1. În ultima zi cu Liturghie publică după instituirea stării de urgenţă, pe 22 martie, s-au împărtăşit mii şi mii de credincioşi în toată ţara – iar de la apariţia primului caz confirmat de coronavirus în 26 februarie, s-au împărtăşit alte zeci sau sute de mii de oameni (era în prima parte a Postului Mare). Dacă Împărtăşirea cu aceeaşi linguriţă chiar ar fi generat cu adevărat un risc real de contaminare, aceste zeci de mii de împărtăşiri ar fi generat o explozie de sute de mii de îmbolnăviri de coronavirus cel mai târziu între 5-15 aprilie, în toată ţara.

Nu s-a întâmplat aşa ceva – la fel cum nu s-a întâmplat nici în cazul altor ţări ortodoxe cu practică liturgică similară. Dimpotrivă, micile focare locale au avut loc mai degrabă în jurul unor spitale-problemă.

2. Să nu uităm, de altfel: ancheta epidemiologică declanşată de autorităţi (DSP Suceava) a stabilit că niciunul din cei 25 de preoţi care s-au împărtăşit din acelaşi potir cu ÎPS Pimen nu s-a infectat cu COVID-19, fiind testaţi negativ. Detalii aici.

3. Totodată, să nu uităm că potrivit studiului apărut în International Journal of Infectious Diseases (nr. 11/2013), semnat de James Pellerin şi Michael B. Edmond, ambii cercetători la Departamentul de Medicină Internă al Universităţii din Virginia, este foarte puţin probabilă infectarea cu o boală prin împărtăşirea din acelaşi Potir euharistic, iar în 1998 Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (SUA) a raportat că niciodată nu a existat o răspândire a infecţiei legată de potirul euharistic. Studiul poate fi consultat, în limba română, la acest link.

4. Dacă domnii guru de presă se tem că Împărtăşania contaminează şi că la Împărtăşanie se dă „moarte cu linguriţa”, nu au decât să nu se împărtăşească. Nu îi obligă nimeni să o facă (de altfel, cine nu crede că în Potir se află Însuşi Hristos nici nu ar avea voie să se împărtăşească). Dar să nu ne facă nouă, celorlalţi, cu forţa „binele” lor. Sunt destui credincioşi care nu se tem de Împărtăşanie (vedeţi şi primele trei puncte de mai sus), ci se tem să nu cumva să rămână neîmpărtăşiţi. Am mai scris pe larg despre astfel de poziţii care nu mi se par deloc oneste – în textul de aici.

5. Apoi, ni s-a tot spus despre separarea Bisericii de stat. De acord. Dar asta îneamnă nu doar că nu Biserica decide legile statului, dar şi că nici statul nu intră peste cultul Bisericii. Cezarul nu îşi poate băga nasul în legile lui Dumnezeu: nu statul decide cum ne împărtăşim şi nu datorăm cezarului nimic din ce e al Lui Dumnezeu.

6. Comuniştii, cât au fost ei de comunişti, au impus Bisericii şi clerului compromisuri dureroase, i-au rănit, ucis ori închis unii dintre slujitori, i-au dărâmat din lăcaşuri, dar nu au cutezat să-i schimbe dogmele şi cultul. Sper că nu va îndrăzni să facă asta un regim care pretinde că respectă drepturile şi libertăţile omului. În acest sens, este edificatoare şi poziţia pastorilor din Illinois fugiţi din România comunistă pe care am citat-o aici. O poziţie similară a unor arhiepiscopi şi episcopi catolici o puteţi citi aici.

7. Libertatea religioasă e garantată de art. 29 din Constituţie. Creştini, fiţi gata să-L mărturisiţi pe Hristos şi să-i apăraţi Biserica! Şi nu uitaţi, înainte de Împărtăşirea din acea linguriţă, spunem: „Cred, Doamne şi mărturisesc, că tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul Lui Dumnezeu Celui Viu... Încă cred că Acesta este Însuşi Preacurat Trupul Tău şi Acesta este Scump Sângele Tău”!