Este evident că trebuie să se aloce mai multe resurse pentru sănătate publică peste tot în lume, pregătirea populaţiei se cuvine să fie mai bună pentru a rezista la şocuri similare. Marile companii farmaceutice, cu toate meritele pe care le au în descoperirea vaccinurilor (trebuie spus că au beneficiat de subvenţii masive de la unele guverne), se cuvine să fie mai puţin preocupate de maximizarea profiturilor în condiţii atât de vitrege pentru viaţa oamenilor, trebuie să fie mai atente cu interesul public.

Dar în timp ce ne putem lupta cu pandemii având sprijinul ştiinţei medicale,  schimbarea de clima este un pericol existenţial unic. Animale preistorice au dispărut acum mult timp când o calamitate a fost fost provocată de un corp mare ce a lovit Pământul. Acum însă, schimbarea de climă, că ameninţare existenţială, este în largă măsură cauzată de om! Studii serioase arată  că emisiile de carbon trebuie să fie reduse în mod drastic, că trebuie să se ajungă la neutralitatea emisiiilor în câteva decenii pentru că omenirea să evite propria extincţie.

Este păcat că studiile Clubului de la Roma, ale profesorului Jay Forrester de la MIT (privind dinamica sistemelor globale), au fost subestimate, ca un fel de superoptimism tehnologic a avut câştig de cauză, a adormit vigilenta guvernelor. Este neîndoielnic că interese înguste, ale unor industrii, au jucat un rol major în acest sens. În 2007, Raportul Stern (The Stern Review), al Trezoreriei britanice, sublinia că problematica mediului înconjurător echivalează cu cel mai mare „eşec al pieţelor“ (market failure), că este nevoie de intervenţie publică pentru a corecta un mers al evenimentelor care duce către dezastru. De aceea, accentul tot mai mare pus de instituţii europene şi Administraţia Biden (SUA au reintrat în Acordul de la Paris), de, note bene, bănci centrale şi instituţii financiare internaţionale (FMI, Banca Mondială etc.) în adoptarea de măsuri pentru a face faţă schimbărilor de climă, pentru o „înverzire“ (greening) a economiilor denotă o schimbare de viziune remarcabilă. Modificări în atitudinea unor cercuri de afaceri influenţe, fie şi forţată de împrejurări, este şi ea de bun augur.

Este obligatoriu să se realizeze o străpungere radicală în combaterea efectelor nefaste ale schimbărilor climatice prin modificări în politici publice, care să conducă la diminuarea emisiilor de carbon; o taxă pe carbon, schimbări în obiceiuri de viaţă, transformări în structuri de producţiei şi de energie utilizată (eliminarea gradual a combustibililor fosili) sunt necesare. Este de dorit să avem şi o redefinire a dinamicilor economice, a PIB-ului, care adesea includ externalităţi negative - cum subliniază un raport din 2009 elaborat sub conducerea lui Amartya Sen, Joseph Stiglitz şi Jean Paul Fitoussi. Modul în care este estimat PIB actualmente face că el să poată să crească în timp ce calitatea vieţii să scadă din cauza unor activităţi ce generează externalităţi negative. Este necesar să regândim chiar procesul economic, creşterea economică, în raport cu ce este bine pentru om şi relaţia sa cu Natura.  

Cum vom aborda schimbarea de climă condiţionează şi viitorul democraţiei! Afirm aceasta întrucât oamenii au nevoie de hrană şi apă pentru a trăi. De-a lungul istoriei, grijă pentru procurarea de alimente de bază a fost în viaţa cotidiană a celor mai mulţi oameni. Conflicte, războaie, mici şi mari, au fost duse în numele procurării de resurse esenţiale. Această luptă are corespondent în vremurile mai apropiate nouă în conflicte şi războaie purtate pentru controlul asupra unor resurse strategice --judecate prin prisma pârghiilor de putere şi a menţinerii unor standarde de viaţă. Şi geopolitica se reduce în ultimă instanţă la controlul asupra resurselor considerate vitale. Între aceste resurse, petrolul şi gazul natural (combustibili fosili) sunt, în mod ironic, la originea problemei ecologice existenţiale cu care ne confruntăm.

Istoricul Karl Wittfogel nota că cei care controlau accesul la resurse de apă în societăţi antice aveau controlul puterii; de aici conceptul de „civilizaţii hidraulice“ (Oriental despotism, 1957). Este de menţionat că deţinerea controlului public, său privat, asupra resurselor face parte din alcătuirea instituţională şi juridică a unei economii/societăţi. Iar un control total asupra resurselor, aşa cum ar avea loc într-un sistem de comandă (totalitar), este rar în zilele noastre. Problemă însă nu se rezumă la combaterea unui tip de control, a concentrării depline şi abuzive a puterii–de aceea a fost necesară legislaţia anti-trust în economii de piaţă. Problema de adâncime priveşte faptul că schimbarea de climă, dacă nu este abordată în mod adecvat, la timp, poate altera dinamici economice şi sociale în condiţiile în care resurse de hrană şi de apă ar fi tot mai rare, ceea ce ar induce creşteri explozive de preţuri, în termeni absoluţi şi relativi.

De ceva timp se manifestă tendinţe iliberale în diverse tari, chiar în democraţii mature. Şi analogii au fost făcute după izbucnirea crizei financiare în 2008/2009 cu perioada interbelică din secolul trecut considerându-se asimetria în creştere în distribuţia veniturilor, modul în care a fost salvată (bailed ouţ) industria financiară, eşecurile unor politici publice, mefienta faţă de elite, furia unor cetăţeni etc. Schimbarea de climă poate augmenta înclinaţii iliberale pentru un motiv simplu: este nevoie de acţiune fermă în unele circumstanţe adverse, iar timpul este şi el un factor cheie în acest sens.

Dar o „revenire a statului“, o întărire a acţiunilor guvernamentale, pentru a avea intervenţie fermă şi la timp în a lupta contra unor efecte rele ale schimbărilor de clima este un lucru necesar adesea. Altceva ar fi însă transformarea guvernantei democratice într-un sistem autoritar de guvernare, vizibil sau mai puţin făţiş. De aceea este vital ca măsuri să fie luate de guverne democratice la timp şi în mod eficace pentru a atenua suferinţe ale cetăţenilor ce pot fi cauzate de inundaţii, incendii, secetă, furtuni, temperaturi greu de suportat etc.

Acţiuni ferme sunt necesare pentru a se evita depăşirea unor praguri critice (tipping points) şi apariţia unor non-liniarităţi, care ar duce preţurilor la hrană de bază şi apă potabilă la cote tot mai înalte, ceea ce ar induce destabilizare socială, reacţii necontrolabile ale oamenilor; ar rezulta conflicte, explozii sociale, migraţii de persoane de amploare. Este poate un scenariu de science fiction pentru unii, dar nu este în afară posibilităţilor având în vedere tendinţe de durată observabile.

Trăim pe datorie în privinţa schimbării de climă neglijând soarta generaţiilor viitoare. În lipsa unor politici publice responsabile este pusă în joc şi soarta democraţiei. Adică avem de ales în a face ce trebuie pentru a salva democraţia vs a vedea societăţi care ar cunoaşte experienta „civilizaţiilor hidraulice“. Capitalismul are nevoie de reforme pentru a-l face mai echitabil, mai inclusiv, pentru a câştiga sprijinul masiv al cetăţenilor în a combaterea efectele schimbării de clima. În Uniunea Europeană, The Green Deal, implementarea strategiei NextGenerationEU ca şi alte măsuri de reducere a emisiilor de carbon sunt de judecat din această perspectivă.

Este timpul să acţionăm în mod ferm şi împreună pentru a evita un viitor urât, distopian.