Trei judeţe sunt sub cod galben de ceaţă, alte cinci sunt sub avertizare de polei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avertizare de polei pentru mai multe judeţe
Avertizare de polei pentru mai multe judeţe

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că luni dimineaţă pe autostrada A1, pe tronsonul Sibiu - Sălişte,vizibilitatea este scăzută din cauza ceţii. La această oră, trei judeţe se află sub avertizare cod galben de ceaţă, iar alte cinci judeţe sunt sub avertizare de polei.

Potrivit Infotrafic, pe autostrada A1, pe tronsonul Sibiu - Sălişte, între kilometrii 250 şi 270, vizibilitatea este de aproximativ 150 de metri, din cauza ceţii.

Totodată, Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că traficul greu este întrerupt, luni dimineaţă, în judeţul Vâlcea, pe DN64 Râmnicu-Vâlcea - Drăgăşani, la kilometrul 67, în zona localităţii Călina (comuna Prundeni), din cauza unui autotren care a derapat, în condiţii de polei.  Autoturismele pot circula pe lângă semiremorcă, alternativ. La faţa locului este aşteptat un autotrailer care să remorcheze ansamblul de vehicule.

De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări cod galben de ceaţă pentru judeţele Braşov, Harghita şi Covasna. Avertizarea este valabilă până la ora 10.00, când în aceste judeţe va fi ceaţă care determină scăderea vizibilităţii local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.

Alte cinci judeţe se află luni dimineaţă sub cod galben de polei. Avertizarea cod galben referitoare la burniţă şi la depunerea poleiului este valabilă până la ora 9.00 şi vizează judeţele Gorj, Olt, Dolj, Teleorman şi Vâlcea.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite