Campionatul lui „Mickey Mouse“: am început cu 18 echipe, ne pregătim să trecem la 20 dar am putea rămâne cu 19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul“ a descoperit un amănunt care ar putea să-i facă din nou de râs pe Mircea Sandu şi pe Dumitru Dragomir, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a demonstrat incompetenţa lor în cazul barajului inventat, Rapid - Chiajna

Sandu şi Dragomir au dat campionatul peste cap prin inventarea barajului ilegal, iar când TAS a anulat această aberaţie, ne-am ales cu anularea derby-ului etapei a 3-a, Steaua – Rapid. În acest moment, şefii fotbalului românesc au impresia că ne vor scoate din haos prin sistemul cu 20 de echipe în primul eşalon. „Naşul“ şi „Corleone“ n-au luat însă în calcul un scenariu horror.

Dacă vor reveni în „A“, Rapid şi CSMS Iaşi vor împărţi banii din drepturile de televizare, adică vreo 1.800.000 de euro din care giuleştenii au încasat deja 200.000. Problema e că această împărţire măreşte riscul ca formaţia bucureşteană să dea faliment! 

Rapid e în insolvenţă, iar planul de reorganizare al clubului a fost deja respins, într-o primă fază, de judecătorul sindic. Acesta a considerat că planul nu prevede suficiente venituri pentru plata eşalonată a datoriilor. La 13 septembrie, judecătorul sindic va analiza, din nou, planul de reorganizare a Rapidului care include şi mai puţine venituri, dacă giuleştenii vor împărţi banii din drepturile de televizare cu CSMS Iaşi! Dacă planul va fi respins încă o dată, atunci Rapid va da faliment, iar Liga I va rămâne cu 19 cluburi.

Reţineţi oameni buni: în România, ce se votează în Comitetul Executiv e lege şi se aplică fără dar şi poate. Dumitru Dragomir preşedinte LPF   Probabil că cei de la Federaţie şi Ligă sunt analfabeţi. Regulamentul e clar: trebuie să aştepţi un an ca să faci 20 de echipe. Sau desfiinţăm regulamentul şi facem cum decid Dragomir şi Sandu.  Vladimir Cohn fost acţionar Dinamo  

 CITEŞTE ŞI:

*Au dat-o în nesimţire: Dragomir a spus cum va trece Liga I la sistemul cu 20 de echipe. Declaraţii care sfidează logica

*Incredibil, dar adevărat: un suporter al Rapidului face greva foamei în Spania. Unde protestează vizavi de retrogradarea clubului în liga secundă

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite