Pagina cititorului

Bogdan Pîncu

Bogdan Pîncu (32 de ani), din Craiova, este directorul Clubul Sportiv Judeţean Ştiinţa „U“ Craiova şi s-a abonat la ziarul „Adevărul“ odată cu apariţia colecţiei „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“.

„Sunt interesante toate produsele, atât cărţile, cât şi ziarul. În fiecare zi citesc articolele şi cu siguranţă voi rămâne un consumator fidel al colecţiilor, pentru că sunt educative", a precizat Bogdan Pîncu. El a adăugat că şi membrii familiei sale sunt interesaţi de cărţile care se distribuie cu ziarul şi că are mulţi prieteni sau colegi de serviciu împreună cu care comentează noile apariţii. În afara acestor volume, pe care le primeşte prin poştă, el a achiziţionat toate cărţile din colecţiile „Adevărul": „Pictori de geniu", „Colecţia Disney", „Prima mea enciclopedie", „Jules Verne", „Ghiduri turistice" şi „Marile muzee ale lumii".

Profesorul, transformat într-un instrument inutil

Motivele care m-au determinat să devin profesor în urmă cu 15 ani sunt multe, diverse şi poate nici nu au ţinut de mine. A fost şi o stare de inerţie pe care mai apoi nici nu am mai putut-o opri. Îmi plac copiii, jocul, arta şi, desigur, mi-am aşezat foştii dascăli pe piedestal: da, rujul şi mărgelele doamnei profesoare de fizică, costumul şi politeţea domnului profesor de limba română din anii '85.

Nici azi nu mă opresc, deşi e tot mai greu de înţeles, îndurat şi de acceptat povara acestei meserii, mijlocul de câştigare a existenţei materiale şi spirituale. Nimic nu pare să mă mai motiveze, nimic nu pare că mai arată ca în anii în care luai totul de chingi (sălile friguroase de azi, umilinţa la care suntem supuşi şi expuşi, cunoştinţele vaste acumulate care nu folosesc şi nu mai trebuie nimănui, sala profesorală „terfelită" - cu uşa deschisă larg, la judecată -, ponegrirea noastră în coridoarele vieţii).

Poate mă mai atrage, eventual, câte o sclipire de ochi în care ai vaga senzaţie că s-ar putea să adaugi ceva, poate speranţa zilei că mâine va fi altfel, poate că drumul de a clădi şi croi destine e unul ce nu-i e dat oricui, poate că nu ştiu să fac absolut nimic altceva (sau nu am avut altenativă?). Manuela C.