„Un exemplu foarte tare pănă unde poate merge introducerea greşită de cuvinte nouă ni-l dă limba răposatului Heliade.”[1]

Maiorescu reda apoi două strofe ale poeziei Serafita a lui Ion Heliade-Rădulescu, dintre care o menţionăm pe ultima:

„O, belă eşti, dilecto! şi capelura-ţi blondă/De voluptate peplu, ca crinii lui Amor/Cu buclele lui Phebu te-ammantă, te circondă/Electric radioasă. Te-acoperă că mor!”[2]

E tentant de imaginat cum ar privi Maiorescu anomaliile produse, azi, de presiunea englezei, de lexicul tot mai plăpând şi de indiferenţa faţă de rigorile gramaticale.  Predilecţia pentru xenisme (despre a căror soartă am scris într-un articol anterior) chiar şi atunci când recursul la ele este inutil sau ridicol, precum şi entuziasmul de a calchia nesăbuit dau naştere confuziei şi umorului.

Un exemplu care l-ar surprinde pe un necunoscător al englezei este verbul a endorsa, însoţit de participiul endorsat. Pe o pagină de internet se afirmă: „putem spune că o mare parte din succesul multor proiecte realizate de companii se datorează şi celor care le-au endorsat.” O publicaţie economică anunţă că o artistă „a primit propunerea si a endorsat evenimentul”, iar pe o pagină de Facebook cineva descrie „evenimente mondene endorsate chiar de multe alte femei-vedetă”. Dacă ar fi înlocuită de raţiune sau maturitate, fandoseala din jurul cuvântului inventat ar face loc verbelor a susţine, a sprijini, respectiv a face reclamă.

În ultimii ani, vajnice (şi imaginare) acţiuni de împingere par să fi lansat o nouă accepţiune a unui verb, după cum demonstrează exemplele: „Şeful ONU: Criza produsă de coronavirus să fie folosită pentru a împinge agenda economiei verzi”; „Ca familie politică, am împins Planul de acţiune socială pe agenda Comisiei[...]”; „[...] trebuie să facem nemilos mişto de oameni care împing peste tot idei din astea periculoase[...]”. În aceste exemple este calchiat verbul to push. Dintr-un interviu aflăm: „Pentru contribuabilii mici trebuie să împingem pentru proceduri, pentru clarificare, astfel încât toţi să ştie ce au de făcut.” Este evidentă aici copierea lipsită de discernământ a verbului frazal to push for. În situaţiile menţionate, calcurile ar putea fi înlocuite de verbele a susţine, a include, respectiv a răspândi.

Alt verb frazal, preluat cu voioşie de unii practicanţi ai neoromânei, este to result in. Îl identificăm în exemplele: „În 1948, tensiunile dintre sovietici şi puterile vestice au rezultat în blocada Berlinului”; „În  final,  cererea  de  lichiditate,  în  combinaţie  cu  pierderea încrederii în bănci, a rezultat în goana după cash şi rata dobânzii efective a început să crească”; „Reducerea cererii externe din partea principalilor parteneri ai Republicii Moldova a rezultat în scăderea exporturilor[...]”. Autorii calcului ar fi putut recurge la variantele a genera, a da naştere, respectiv a avea drept efect. 

Limbajul de plastic folosit în corporaţii include, de câţiva ani, expresia a escalada o problemă.  „O să escaladez problema”, anunţă doct şeful unui departament economic. „Ei deja au escaladat chestiunea”, se subliniază într-o discuţie. Astfel de vorbitori ai românei recente nu au vreo abilitate de alpinist, ci reproduc mecanic un calc format după to escalate (an issue), care înseamnă a raporta o problemă superiorului ierarhic.

Mai nou şi-a făcut apariţia adjectivul nesubstanţiat – maimuţăreală după unsubstantiated. El se alătură multor substantive – acuzaţii nesubstanţiate, opinii nesubstanţiate, idei nesubstanţiate, conspiraţii nesubstanţiate. O publicaţie descrie situaţia conjugală a doi actori de la Hollywood, afirmând: „Au existat zvonuri de logodnă, inclusiv că s-au căsătorit în secret, dar sunt poveşti nesubstanţiate.” Iată şi alte exemple: „[...] poveşti  murdare  despre  presupusele aventuri, nesubstanţiate cu probe nici până  acum,  ale  celui  incriminat”; „[...] dovezile oferite de Netcity Telecom au fost ignorate până în acest moment de către Consiliul Concurenţei, acesta alegând să îşi definească concluziile în baza unor opinii nesubstanţiate[...]”; „[...] politici clare care interzic videoclipurile care promovează metode nesubstanţiate din punct de vedere medical pentru a preveni infectarea cu coronavirus[...].” Adjectivul corect este nefondat(ă).

Adjectivul supus, precum şi sinonimele sale obedient, docil, ascultător sunt din ce în ce mai des evacuate din comunicarea noilor preţioşi ridicoli. Astfel, potrivit unei publicaţii, „copiii sunt mai puţin submisivi şi asta îi face mai buni.” Pe site-ul unui post de radio cineva mărturiseşte: „Îmi place să fiu submisivă uneori, în special în relaţii.” Un blog care ne învaţă „cum să nu fii sclav” susţine: „Persoana submisivă se află de obicei în epicentrul unor furtuni emoţionale.” Un site de pseudopsihologie întreabă: „Cum te poate afecta potenţialul agresiv reprimat al persoanei submisive?”

Nici expresia to send into a frenzy nu a scăpat de traducere literală şi ineptă. O publicaţie (care a recurs la Google translate) scrie: „Elon Musk a trimis comunitatea Tesla într-o frenezie cu o imagine promo pe care CEO-ul companiei a postat-o pe Twitter.” Dacă acest exemplu poate beneficia de scuza traducerii automate, justificarea nu este valabilă pentru următoarea frază, care îi aparţine unui jurnalist: „Cumva previzibil, un avion rusesc rătăcit pe deasupra graniţei turco-siriene a fost doborît [...] trimiţînd politicienii de la Moscova într-o frenezie a ameninţărilor şi sancţiunilor.” O variantă care ar suna natural în română ar fi: [...] determinându-i pe politicienii de la Moscova să dea frâu liber ameninţărilor şi sancţiunilor.

Lista malformaţiilor lingvistice rămâne etern deschisă, iar apetitul pentru exprimarea factice – atributul vorbitorilor cu totul străini de nivelul cultural al celui care făcea obiectul criticii lui Maiorescu.

 



[1] Titu Maiorescu, Din „Critice”, Editura Tineretului, 1967, pag. 175.

[2] Ibid.