România cu dublu „r“

Concetăţenii noştri, rromii, par să fi învăţat formele paşnice de protest ale democraţiei.

Luaţi cu agitaţia remanierii de toamnă, care n-a făcut decât să acopere cu puţină pudră pedelistă bubele de pe obrazul Guvernului Boc, aproape că am uitat de problema cetăţenilor români cărora li s-a acrit de România. Şi când zic asta nu mă gândesc la milioanele de conaţionali plecaţi prin străinătăţuri, în căutare de mai bine, de la celebrii „căpşunari" şi până la „creierele" noii generaţii. Nu mă refer nici la cei rămaşi acasă, prea tineri, prea bătrâni, prea bolnavi, prea fricoşi sau, dimpotrivă, prea bogaţi ca să mai plece în pribegie.

În fond, cu toţii ne dorim să ieşim dintr-o tranziţie ce nu se mai termină. Şi care are gustul unei franzele uscate din care trebuie să muşti ca să-ţi astâmperi foamea, nu pentru că‑ţi place. Există însă o minoritate la care dorinţa de-a o duce mai bine se reduce la reţeta infracţiunilor fără frontiere: furtul, cerşetoria, jaful, prostituţia, înşelăciunea şi chiar crima.

Sunt miile de rromi pe care-i exportăm anual către celelalte state membre UE. Numai că europenii au început de la o vreme să ni-i trimită înapoi, doar pentru ca repatriaţii s-o ia apoi de la capăt. Nu contează cărei etnii aparţin, o să sară să-mi atragă atenţia adepţii „politically corectness"-ului autohton, deşi statisticile ne arată, negru pe alb, că fenomenul e dominat de ţigani. Pardon, am vrut să spun rromi.

Până una-alta, concetăţenii noştri, rromii, par să fi învăţat formele paşnice de protest ale democraţiei. Aşa că, ieri de dimineaţă, câteva zeci au ieşit în stradă la Bucureşti şi la Timişoara, care cu pancarte, care cu pirande, care cu puradei, care cu mâna goală. Şi au manifestat în faţa Ambasadei Franţei, a Centrului Cultural Francez şi la Prefectură, vărsându-şi oful contra măsurilor adoptate recent de autorităţile de la Paris.

Principala revendicare? Să fie lăsaţi să se întoarcă de unde au fost expulzaţi luna trecută, pe motiv că au guri de hrănit, că nu fură, nu dau în cap, nu fac rău nimănui. Bun, dacă mă iau după declaraţiile urmaşilor lui Robespierre (ca să dau un exemplu de justiţiar fără mamă, fără tată), unul din cinci furturi înregistrate pe malurile Senei este comis de un român. Adică, mai precis, de un rrom. Cuvânt cu care numele poporului nostru a ajuns să fie sinonim. Aşa se face că 48% din francezi se declară de acord cu expulzarea rromilor/românilor.

Dar dincolo de cifre, am remarcat cu ocazia demonstraţiei de ieri un slogan care adânceşte confuzia. Alături de lozinci haioase, precum „Libertate, egalitate, fraternitate, gaze şi electricitate!", care alătură Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului de Programul Partidei Rromilor, protestatarii au afişat un carton pe care era scris: „Rrom = Cetăţean român = Cetăţean European". Dacă prima parte a enunţului e corectă, înseamnă fie că ţiganii s-au românizat, fie că noi ne-am ţigănizat. Nu ştiu care-i cea mai bună variantă. Dacă e adevărată şi cea de-a doua parte, nu mai are rost să discutăm. Fiindcă atunci ce mi-e Franţa, ce mi-e România?!