Aproape un milion de catolici din România sărbătoresc duminică Paştele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sâmbătă seara, catolicii vor participa la celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale
Sâmbătă seara, catolicii vor participa la celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale

Aproape un milion de catolici din România sărbătoresc, duminică, Paştele, în noaptea aceasta participând la celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale, care exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Cristos Înviat.

În Sâmbăta Sfântă, Biserica meditează în tăcere şi rugăciune pătimirea şi moartea lui Cristos, iar în cursul zilei nu are loc nicio acţiune liturgică, potrivit Mediafax. 

Ulterior, în noaptea de Sâmbătă spre duminică, are loc celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale prin care se exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Cristos Înviat.

În Bucureşti, la Catedrala Sfântul Iosif, celebrarea Vigiliei Pascale va începe la ora 23.00, fiind prezidată de Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu.

Ritualul va începe în faţa bisericii, prin binecuvântarea focului şi aprinderea Lumânării Pascale - simbol al lui Cristos Înviat - de la care vor fi aprinse apoi lumânările credincioşilor, iar apoi credincioşii vor asculta vestirea solemnă a Învierii.

Înainte de miezul nopţii, clopotele vor bate din nou, asta după ce timp de trei zile nu au bătut. Tot atunci, pentru prima dată după 40 de zile de post, se va intona cântarea „Aleluia”. 

La Sfârşitul Sfintei Liturghii, în jurul orei 1.00, toţi credincioşii, preoţii şi Înalt Prea Sfinţitul Ioan Robu, cu lumânările aprinse, vor intona solemn „Cristos a înviat!”, mergând în procesiune în jurul Catedralei Sfântul Iosif.

Sfânta Liturghie solemnă a Învierii Domnului va avea loc duminică dimineaţă la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, dar şi la toate bisericile catolice din România.

În prima zi a Paştelui, credincioşii merg la Sfânta Liturghie, apoi petrec restul zilei în familie. La masa festivă sunt servite ouă roşii, pască, babe- copturi din aluat dospit şi stafide, jambon, drob de miel şi friptură din carne de miel cu sos de hrean.

La Vatican, Papa Francisc va celebra la ora 10.15 (ora Romei) Sfânta Liturghie solemnă a Învierii Domnului în Piaţa Sfântul Petru. După celebrare, Suveranul Pontif, de la balconul central al Bazilicii Vaticane, va rosti Mesajul de Paşte şi va împărţi binecuvântarea Urbi et Orbi (către cetate şi lume).

În Transilvania sunt cele mai mari comunităţi de catolici din România

În România sunt aproximativ un milion de catolici, cele mai mari comunităţi fiind în Transilvania. Şi în Bucovina este o importantă comunitate de catolici de etnie poloneză şi germană.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite