin, conform fanilor din Doar Dinamo Bucureşti.

După un prim mandat pe banca câinilor în sezonul 2019-2020, Uhrin a revenit la Dinamo în aprilie 2021 şi a salvat echipa de la retrogradare, bilanţul său în sezonul trecut fiind unul foarte bun, cinci victorii, trei egaluri şi două înfrângeri. 

La sfârşitul lunii iunie, Dinamo a intrat în insolvenţă, astfel că angajaţii clubului au şanse infime să îşi mai recupereze datoriile. Această mutare a dus la o grevă din partea fotbaliştilor, care au refuzat să mai evolueze în meciurile amicale. 

Iuliu Mureşan a anunţat că Dario Boneti ar putea prelua funcţia rămasă vacantă. "Duşan a plecat cu tot stafful, era o situaţia previzibilă. Ne aşteptam să se ajungă aici. S-au vehiculat multe nume de antrenori români liberi de contract, dar eu m-aş opri asupra unui tehnician italian care a făcut performanţă la Dinamo, Dario Bonetti. El se află şi într-o relaţie bună cu DDB-ul, iar acum avem nevoie de un tot unitar la club. Sperăm să rezolvăm totul în următoarele zile şi să dăm drumul la treabă, pentru că începe campionatul", a spus Mureşan, pentru Digi Sport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite