Afganistan, o palmă pentru omenire: „Pentru ce mi-am pierdut picioarele acolo?“

Curtis McGrath

Campionul paralimpic australian, Curtis McGrath (33 de ani), e revoltat când vede că ţara în care s-a luptat, devenind victima unei explozii care a necesitat, ulterior, nouă operaţii, a căzut, din nou, în mâinile talibanilor.

„La ce au folosit ultimii 20 de ani?“. Iată cea mai des întâlnită întrebare, în ultimele două săptămâni, legată de situaţia din Afganistan, invadată de americani, în 2001.

O întrebare firească şi, din păcate, fără un răspuns concret. Pentru că Afganistan s-a întors în timp, cu 20 de ani, la doar câteva zile după retragerea armatei americane. Întrebarea e cu atât mai dureroasă, când e pusă de familiile victimelor din Afganistan şi de cei care au plecat din această ţară cu sechele. În această a doua categorie se încadrează Curtis McGrath. Care, din postura de militar în armata australiană, şi-a pierdut ambele picioare, după ce a călcat pe o mină în Afganistan, în august 2012. Au urmat nouă operaţii, în trei ţări diferite, pentru ca McGrath să redevină un om funcţional. De fapt, un campion paralimpic. Pentru că, având o voinţă de fier, acesta şi-a găsit salvarea în antrenamente: „Prin sport, îţi forţezi limitele, îţi forţezi corpul să facă lucruri pe care nu le face, zilnic, în mod normal. Şi îl ajuţi să se adapteze mai uşor la restul provocărilor din viaţa de zi cu zi“.

În aceste zile, Curtis McGrath e la Tokyo, unde tocmai au început Jocurile Paralimpice. Australianul de 33 de ani e la a doua participare la acest eveniment, după ce, în 2016, la Rio de Janeiro, a cucerit medalia de aur, în proba de paracanoe sprint (KL2). Pe lângă această performanţă, McGrath are în palmares şi zece medalii de aur la Campionatele Mondiale. Deşi performanţele sale sportive sunt colosale şi numără zilele până la intrarea sa în concurs, la Tokyo, australianul are insomnii. Nu din cauza emoţiilor legate de Jocurile Paralimpice, ci pentru că vede, la televizor, ce se întâmplă în Afganistan. În dialog cu „Mirror“, McGrath şi-a început discursul, având o mare dilemă: „Pentru ce mi-am pierdut picioarele? A meritat să fac acest sacrificiu?“.

Răspunsul a încercat să-l dea tot el: „Până acum o săptămână, n-aveam nicio problemă în a spune: «Da. A meritat»“. Din păcate, atât pentru McGrath, cât şi pentru afgani, între timp, situaţia s-a schimbat radical.

„Pare că s-au predat, pur şi simplu“

De când a început criza din Afganistan, fostul soldat în armata australiană e, pur şi simplu, şocat. „La început, mai ales, am fost furios. Noi am antrenat şi am înarmat 300.000 de afgani şi pare că ei, pur şi simplu, s-au predat şi şi-au cedat armele talibanilor. Aşa că, da, la început, m-am tot întrebat dacă a meritat preţul pe care l-am plătit cu toţii. Unii în bani, alţii cu mâini şi picioare pierdute. E un sentiment foarte ciudat. Unii dintre veteranii războiului din Afganistan sunt ruşinaţi şi furioşi, din cauza a ceea ce s-a întâmplat. Şi au tot dreptul să fie aşa“, a continuat actualul component al lotului paralimpic australian. 

McGrath a avut puterea să zâmbească de pe patul spitalului, în 2012, când a fost grav rănit, în Afganistan 

Întrebat cum simte el, McGrath a încercat să găsească, totuşi, o justificare pentru că şi-a lăsat picioarele în Afganistan. „Nu mi-e ruşine. Ştiu ce am realizat. Am fost acolo, am văzut cu ochii mei cruzimea talibanilor. Noi ne-am dus acolo din dorinţa de a transforma acea ţară într-un loc mai bun. Trebuia să facem asta. Dacă nu călcam eu pe acea mină, poate că un autobuz al şcolii ar fi trecut peste ea. Aşa că n-aş schimba nimic. Şi aşa îmi justific sacrificiul făcut. Indiferent de ce se va întâmpla acum, ştiu că prezenţa mea în Afganistan a făcut diferenţa în vieţile oamenilor de acolo. Iar acum, gândurile mele sunt pentru poporul afgan şi pentru veteranii de război care se chinuiesc să înţeleagă ce s-a întâmplat“, a adăugat sportivul paralimpic de 33 de ani.