Aducem Basarabia Acasă - 9 mai

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De ziua Independenţei României, atenţia ne-a fost îndreptată spre Chişinău, unde forţe retrograde au făcut apologia epocii sovietice în Piaţa Marii Adunări Naţionale, cu complicitatea autorităţilor, iar tinerii cu coloana vertebrală dreaptă au protestat.

De ziua Independenţei României, atenţia ne-a fost îndreptată spre Chişinău, unde forţe retrograde au făcut apologia epocii sovietice în Piaţa Marii Adunări Naţionale, cu complicitatea autorităţilor, iar tinerii cu coloana vertebrală dreaptă au protestat.

Seara, colega noastră, Iulia Modiga, a fost invitată la emisiunea În prim plan de la TVR 1, unde a putut povesti despre spectacolul de prost gust pus în scenă de ambasada Rusiei de la Chişinău, care a dorit să-şi marcheze simbolic zona de influenţă. La final, Iulia a afirmat că soluţia pentru rezolvarea problemei Chişinăului este la Bucureşti. În acest sens a dat exemplul campania noastră, care are deja 11 000 de smenături strânse şi care îşi propune transformarea Republicii Moldova într-o prioritate pentru statul român.

Poze frumoase ne-au parvenit de la Piatra Neamţ, unde campania porneşte în forţă. Comunitatea locală de motociclişti se grupează în fiecare joi în faţa Teatrului Tineretului din centrul oraşului. Voluntarii noştri au fost primiţi cu bucurie de motociclişti care au semnat toţi: unii aveau cartea de identitate cu ei, alţii îşi ştiau datele personale iar alţii chiar au sunat acasă pentru a le afla.
Abţibildurile campaniei au găsit un loc tocmai bun pe motocicletele din Piatra Neamţ.
Tot la Piatra Neamţ au fost împărţite pliante în parcul central. “Am avut noroc că majoritatea stăteau pe bancă şi chiar au citit pliantul. Imediat am început să strângem semnături, să vorbim cu oamenii: unii erau sceptici, nu doreau sa fie deranjaţi, dar când auzeau de Basarabia parca se trezeau şi vroiau să semneze!” spune Cristian-Dorin Gurău, coordonatorul pe judeţul Neamţ al campaniei.

Sperăm ca până săptămâna viitoare să găsim coordonatori şi pentru restul de 10 judeţe unde suntem deficitare, pentru ca toată România să poată semna pentru fraţii de peste Prut. Lista de coordonatori poate fi găsită pe http://basarabia-acasa.ro/situatia-pe-judete/

Mâine, o nouă zi pentru Basarabia!

Poze mai jos:

http://basarabia-acasa.ro/wp-content/uploads/2013/05/piatra2.jpg

http://basarabia-acasa.ro/wp-content/uploads/2013/05/piatra3.jpg

http://basarabia-acasa.ro/wp-content/uploads/2013/05/piatra1.jpg

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite