Şi cum stau în cerdacul oltenesc cu spatele la Măgură, cât mai văd cu ochii înaintea mea, Vârful Mândra din Parâng şi culmile Căpăţânii, până deasupra Hurezilor, pe Buila, zăpada ca la Crăciun şi deasupra ei cerul senin, curat şi înalt până la Dumnezeu, fără o scamă de nor.

Aşa au început aceste prime trei zile din Săptămâna Patimilor la Slătioara şi la capătul lor, dinaintea Joii Mari, de la Cişmeaua Sărarului ăl bătrân, pe dreapta drumului Floarea Paştelui, răsărită în zori ca un văl de mireasă, petalele ei neîntinate ca şi când ar fi fost smulse dintr-o diademă voevodală. Altfel, zilele toate călduroase, la mijlocul lor, ca vara la prânz, după nopţi geroase cu brume subţiri argintii şi cu seri scăldate în spuzeala de foc a asfinţitului izbucnind din acoperişul de şindrilă al Bisericuţei Vioreştilor, cu brâul ei de sub streaşină însufleţit de istoria Potecaşilor care s-au pictat, pe ei, în locul sfinţilor călări pe caii lor albi, mărunţi şi cu căciulile lor înalte pe care nu şi le scoteau nici în faţa Domnitorului.

Dar cine nu-şi mai scoate azi, din păcate, la noi, căciula demnităţii şi verticalităţii de neam şi de suflet în faţa fitecui dinafara graniţelor, păzite o dată, demult, de aceşti Potecaşi?!

Trei zile, rupte din copilăria mea, începând de la Florii când s-a auzit şi cucul întâi la Slătioara cum se pomenea şi el o dată, trei zile am izbutit să trăiesc la Slătioara, ca într-un vis cum nu mai credeam şi am ajuns să-mi dau jos din spate, de pe umeri, raniţa burduşită de viaţa matusalemică aproape, dacă am trecut cu un an şi mai bine de vârsta Sărarului 'ăl bătrân care a zidit cişmeaua care îi poartă şi numele, izvorând apa curată ca lacrima, cursă din istoria ţării noastre?!

Cum o mai fi el, Săraru 'ăl bătrân, dacă eu am ajuns să văd lumina zilei până azi, cu un an şi mai bine peste vârsta lui?!

Iată cum poţi întineri peste noapte, mă gândeam, cum înfloresc cireşii sălbatici şi ning Măgura Slătiorului într-o singură noapte, şi cum poţi întineri ca într-un vis, cum mai ziceam, dacă ai norocul să rupi din viaţă trei zile măcar şi să te întorci în copilărie ca şi când ai fi fost botezat din nou ?

De aici şi cerinţa de a tălmăci altfel un vers din străvechea urare românească:

„Să trăiţi,
SĂ-NTINERIŢI – (NU SĂ ÎMBĂTRÂNIŢI !)
..........................
Să trăiţi,
SĂ-NTINERIŢI
să înfloriţi
ca merii,
ca perii,
în mijlocul verii!