Partidul Popular Crestin-Democrat din Republica Moldova - amenintat cu scoaterea in afara legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justitiei a luat o pozitie dura fata de formatiunile politice care se implica in actiunile de contestare a introducerii limbii ruse in scoli ca limba obligatorie. Partidul Popular

Ministrul Justitiei a luat o pozitie dura fata de formatiunile politice care se implica in actiunile de contestare a introducerii limbii ruse in scoli ca limba obligatorie. Partidul Popular Crestin-Democrat a fost amenintat cu scoaterea in afara legii, o amenintare pe care opozitia unionista a mai auzit-o insa si in trecut. La numai cateva zile de la inceputul manifestatiilor de protest din Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau, Partidul Popular Crestin-Democrat, organizatorul acestora, este amenintat de autoritati cu inchiderea. PPCD este acuzat de "actiuni vadit nelegitime si provocatoare", pentru faptul ca si-a chemat adeptii sa protesteze in fata sediului guvernului, si nu langa Opera Nationala, in locul indicat de autoritatile municipale. Faimosul deja ministru al Justitiei, Ion Morei, i-a cerut explicatii liderului PPCD, Ilie Rosca, avertizandu-l ca activitatea formatiunii sale va fi suspendata din cauza "actiunilor incompatibile cu legile tarii si Constitutia". "Ministerul Justitiei a inmanat un avertisment conducerii Partidului Popular Crestin-Democrat, cerand ca, pe parcursul a trei zile, sa fie prezentate explicatiile de rigoare si, totodata, cerand de la conducerea Partidului Popular Crestin-Democrat sa respecte intru totul Constitutia si legislatia Republicii Moldova si sa inceteze actiunile incompatibile cu Constitutia si legile tarii. In caz contrar, Ministerul Justitiei va fi nevoit sa procedeze in conformitate cu articolul 29 al legii privind partidele si sa suspende activitatea Partidului Popular Crestin-Democrat", a declarat Morei. Protestatarii din Piata Centrala a capitalei cer anularea obligativitatii limbii ruse in scolile cu predare in limba romana si contesta intentiile autoritatilor comuniste de a acorda limbii ruse statutul de a doua limba de stat. Participantii la mitingul din centrul capitalei critica, de asemenea, prevederile Tratatului de baza moldo-rus, ratificat recent de legislativul de la Chisinau, si actiunile autoritatilor comuniste de lichidare a autonomiei locale prin revenirea la vechea organizare administrativ-teritoriala si fortificarea exagerata a puterii centrale. PPCD risca sa fie scos in afara legii. Intre timp, Partidul Social Liberal, formatiune a dreptei extraparlamentare, si-a exprimat deja solidarizarea cu opozitia parlamentara crestin-democrata si si-a chemat adeptii sa se alature protestatarilor. Este de asteptat ca si alte formatiuni vor proceda la fel, ceea ce l-ar putea determina pe ministrul Justitiei sa opereze cu o lista mai mare a partidelor ce urmeaza sa fie interzise. (BBC, citat de Rador)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite