Raed Arafat, despre relaxări: Nu puteam să menţinem restricţiile pentru o durată foarte lungă. Să ne bucurăm de perioada aceasta cu toate precauţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raed Arafat FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Raed Arafat FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Raed Arafat spune că, după sărbători, când este „foarte probabil” să avem o creştere a cazurilor de COVID şi atunci vor fi luate măsuri suplimentare.

„E foarte probabil să vedem după sărbători o oarecare creştere, e foarte posibil acest lucru. Clar că este posibil să avem o creştere. Acuma, cum va fi această creştere, ce va impune această creştere... Dacă vedem că începe o creştere care impune nişte măsuri suplimentare, o să se discute la nivelul CNSU, cu Ministerul Sănătăţii, cu INSP-ul pentru aceste măsuri. Dacă vedem că situaţia rămâne sub control şi creşterea e una lentă, acceptabilă, atunci poate că abordarea e alta, dar aici trebuie să vedem ce vor spune epidemiologii, ce va spune Ministerul Sănătăţii după ce analizează situaţia şi vede rata de creştere, viteza de creştere, rata de infectare, sunt mai mulţi indici la care se uită epidemiologii pentru a putea spune că situaţia se îndreaptă către ceva mai grav, care necesită măsuri imediate, sau situaţia este sub control”, a explicat Raed Arafat la Digi24.

Întrebat dacă asta înseamnă că nu exclude ca în cazul unei situaţii epidemiologice „urâte” copiii să stea acasă, şeful DSU a spus: „Noi nu putem exclude nimic în acest moment. Ştiu că se doreşte ca (elevii) să meargă (la şcoală), mai ales că avem testele acum care se administrează, înseamnă că suntem în siguranţă, dacă se aplică totul corect, copiii să meargă totuşi la şcoală. Nu se doreşte şi înţeleg foarte bine de ce nu se doreşte să rămână copiii acasă. Sistemul de educaţie este important. În acelaşi timp noi, nu putem să spunem aici că sută la sută o chestie este exclusă. E foarte greu să vii să spui, în astfel de situaţii: garantat că e exclus ceva. Aşa că aşteptăm, vedem, evaluăm şi vedem ce măsuri vor putea fi luate”, a subliniat Arafat.

Relaxări de sărbători: Restricţiile „s-au ajustat” cu situaţia pandemică

El a explicat că măsurile ca s-au luat în prezent, în sensul ridicării unor restricţii, sunt doar nişte „ajustări”, nişte măsuri „de echilibrare” a gestionării sărbătorilor şi niciodată aceste decizii nu vor mulţumi pe toată lumea.

„Mulţi se aşteptau la mai mult, nu am putut să dăm totul la nivelul aşteptărilor, adică totul deschis până la ora 24:00, până la ora 1:00, totul liber, fără nicio problemă, nu mai purtăm mască, nu mai facem nimic. Deci, măsurile luate nu sunt la nivelul aşteptărilor pentru relaxare a celor care vor să aibă totul maxim spre normalitate. În acelaşi timp, poate că unele persoane se aşteptau să menţinem totul cum e acum, de teamă că vom ajunge undeva să repetăm valul patru. Noi ce am făcut este că am echilibrat situaţia, cât de cât, cu partea economică în perioada sărbătorilor. Nici nu puteam să menţinem restricţiile pentru o durată foarte lungă, pentru că impactul economic devine foarte serios şi atunci aceste restricţii s-au ajustat, s-au echilibrat cu situaţia pandemică în care ne aflăm acuma, cu un trend descendent. Cam asta este situaţia”, a arătat Raed Arafat.

„Mesajul meu este să ne bucurăm de perioada aceasta cu toate precauţiile pe care noi le-am recomandat până acum: nu eşti vaccinat, vaccinează-te - e o recomandare care nu e tardivă la acest moment - mască, evitare locuri aglomerate, evitare contact cu persoane necunoscute, cu persoane care sunt din mai multe case într-un loc aglomerat fără să ştii dacă sunt testate sau vaccinate sau trecute prin boală”, a spus Raed Arafat.

Raed Arafat, despre relaxările din vară: „N-am auzit să zică cineva că s-a oprit pandemia. Poate că trebuia să aşteptăm să se vaccineze mai mulţi”

La observaţia că una dintre explicaţiile pentru care valul 4 a avut o aşa virulenţă în România a fost faptul că autorităţile au introdus relaxări peste vară şi au indus sentimentul că s-a oprit pandemia, iar lumea nu s-a mai vaccinat, Raed Arafat a punctat: „Eu n-am auzit să zică cineva că s-a oprit pandemia, ce s-a zis este că da, pandemia la acest moment este sub control, dar vaccinaţi-vă. Poate - poate - că trebuia să aşteptăm să vedem că se vaccinează mai mulţi. Poate. Nu ştiu dacă lumea accepta acest lucru, nu ştiu dacă puteai să faci acest lucru”.

El a explicat că a fost un „cocktail” de evenimente, inclusiv dezinformare, care i-au făcut pe oameni să creadă că pandemia a trecut şi nu au mai putut fi convinşi să se vaccineze.

„Trebuie să iei toate lucrurile în balanţă. Aveam 20-30 de cazuri pe zi la un anumit moment. Păstrând măsuri restrictive serioase la 20-30 de cazuri pe zi era foarte greu pentru a convinge şi factorul economic că trebuie să se păstreze anumite măsuri restrictive. Am ajuns la un număr de vaccinaţi, a mers vaccinarea bine şi după care, vara, lumea văzând - pentru că şi anunţul zilnic, când dăm noi numărul cazurilor, omul vede 20 de cazuri, nu te mai credea că s-ar putea să te întorci la 19.000 de cazuri pe zi sau la 18.000 sau la 15.000. Îi ziceai că e posibil să ajungem din nou la un nou val, vaccinaţi-vă, şi râdeau unii că s-a terminat. Pentru că vedeau cifrele. Nu trebuia să o zică cineva de la Guvern că vedeţi că stăm bine. Se vedea că stăm bine. Problema e că nu s-a transmis foarte bine, peste tot, mesajul că atenţie - sau nu s-a crezut, mai bine zis, mesajul - că atenţie, asta e doar temporar şi vom reveni şi pregătiţi-vă şi vaccinaţi-vă şi faceţi asta ca să vă protejaţi. Nu a mai crezut lumea. Au fost foarte mulţi factori care au dus ca oamenii să nu mai creadă şi unii râdeau. Unii nici nu credeau că există COVID când aveam şi 5.000, şi 10.000 de cazuri pe zi, dar unde să mai creadă când vedeau 20 de cazuri pe zi? Era un cocktail plin”, a arătat şeful DSU.

Raed Arafat: „Luăm ideea unui val al cincilea la modul foarte serios”

Întrebat dacă acum nu avem aceeaşi situaţie, în condiţiile în care ar trebui să ne pregătim pentru valul al cincilea, Raed Arafat a spus: „Noi clar că luăm ideea unui val al cincilea la modul foarte serios şi noi spunem tuturor: atenţie, oricând putem să avem un val serios ca valul 4 sau valul 3, să revenim la un număr mare de cazuri şi la un impact serios pe sistemul sanitar. La acest moment am zis-o, o zicem cu toţii, n-am auzit pe cineva să spună că situaţia e perfectă, este bine, staţi liniştiţi. Noi zicem că s-au luat unele măsuri de echilibrare a modului în care vom administra perioada asta de sărbători care vine, lumea are aşteptări”, a arătat şeful DSU.

„Sunt nişte ajustări care să facă o balanţă mai bună între perioada aceasta, între aspectele economice, luând în considerare şi situaţia pandemică, unde suntem pe un trend descrescător. Asta este toată treaba. Nu putem să spunem că s-a relaxat. Când vorbim de relaxare reală înseamnă că gata, nu mai sunt măsuri, e relaxată lumea. Sunt măsuri. Şi sunt măsuri destul de serioase. Trebuie respectate, ca să putem să trecem prin perioada asta în siguranţă, dar trăind mai aproape de normal, permiţându-ne situaţia pandemică la acest moment”, a spus Raed Arafat la Digi24.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite