„Invazia“ românilor din Marea Britanie - trei destine ecranizate în primul episod al unui serial marca Channel 4

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: The Guardian
FOTO: The Guardian

Primul episod din documentarul "The Romanians Are Coming" ("Vin românii"), difuzat marţi seara de postul de televiziune britanic Channel 4, prezintă poveştile a trei români ajunşi în Marea Britanie din perspectiva lor, dincolo de materialele apărute în presă despre invazia imigranţilor români de după 1 ianuarie 2014, când s-au ridicat restricţiile de pe piaţa britanică a muncii pentru români şi bulgari.

Personajul narator al primului episod al documentarului "The Romanians Are Coming" este un ţigan român, Alex Fechete Petru, care povesteşte despre cei 20.000 de români care au ajuns în Marea Britanie anul trecut, dintre care majoritatea contribuie la prosperitatea economiei britanice, scrie Mediafax.

"Dar nu vreau să vă mint, sunt unii români care vin fără locuri de muncă sau care nu au unde să locuiască. Şi tocmai aceştia vă sperie pe voi", afirmă el. Documentarul prezintă tocmai poveştile a trei astfel de persoane.

Alex (o persoană diferită faţă narator) este un român care s-a mutat în Marea Britanie din Canada, unde a petrecut câţiva ani.

El vorbeşte perfect engleza cu accent canadian şi în prezent lucrează ca agent de salubritate, în timp ce doarme într-o parcare din apropiere de staţia Victoria.

Lucrurile stau şi mai rău pentru Sandu, tatăl a nouă copii care a venit dintr-una dintre cele mai sărace zone ale României în căutarea unui loc de muncă, însoţit de fiul său cel mare. "Ei vorbesc atât de prost engleza încât nu înţeleg nici dacă li se oferă de muncă", remarcă naratorul.

Ştefan pare să semene cel mai mult cu sperietoarea din coşmarurile naţionaliştilor britanici. Imediat ce primeşte banii din beneficiile sociale, el îi trimite acasă la familia lui. Când Alex îl întreabă pe Ştefan de unde presupune el că îi vin banii, acesta răspunde la întâmplare: "UE?".

Însă, Ştefan are o poveste de viaţă tragică, fata lui fiind invalidă în urma unei operaţii eşuate şi tatăl strânge bani pentru a o ajuta.

Mai puţin de 2.500 de români primesc beneficii în Marea Britanie, iar documentarul promite şi alte poveşti reprezentative.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite